Sustineti-l pe Grigore Oprita! Afisati un banner insotit de un link pe site-ul dvs. Afisati imaginile ce promoveaza cauza lui Grigore!

Celebrul romancier George Orwell ar fi cu siguranta surprins de rapiditatea cu care institutiile imaginate de el acum 50 de ani (Big Brother, Politia Gândurilor, Ministerul Iubirii etc.) si-au facut deja loc cu impetuozitate în viata publica si privata. Este larg cunoscut ca România este o tara libera, ca exista libertate a cuvântului, a presei, a întrunirilor etc. Libertatea de opinie, dezbatere, discutie si cercetare sunt însa expresii goale de continut si de sens; acum 15 ani ele fi apartinut celui mai pur limbaj de lemn. Astazi apartin limbajului de plastic.

În data de 23 noiembrie 2002, biroul firmei mele si a asociatului meu a fost asaltat de 8 lucratori ai politiei judiciare, cu mandat de la Parchetul de pe lânga Curtea de Apel Brasov. Motivul perchezitiei: cautarea de arme, droguri si materiale fasciste. Perchezitia a durat peste 7 ore. În final, ne-au fost ridicate cele trei calculatoare pe care lucram, documente, dosare si carti (în total 6 saci) si 7 pachete cu afise la care ma voi referi mai jos. Printre cele confiscate se mai numara: un tricou de fotbal, fotografii din albumele personale si un jurnal cu însemnari de pe trasee turistice! Am fost condusi la sediul politiei, unde ni s-au solicitat declaratiile de rigoare, mie, asociatului meu si sotiei lui. Aproape de miezul noptii am fost lasati sa plecam ca sa putem analiza în liniste un birou devastat si pus în imposibilitate de a-si continua activitatea. Firma noastra are ca obiect de activitate traduceri tehnice si elaborare de programe, iar la data respectiva aveam în derulare lucrari pentru parteneri externi.
Simultan, a avut loc o perchezitie si la locuinta fostei mele sotii. Desfasurarea de forte a fost impresionanta: în total 15 lucratori de politie s-au ocupat cu scotocirea fiecarui coltisor al apartamentului. În beciul locuintei se aflau, sub un strat gros de praf, câteva sute de carti, depozitate de mine acolo pe parcursul mai multor ani. Voi face referire ulterior la cartile respective. Cheia beciului nu a fost gasita (de câtiva ani nu mai intrase nimeni acolo), motiv pentru care usa a fost sparta. Împreuna cu toate aceste carti, au fost ridicate: calculatorul fiului meu (în vârsta de 9 ani) pe care se gaseau în principal jocuri, o haina de culoare verde si alte obiecte; este greu de realizat un inventar al acestora, procesul-verbal încheiat fiind ilizibil.
La câteva zile distanta de la aceste evenimente, am fost chemat pentru audiere la Parchetul de pe lânga Curtea de Apel Brasov, în calitate de învinuit pentru raspândirea de simboluri cu caracter nationalist-extremist, în baza punctului 4 din OUG 31/2002. În cele aproximativ trei luni de ancheta, au fost respinse cele patru plângeri prin care am solicitat restituirea calculatoarelor, mi s-au atribuit si alte infractiuni care intra sub incidenta art. 317 din Codul Penal (propaganda nationalist-sovina) si ne-a fost trimis control financiar la biroul firmei. În urma controlului s-a constatat ca activitatea firmei este în deplina ordine. Cum se întâmpla însa în meciurile „strategice”, daca un penalty se rateaza, acesta trebuie repetat pentru ca „s-a învârtit mingea”. Controlul a fost retrimis cu misiune concreta de penalizare.

La aproximativ patru luni si jumatate de la perchezitie, ne-am bucurat totusi de o favoare: restituirea calculatoarelor fara hard-discuri.

Nu puteam trage decât concluzia ca statul român se afla, mai nou, în stare de razboi cu cartile, calculatoarele, ideologiile si tricourile de fotbal.

Ancheta s-a finalizat cu trimiterea mea în judecata pentru infractiunile mentionate mai sus: propaganda nationalist-sovina si raspândirea de simboluri fasciste, rasiste si xenofobe. Pentru infractiunile de mai sus, pedeapsa este între 6 luni si 5 ani închisoare. Procesul se desfasoara în sedinta secreta, a început în 26 iunie, iar sentinta se va pronunta marti, 15 iulie. Acuzarea a cerut instantei o pedeapsa cât mai mare, cu privare de libertate, având în vedere gravitatea faptelor de care sunt acuzat!

Voi face o prezentare succinta a acestor „fapte grave”.

În anul 1991, în biblioteca unui român refugiat în Germania din anul 1944, am gasit întâmplator niste carti care mi-au atras atentia prin modalitatea de abordare - total diferita de ceea ce învatasem în scoala - a fenomenului legionar. Judecând dupa cele cunoscute din manualele de istorie si din filmele epocii ceausiste, mi s-a parut surprinzator, spre exemplu, ca elita intelectuala a perioadei interbelice era în mare proportie încadrata în Miscarea Legionara. Am citit cu rapiditate toate aceste carti, iar dupa întoarcerea în tara în, anul 1992, am aflat de existenta unei reviste lunare timisorene cu titlul Gazeta de Vest. Revista se profilase pe studierea aceluiasi fenomen din perioada primei mineriade, în iunie 1990, când putere de atunci a lansat sperietoarea cu bandele legionare si atacul lor asupra Bucurestiului. Am colaborat la aceasta revista, editata în perfecta legalitate, pâna la disparitia ei, în anul 1998. Este de retinut declaratia editurii, prezenta pe prima pagina a fiecarui numar: „Gazeta de Vest se pronunta cu hotarâre împotriva oricaror manifestari violente, ilegale, îndreptate contra minoritatilor etnice sau religioase, contra tuturor adversarilor – declarati sau nu – ai conceptului national-crestin. Acestia trebuie combatuti prin confruntari de idei, prin mijloace pertinente si legale. Orice actiune extrema, situata în afara legalitatii, care si-ar împrumuta eticheta national-crestina, nu poate fi decât o mistificare sau o provocare.”

În jurul revistei se crease un cerc de colaboratori, mai mult sau mai putin stabil, impresionati de o latura a istoriei ascunsa cu grija în istoria scrisa la comanda: angajamentul masiv si dezinteresat al generatiei tinere de acum 70 de ani la construirea unei Românii puternice si la combaterea pericolului comunist. Activitatea extra-editoriala a acestui cerc de colaboratori consta în principal în participarea la evenimente religioase, vizite la schituri si manastiri, întâlniri cu fosti detinuti politici si organizarea de tabere de munca prin care se încerca, oarecum timid si la proportii mult mai scazute, reconstituirea unei atmosfere de voluntariat existenta în perioada interbelica.

La întruniri apareau frecvent personaje pe care nici unul dintre noi nu le cunostea. Ne spuneau ca au auzit de noi si ca vor sa ne cunoasca mai îndeaproape. Era evident ca respectivul se afla în misiune, însa neavând nimic de ascuns îl lasam sa-si adune în liniste informatiile pentru raport. Cu timpul, s-a creat chiar un fel de simbioza.

La aproximativ trei ani dupa contactul cu cartile din Germania, adunasem suficienta documentatie pentru o lucrare concisa si sistematica asupra fenomenului legionar, de la începuturi pâna în anii ’70. Materialul a fost sintetizat în cartea Garda de Fier, având aspectul unei prezentari cronologice din perspectiva literaturii memorialistice a întemeietorilor Miscarii Legionare. Cartea a beneficiat de o lansare la Biblioteca Judeteana, a fost prezentata publicului prezent în sala de catre directorul bibliotecii si s-a bucurat de succes.

Unul din principiile cu iz cinic în scrierea istoriei a fost (si este înca) acela ca „istoria este ceea ce o perioada considera ca este util sa se stie despre o perioada precedenta”. Nu îmi mai sta în putere sa indic sursa aceste definitii, adoptata la un congres al istoricilor în anii ’90, întrucât aceasta se afla printre obiectele confiscate.

Consider ca imaginea asupra unui fenomen istoric nu se poate reconstitui nici pe baza unei viziuni impuse cu forta, nici a filmelor artistice si nici a formularilor cu caracter de sentinta, ci numai prin cercetare, sistematizarea diverselor unghiuri de abordare si din perspectiva analitica.

În rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lânga Curtea de Apel, cartea respectiva constituie unul din cele 8 puncte de acuzare. În bibliotecile unde au poposit cele 500 de exemplare, acestea au capatat mai nou o eticheta extremista: „Pentru a putea sa-si scrie lucrarile, învinuitul a beneficiat de lucrari cu caracter nationalist-extremist, primite de la ideologi ai miscarii legionare din strainatate, în special articole aparute în publicatii cu aceasta factura”.

Sta în firea omului obisnuinta de a-si depune, în anumite momente, o parte din gânduri pe hârtie sau, în ultimii ani, pe un suport de date. Un obicei nociv si periculos, dupa cum vom vedea! Fiind angajat ca profesor la un liceu în anii 1992-1993, mi-am schitat în minte un proiect de constituire a unor grupe de elevi, în ideea de a-i îndruma în afara orelor spre studii religioase, istorice si spre drumetii montane. Proiectul mi-a parut la scurt timp fantezist, destul de pueril si irealizabil. Aspectul grav al problemei este însa faptul ca l-am asternut pe hârtie. Dupa 10 ani, hârtiile respective au fost descoperite cu ocazia perchezitiei, zacând uitate pe fundul unui sertar. Masinaria Politiei Gândurilor si o bogata imaginatie s-au pus imediat în miscare: au fost generate conexiuni spre anumite nuante din articolele pe care le-am scris, spre mesaje personale schimbate prin internet si spre presupuse intentii, pentru a se ajunge într-un final la concluzia din rechizitoriu, cum ca în anii 2001 – 2002, referitor la evenimente petrecute la aproape 10 ani distanta: „în realitate învinuitul urmarea altceva: identificarea acelor persoane care ar avea convingeri asemanatoare cu ale sale, pentru ca ulterior sa fie pusa în aplicare o dorinta a sa mai veche, crearea tinerelor fratii ortodoxe din licee”!
Daca acomodarea cu statutul de persoana urmarita din umbra si cu telefonul ascultat nu este foarte grea (uneori au loc chiar întâmplari amuzante), cu citirea si analizarea de catre altii a propriilor gânduri e putin mai dificil sa te obisnuiesti.

Dupa aparitia cartii Garda de Fier, numele meu a figurat în raportul dat publicitatii de SRI în anul 1995; noua postura era de incitator la actiuni extremiste. Aceste eveniment mi-a sugerat ideea unei noi carti, pe care am publicat-o în 1998 sub titlul Cum am devenit „extremist de dreapta” (cu ghilimele cu tot). Cartea a fost editata si difuzata în cea mai deplina legalitate si includea o culegere de eseuri, inspirate în mare parte din fenomene sociale de actualitate. Motivul pentru care cele aproximativ 40 de exemplare ramase din drepturile de autor mi-au fost confiscate, l-am depistat tot în rechizitoriu: „Cartile speculeaza cu abilitate diferite articole aparute în publicatii recunoscute în strainatate, dar pe care le adapteaza scopurilor sale, capitolele fiind scrise în marea lor majoritate sub o masca de ilaritate”, sau „cartea este de fapt o reuniune a articolelor scrise si publicate de învinuit în Gazeta de Vest la care a adaugat alte câteva articole noi, dar având aceleasi continuturi de propaganda”.

Pentru a ramâne în domeniul sechestrarii cartilor, este de retinut ca toate exemplarele au fost editate si difuzate perfect legal si ca toate lucrarile de memorialistica tiparite de editura timisoreana au pe coperta spate tiparit urmatorul mesaj: „Volumul de fata nu se constituie într-un material de propaganda. Singura dorinta a editorului este punerea la dispozitia specialistilor si publicului interesat un izvor istoric de prima marime importanta referitor la Miscarea Legionara”. Lucrarile respective cuprind marturii asupra evenimentelor traite de autori, cei mai multi dintre acestia fiind dusi de multi ani în lumea dreptilor. Unul dintre ei, Zaharia Marineasa, primul editor post-decembrist, dupa câte cunosc, al operei lui Radu Gyr, ne-a spus într-o seara de noiembrie în 1996 câteva cuvinte care ne-au surprins destul de puternic la momentul de atunci: „Am facut 16 ani de închisoare sub comunisti. Altii au facut mai mult. Poate ca si unii dintre voi veti trece prin asta”.

De mai bine de un an, în România se fac pasi hotarâti pentru reinstaurarea detentiei politice. La 30 octombrie 2001, primul-ministru declara la Universitatea John Hopkins din SUA: „Suntem hotarâti sa trecem peste trecut si sa extirpam anti-semitismul sau nationalismul extremist din sânul societatii noastre. [...] Va fi adoptata o lege care sa interzica toate simbolurile sau manifestarile asociate cu persoane care au comis crime de razboi. [...] Ma voi ocupa personal sa îndepartez orice statuie a maresalului Antonescu”.

Angajamentului asumat s-a concretizat în emiterea Ordonantei de Urgenta nr. 31 publicata în Monitorul Oficial nr. 214/28.03.2002, text intens dezbatut în mediile politice românesti si în presa. Caracterul „de Urgenta” al ordonantei putea sugera ca România se confrunta cu ample manifestari de rasism, fascism si xenofobie, desi nimeni nu era judecat pentru infractiuni de acest gen. Aceeasi ordonanta reintroduce delictul de opinie prin incriminarea unor ideologii, punând în sarcina unor functionari publici misiunea de a decide care idei sunt bune si care nu, ori care parte a trecutului poate fi cercetata si care nu, dând astfel anchetatorilor puterea de a se juca cu soarta oamenilor în functie de ultimele impresii lasate de filmele artistice sau de fictiuni de inspiratie istorica.

Astfel, în noile conditii create, cartile si calculatoarele vor fi arse în piete publice, ideile vor fi combatute cu pumnul, iar posesorii lor vor fi aruncati în închisoare. Pasul urmator va fi întocmirea unei liste de carti si publicatii interzise, asa cum s-a procedat prin decretul comunist din 1945. Cine este sceptic, poate consulta la Biblioteca Judeteana brosura „Publicatiile scoase din circulatie pâna la 1 august 1945” – Ministerul Propagandei, Bucuresti, 1945, pentru a observa o buna similitudine între abuzurile din plina epoca stalinista si cele de azi.

Pentru ca un angajament luat trebuie respectat, mai ales unul aducator de beneficii, regimul are nevoie de victime pentru a le prezenta celor care le asteapta. Evident ca victimele vor fi alese dintre persoane izolate, care nu au în spate organizatii sau trusturi de presa si, deci, nu se pot apara eficient. Un exemplu elocvent de aplicare selectiva a legii, în functie de nevoile tactice ale momentului, este aparitia exotica (si „simpatica”) la TV si în presa a lui Dinel Staicu, pe al carui birou troneaza bustul lui Stalin, autorul celui mai mare genocid din istorie în numele egalitatii. În urma cu aprox. 3 saptamâni, casa unui preot din jud. Brasov a fost perchezitionata la ora 9 dimineata în cautarea unui bust al lui Hitler! A fost gasit si ridicat un bust al lui Iuliu Maniu, iar preotul a fost anuntat ca va fi trimis în judecata! În Sibiu, se desfasoara actualmente un proces în care inculpatii, un student si un inginer, sunt acuzati de propaganda nationalist-extremista si sovina prin lipirea unor afise „instigatoare la ura”. Printre acestea, se numara afise cu urmatoarele mesaje: „România are nevoie de copii, nu de homosexuali” sau „Produsele românesti sunt locurile noastre de munca. Boicotati produsele straine!”.

Probabil ca tot „instigatoare” au fost considerate si afisele care mi-au fost confiscate la perchezitia din noiembrie 2002. Dintr-o comuniune partiala de idei, tiparisem pentru asociatia „Forumul Crestin Noua Dreapta” un numar de 4.000 de afise publicitare pentru numarul 4 al revistei organizatiei. Asociatia are statut juridic, iar revista este editata în conformitate cu toate rigorile legii. Unicul mesaj prezentat pe afis era: „Globalizarea: anihilare sau integrare? A aparut nr. 4 din revista Noua Dreapta”. Cei patru membri ai asociatiei, studenti si elevi, veniti din Bucuresti sa ridice afisele au fost urmariti si asteptati la iesirea din Ploiesti. Un echipaj de politie le-a comunicat ca se cauta un autoturism furat. Motiv pentru care, autoturismul le-a fost cautat chiar în portbagaj si prin buzunare! Urmarirea a fost încheiata în noaptea urmatoare în Brasov de catre jandarmi cu cagule si înarmati, foarte dezamagiti ulterior de captura inconsistenta.

Daca pentru problematica globalizarii se pun în miscare asemenea forte, un lucru e cert: în România de azi exista mai multe tabu-uri decât pe timpul lui Ceausescu.

???Desi nu arata, atent observator al psihologiei umane si învatând modalitatile de racolare si îndoctrinare, prelucrându-si mesajul sub forma unor nevinovate articole comice, de natura unor afirmatii sau interogari inocente ori capcana, învinuitul a redactat si publicat numeroase articole în publicatia Gazeta de Vest, precum si cartile Cum am devenit ???extremist de dreapta” si Garda de Fier” (citat din rechizitoriu). Daca în anii ’90, cei câtiva colaboratori ai unei reviste destabilizau siguranta statului prin vizite la manastiri si munca pe lânga schituri, acuzatii precum cea de mai sus pot decide în secolul al XXI-lea daca o persoana merita sa ramâna libera sau trebuie închisa.

Incriminarea gândirii si studiului este o insulta si o agresiune morala la adresa omului de rând din societate. Cu alte cuvinte, mesajul puterii catre cei saraci cu duhul se poate formula cam asa: ???tu, cel de jos, esti un tâmpit si nu ai capacitate de discernamânt; noi îti indicam ce ai voie sa gândesti si sa citesti, conform criteriilor pe care le stabilim în virtutea faptului ca noi suntem atotcunoscatori”. Actul de a trimite oameni în închisoare pentru gândire divergenta fata de cea a autoritatilor este cunoscut celor mai multi dintre noi drept o caracteristica a dictaturilor politice. Este de amintit, ca fapt divers, ca regimul comunist din Basarabia a emis recent o lege oarecum similara (împotriva extremismului), cu directie clara spre adversarii politici.

Una din obsesiile care razbat din actul de acuzare este catalogarea unor fapte, care îmi apartin sau nu, drept ???extremism”. Termenul apare de aproximativ 20 de ori. Afisele la care m-am referit în articolul precedent contineau sigla asociatiei: crucea celtica, o cruce cu un cerc în centru (definita de unii ???analisti” drept zero taiat în patru). A fost nevoie sa aduc probe fotografice pentru a dovedi ca simbolul respectiv nu este unul extremist, ci se afla în biserici si cimitire de pe toata suprafata României, este sculptat pe portile de lemn din Maramures si exista chiar si pe cartele telefonice ale societatii nationale de telefonie.

În declaratiile martorilor citati pe parcursul anchetei se face referire la un fisier din calculatoarele ridicate cu ocazia perchezitiei, fisier care apare ca modificat în data de 25.11.2002. Din moment ce perchezitia a avut loc în data de 23.11.2002, se poate trage concluzia clara ca nici o metoda nu este imorala pentru depistarea si încarcerarea extremistilor, fascistilor, nazistilor, xenofobilor si sovinilor din sânul societatii românesti.

Dintre cele opt puncte de acuzare, sapte încep cu expresia ???Propaganda prin...”, punctele de suspensie înlocuind diverse activitati desfasurate de-a lungul timpului. Ar putea fi un exercitiu demn de orice proba de perspicacitate pentru rebusisti sa gaseasca sapte activitati prin care se poate face propaganda. O masura prudenta pentru fiecare om ar fi sa-si controleze foarte strict de acum înainte cuvintele, scrisorile, mesajele si gesturile, pentru a nu fi interpretate drept propaganda. Punerea pe hârtie a unor gânduri a devenit, de asemenea, o activitate care poate fi speculata cu usurinta în sens infractional.

Putina lume este de parere ca Big Brother nu mai este o fantezie, ca a trecut deja de cealalta parte a ecranului si ca face parte din viata cotidiana. La scurt timp dupa perchezitie, numarul de telefon al biroului ne-a fost schimbat. În urma cu câteva zile, am raspuns unui apel. La celalalt capat, un barbat care mi-a confirmat cu convingere ca numarul de telefon apelat este exact cel pe care îl cauta, mi-a cerut: ???va rog sa-mi dati legatura la serviciul circulatie”.

Grigore Oprita