|
|
| | România Mare | Scrisoare catre revista "Romania Mare"
Stimate Domnule Corneliu Vadim Tudor
Doresc sa confirm prin rândurile de mai jos ca, asa cum ati
publicat în precedentul numar al revistei România Mare, a fost descoperit
în Brasov „fascistul de serviciu” în persoana subsemnatului. Datorez toate
multumirile presei pentru faptul ca în acest moment nu sunt dupa gratii
si, de aceea, îmi fac datoria de a va informa direct asupra celor
petrecute în ultima vreme, legat de cazul meu.
Procurorul general al
Parchetului de pe lânga Curtea de Apel Brasov a declarat unor reporteri ca
ar avea nevoie de 5 ani pentru a studia tot ce mi s-a confiscat în urma
perchezitiei din noiembrie 2002. Se facea referire la cele 4 calculatoare,
sute de carti si reviste legal aparute si difuzate în tara, însemnari,
fotografii din albume personale si alte obiecte care nu au nici o
relevanta pentru caz. Cei 5 ani necesari pentru studiul materialului
incriminator s-au regasit într-o judecata-fulger, mai scurta de trei
saptamâni, cu doua înfatisari si pronuntarea sentintei, totul în sedinte
cu usile închise.
Daca un neavizat ar afla ca în România, în mileniul
al III-lea, exista oameni ridicati din birou pentru a fi aruncati în
închisoare, ar crede ca este vorba de subiectul unei lucrari de fictiune.
Sta cumva în obisnuinta omului sa nu creada anumite lucruri pâna când nu
se loveste direct de ele.
De unde a pornit totul? În anul 1991, ma
aflam printre cei fugiti din tara în speranta de a se „aranja material”.
Stim cu totii ca în perioada respectiva a existat un val puternic de
asemenea fugari si ca multi dintre ei nu s-au mai întors. Întâmplarea a
facut ca, în biblioteca unui român vârstnic, refugiat în Germania din
1944, sa dau peste niste carti care contraziceau flagrant ceea ce
învatasem în scoala la orele de istorie. Cartile prezentau fenomenul
legionar din perspectiva celor care înfiintasera miscarea legionara si
participasera activ la evolutia ei pe parcursul acelor ani framântati ai
istoriei noastre.
Prin contrast cu ceea ce-mi era dat sa traiesc în
niste locuri straine, unde ecuatia „român = tigan” începea sa se contureze
cu claritate, eram surprins sa aflu ca în anii ’30 exista un curent de
educatie în spirit national, în care se încadrase o mare parte din
intelectualii straluciti ai epocii, în care exista un cult al muncii si în
care credinta în Dumnezeu revenea la statutul firescului. Mi-am dat seama
ca rusinea de a fi român, resimtita puternic pâna atunci, trebuie
scuturata si aruncata la gunoi. Drept urmare, am revenit în tara în 1992,
abandonând ideea de a-mi face un rost printre straini. Într-un
rechizitoriu datat cu 20 mai, anul 2003 si întocmit în România,
întoarcerea acasa, în tara, constituie unul din argumentele în favoarea
alcatuirii profilului infractional al unei persoane. Rechizitoriul despre
care vorbesc este cât se poate de real, are 18 pagini si poate fi accesat
pe internet la adresa: procespolitic.uv.ro
Timp
de câtiva ani, am depus eforturi pentru a cauta date istorice, necesare
realizarii unei lucrari edificatoare asupra fenomenului legionar. Am
reusit sa intru în contact cu surse de informare putin cunoscute în
România, printre care Editura Studii Istorice Românesti a domnului Traian
Golea din Florida (pe care îl cunosc personal) sau sa intru în posesia
unor lucrari monumentale din exil, cum ar fi cele de la Editura Carpatii a
domnului Traian Popescu din Madrid. Încercarile de sistematizare a
informatiilor s-au materializat în cartea „Garda de Fier”, editata la
Timisoara în anul 1994 si în CD-ul „Totul despre Garda de Fier”, realizat
în anul 1999; editarea CD-ului a necesitat o munca intensa de aproximativ
un an si jumatate. Cele doua lucrari se bazeaza exclusiv pe
memorialistica, materiale de arhiva si carti ale altor autori, însa ele
constituie mai nou probe incriminatorii pentru aruncarea în închisoare a
unui element periculos pentru societate. Fara nici o intentie de a ma
justifica (nu ai cum sa te justifici în fata unor asemenea argumente),
consider ca imaginea asupra unui fenomen istoric nu se poate reconstitui
pe baza unor filme artistice, a fictiunilor de inspiratie istorica sau a
sentintelor emise de puterea politica, ci numai prin cercetare,
sistematizarea diverselor unghiuri de abordare si din perspectiva
analitica.
Faptele si consecintele lor sunt de amploare prea mare
pentru a fi prezentate într-o simpla scrisoare, si, de aceea, ma voi
rezuma la câteva considerente personale, pentru a nu abuza de rabdarea
dumneavoastra. Nu sunt membru în nici un partid si în nici o asociatie.
Probabil din acest motiv am fost considerat o victima sigura a campaniei
de eradicare a nationalismului. În decursul timpului, am încercat sa dau o
mâna de ajutor acolo unde am considerat ca se întreprinde ceva în sensul
intereselor românesti. Am fost acuzat, printre altele, de colaborare cu
Forumul Crestin Noua Dreapta, asociatie care functioneaza perfect legal,
sub tutela careia oameni tineri îsi sacrifica timpul si resursele proprii
pentru idei în care cred, pentru conservarea unor valori nationale si
pentru obiective de ordin spiritual.
Ca si cum distrugerea vietii
personale prin prejudicierea imaginii si prin confiscarea mijloacelor de
existenta materiala (calculatoare), hartuirea financiara (control fiscal
repetat la firma, cheltuieli de judecata de 15.000.000 lei), încalcarea cu
brutalitate a intimitatii prin interceptarea corespondentei si confiscarea
de fotografii din albume personale nu îndestuleaza aparatul birocratic
setos de victime, procurorii brasoveni au anuntat recent ca nu sunt
multumiti de sentinta pronuntata si ca au înaintat apel pentru a obtine
neaparat o condamnare cu executare.
Presa locala a
publicat declaratia domnului senator Nicolae Iorga, avocat de profesie si
liderul PRM Brasov, conform careia probele prezentate contra mea sunt
demne de difuzat la „Unda vesela” si de publicat în „Urzica”. În aceste
conditii, singurul lucru la care ma pot astepta în urmatoarea instanta
este inventarea unor probe. Am retinut din revista România Mare, numarul
din 20 iunie 2003, sub semnatura doamnei Daniela Buruiana-Aprodu, un
articol privitor la anumite relatii dintre popor, pe de o parte, si
jongleurii care se joaca orbeste cu destinele oamenilor, pe de alta parte.
Cred ca Brasovul poate constitui un punct de plecare potrivit pentru
initierea unor asemenea legaturi de cordialitate.
V-am adresat aceste
rânduri în speranta ca influenta si autoritatea dumneavoastra, precum si
pozitia revistei România Mare în mass-media nationala, ma vor ajuta sa
revin la activitatea din care îmi câstig existenta (traduceri tehnice) si
sa dau uitarii o lupta aberanta si disproportionata cu statul român. Daca
sentinta pronuntata ramâne în picioare, viitorul va oferi oricând
posibilitatea aruncarii în puscarie a oricarui om care nu gândeste „pe
linie”. Eventuala mea incapacitate de a obtine anularea acestui precedent
si sentimentul de vinovatie rezultat de aici ar fi niste poveri greu
suportabile.
Va multumesc pentru rabdarea de a fi parcurs aceste
rânduri si va rog sa acceptati expresia celei mai sincere
pretuiri.
Grigore
Oprita | |
|
BluePink 
){kind=link}
){kind=link}
){kind=link}
){kind=link}
){kind=link}