|
| procesul | 
Sentinta pronuntata de instanta
ROMÂNIA
Tribunalul Brasov
Dosar penal nr. 1358/2003
Sentinta penala nr. 292/S/2003
Sentinta publica din 16 iulie 2003
Presedinte Mirena Dumitrascu judecator
Grefier Violeta Petre
Cu participarea procuror Cristiana Câmpeanu din cadrul Parchetului de pe lânga Tribunalul Brasov
Pentru astazi fiind amânata pronuntarea asupra cauzei penale privind pe Oprita Grigore trimis în judecata pentru infractiunile prevazute de art. 317 Cod Penal si de art. 4 OUG nr. 31/2002.
La apelul nominal facut în sedinta publica, la pronuntare, se constata lipsa partilor.
Procedura îndeplinita.
Dezbaterile din cauza penala au avut loc în sedinta publica din 8 iulie 2003, când partile au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de sedinta din acea zi, care face parte integranta din prezenta, iar instanta, din lipsa de timp pentru deliberare, a amânat pronuntarea pentru data de 16.07.2003.
TRIBUNALUL
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lânga Tribunalul Brasov nr. 318/P/20.05.2003 a fost pusa în miscare actiunea penala si a fost trimis în judecata inculpatul Oprita Grigore pentru savârsirea infractiunilor prevazute de art. 317 Cod penal si art. 4 OUG nr. 31/2002, retinânduse în fapt ca a facut propaganda nationalistsovina prin raspândirea în mod sistematic si organizat de idei nationalistextremiste, folosinduse de mijloace de persuasiune (înscrisuri, articole, publicatii, afise, racolarea de adepti) cu scopul de a cultiva exclusivismul national si dusmania între nationalitatile conlocuitoare din România. De asemenea, desi cunostea despre prevederile OUG nr. 31/2002 a continuat activitatile de propaganda prin activitati de raspândire, vânzare, confectionare de simboluri fasciste, rasiste si xenofobe si a detinut, în vederea raspândirii, asemenea simboluri.
În procesul penal, pentru aflarea adevarului, sau administrat urmatoarele mijloace de proba: declaratiile inculpatului, ale martorilor Vasiloi Adrian Daniel, Molnar Vasile Andrei, Covaciu Dinu, Oprita Maria Corina, înscrisuri, fotografii, înregistrari video, CDuri. Din coroborarea tuturor acestor probe se retine urmatoarea stare de fapt:
Inculpatul Oprita Grigore este în prezent în vârsta de 39 de ani, este absolvent al Facultatii de fizica si, la acest moment, student al Facultatii de matematica. În perioada anilor 1991 1992 sa deplasat în Germania împreuna cu sotia sa Oprita Maria Corina. Aici au stat o perioada îndelungata de timp, inculpatul lucrând la o societate comerciala unde lucra si Traian Lupascu, vechi legionar. În biblioteca acestuia a gasit literatura a Miscarii Legionare, pe care lea citit, asimilând continutul lor informativ. În plus a intrat în legatura cu reprezentanti ai unor miscari extremiste de dreapta si cu vechi legionari. Ulterior între inculpat si Traian Lupascu sa purtat o corespondenta constanta.
Întors în tara inculpatul a functionat, în perioada 1992 1994, ca profesor de fizica la Liceul Teoretic din Codlea si a realizat lucrarea „Tânara Fratie Ortodoxa” privind recrutarea elevilor pentru activitati nationaliste. În aceeasi perioada la cunoscut pe Ovidiu Gules, directorul Gazetei de Vest, inculpatul colaborând cu texte la aceasta publicatie în perioada 1994 1998, pâna la încetarea aparitiei ei. Aceasta revista a avut constant, în numerele sale, un cuprins national extremist, xenofob, rasist si legionar. Cunostintele dobândite de inculpat, privind istoria Miscarii Legionare, au fost îmbogatite prin alte lecturi si contacte personale cu vechi membri ai Miscarii sau simpatizanti ai ei. Inculpatul a scris diverse articole, acestea fiind publicate în revista Gazeta de Vest si apoi în volumul Cum am devenit „extremist de dreapta”. Temele acestora, care intereseaza cercetarea penala, privesc contestarea holocaustului, stârnirea si întretinerea urii si discriminarii fata de tigani, evrei, homosexuali, critica adusa tolerantei rasiale sau religioase, negarea democratiei, cultul miscarii legionare. Activitatea sa nu sa limitat la exprimarea unui punct de vedere asupra unei perioade istorice, ci sa dezvoltat în directii noi, în diferite modalitati, inculpatul realizând atât o propaganda nationalistsovina, cât si o raspândire, vânzare si confectionare, precum si o detinere, în vederea raspândirii, a simbolurilor fasciste, rasiste ori xenofobe. Inculpatul a publicat 5 numere din buletinul informativ Asalt, care cuprinde constant articole cu continut extremist, rasist si xenofob si care a fost expediat liceelor din tara si vândut diferitelor persoane fizice.
Se retine ca alta modalitate de înfaptuire a propagandei este constituirea SC Arbeit MF SRL, înregistrata la 28.01.1999 la Registrul Comertului Brasov, având ca administrator pe inculpat; denumirea firmei este reluarea expresiei „Arbeit macht frei” (munca te face liber) afisat de nazisti la intrarea în lagare de exterminare. Cu materiale apartinând firmei, inculpatul a redactat si difuzat, la persoane fizice si unitati scolare, CDul Totul despre Garda de Fier, Cum am devenit „extremist de dreapta” si revista Asalt. Folosinduse de siteul firmei a purtat corespondente peronale cu diferite persoane interesate de activitatile nationalistextremiste.
În anul 2000 a început sa functioneze, autorizat fiind, Forumul Crestin Noua Dreapta. Inculpatul a devenit secretar general al forumului coordonând activitatea de propaganda a acestuia; sa ocupat cu activitatea de recrutare a persoanelor, de publicare de afise si alte materiale, de raspândire a ideilor nationalistsovine; o alta preocupare a inculpatului în anul 2001 a fost activitatea de unificare a tuturor miscarilor nationalistextremiste. În cadrul organizatiei a intrat în legatura, între altii, cu martorul Molnar Vasile Andrei cu care a întreprins actiuni comune de propaganda. A participat la întruniri în care sa afisat un steag cu crucea miscarii nationaliste (crucea celtica) si sa surprins foto salutul nazist (mâna dreapta întinsa în fata, cu palma desfacuta si degetele lipite); în mesajele sale scrise a folosit diferite forme de salut: „Heil Hitler!, TND, TLC, Ssalut!”.
Audiat pe parcursul procesului penal inculpatul formuleaza urmatoarea aparare, cu intentia de a proba lipsa de temeinicie a vinovatiei retinute prin actul de sesizare a instantei:
În declaratia olografa, din 23.11.2002, arata ca materialele ridicate în cursul perchezitiilor o parte provin de la Editura Gordian condusa de Ovidiu Gules, o cunostinta a sa, o alta parte sunt creatii proprii, iar o alta provin de la Forumul Crestin Noua Dreapta si de la diverse persoane, unii din ei fosti membrii ai Miscarii Legionare, cu care a si corespondat începând din 1992 si au un scop pur documentar, el fiind pasionat de istoria perioadei interbelice; ca si afisele anunta aparitia numarului 4 al Revistei Noua Dreapta, ca nu este membru ci simpatizant al organizatiei Noua Dreapta din 2000 si a intrat în legatura cu liderul acesteia cu care a colaborat în sensul tiparirii de afise publicitare; ca cupoanele postale aflate la locuinta sa provin de la persoane interesate de informatii despre Miscarea Legionara; ca a cunoscut persoane de cetatenie germana, care aveau simpatie pentru Miscarea Legionara si cu care a facut fotografii în perioada 1996 1997 în care sau surprins formule de salut specifice miscarilor nationaliste.
În urmatoarea declaratie olografa, data în 29.11.2002, arata ca a tiparit în perioada 18 22 noiembrie 2002, 8 topuri a câte 500 afise care anunta aparitia nr. 4 al revistei Noua Dreapta; ca a predat o parte din ele lui Cristian Aron, în 22.11.2002, restul fiind ridicate la perchezitie; ca, în ceea ce priveste documentele scrise sau în format electronic, acestea au scop de informare si documentare, legate de pasiunea sa de a elucida aspecte istorice mai putin cunoscute.
În declaratia data de inculpat în fata procurorului în 18.03.2003 acesta relateaza despre aceeasi pasiune pentru perioada istorica privind miscarea legionara; ca cele aratate în lucrarea „Tânara Fratie Ortodoxa” nu au fost puse în aplicare; ca articolele sale contin informatii preluate din reviste ori de pe Internet; ca a existat o tentativa de unificare a unor grupari nationaliste, dar totul a esuat datorita lipsei de comunicare dintre participanti; ca nu face parte din Noua Dreapta si nu a semnat o adeziune în acest sens, precizând apoi ca cunoaste continutul buletinului prezentat, în care se face vorbire ca ar fi fost numit secretar general al acestui forum, urmând sa raspunda de propaganda, si crede ca a fost ceva onorific, întrucât ia mai ajutat, dar a fost numit altcineva în functie; ca lista liceelor din tara a procurato pentru a expedia buletinul Asalt, întrucât a considerat ca informatiile ar fi fost utile, întrucât nu toata lumea ar avea acces la ele; ca afisele lea tiparit la rizograful firmei sale; nu considera ca a facut propaganda deoarece nu a cautat sa convinga pe cineva, ci raspândea aceste informatii; mesajul adresat lui Cristian Grigoras în 27.05.2002, prin care se referea la evrei, este o prostie din partea sa; ca îi apartine conceptia si redactarea CDului Totul despre Garda de Fier; ca la cunoscut pe Andrei Molnar prin intermediul Noii Drepte si ia permis acestuia sa lucreze pe calculatorul firmei pentru diferite proiecte, ca Andrei Molnar ia cerut sa multiplice un material referitor la defaimarea unui magistrat, fara a da curs cererii, informatia ramânând în memoria calculatorului; ca a primit de la diferite persoane sume corespunzatoare materialelor documentare trimise de el; ca mentiunile TLC (traiasca legiune si capitanul), TND (traiasca Noua Dreapta), Ssalut, sunt folosite în mesajele sale cu caracter umoristic; ca stie de existenta Ghidului activistului politic aflat în memoria calculatorului, dar nu la citit si nu stie cine la trimis; ca brosura A ucis oare Hitler 6 milioane de evrei? ia fost comunicata de un neamt din Canada, dar nu avea un plan de distributie; ca decupajele din revista îi apartin si reprezentau surse de informatii; ca steagul ce apare în fotografii este doar un steag de tabara, iar salutul surprins de acestea nu ar trebui sal justifice, întrucât este unul roman.
În declaratia data de inculpat instantei, în 26.06.2003, acesta reia aspectele relatate în fata procurorului, precizând ca materialele scrise sunt pur publicitare sau memorialistice ori de informare, iar ele au fost facute, nu pentru folos propriu, ci pentru a le raspândi; ca nu a avut nimic împotriva sa fie numit secretar general al Noii Drepte; ca a oprit publicarea nr. 6 al revistei Asalt întrucât a constatat ca poate intra sub incidenta Ordonantei nr. 31/2002, iar articolele din numerele anterioare sunt facute de el; ca steagul din fotografii cuprinde sigla firmei SC Arbeit MF, salutul este cel roman; iar crucea celtica este simbolul întâlnit în biserici, cimitire; ca la evrei sa referit doar în conversatii restrânse, particulare, iar stirea despre numarul evreilor i sa parut o informatie exotica; ca denumirea Sc Arbeit MF SRL este potrivita întrucât intentia lor era de a scapa de serviciu si de a munci pentru ei, ulterior aflând ca expresia „arbeit macht frei” era înscrisa pe poarta lagarului de la Auschwitz; ca a participat la tabara nationalista din Polonia; ca Brosura de prezentare o cunoaste superficial, iar Tudor Ionescu, liderul Noii Drepte, a spus ca nu va fi distribuita.
În concluziile scrise depuse de inculpat se arata ca nu exista vreo dovada ca inculpatul a încercat sa relizeze Tânara Fratie Ortodoxa, ca Gazeta de Vest a fost o publicatie legala, ca lucrarea Garda de Fier cuprinde lucrari memorialistice, ca nu a existat o interdictie legala a folosirii denumirii firmei, ca Forumul Crestin Noua Dreapta este o asociatie legala; ca inculpatul nu a conceput Brosura de prezentare sau Ghidul activistului politic, ca revista Asalt oferea profesorilor informatii alternative; ca inculpatul a fost un simplu invitat al Miscarii Albe si ca nu rezulta încercarea de racolare a noi adepti; ca crucea celtica nu poate fi considerata un simbol extremist. Sa solicitat achitarea sa întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infractiunilor pentru care a fost trimis în judecata.
În final inculpatul a sustinut ca a cercetat amanuntit perioada istorica a miscarii legionare si a considerat necesar sa contribuie la educarea membrilor societatii, întrucât punctul de vedere oficial cu privire la acest subiect are carente în sensul ca nu se prezinta corespunzator situatia. A mai aratat ca a folosit în mod constant un ton umoristic în lucrarile sale scrise, ca a preluat diferite informatii, articole, traduceri, pe care lea prezentat publicului, fara a da un sens, o tendinta acestora. A mai aratat ca sia exercitat doar dreptul fundamental la libertatea constiintei, a gândirii, la manifestarea publica a acesteia, la informatie, la libertatea de exprimare.
vApararea formulata si dezvoltata de inculpat se dovedeste a nu atinge scopul urmarit, fiind necesara detalierea starii de fapt retinuta pe scurt mai sus.
Astfel, în data de 23.11.2002 pe raza municipiului Brasov au fost depistati Florea Florin, Dumitru Cristian, Negruta Maria din Bucuresti si Aron Cristian din Calarasi, care la ora 3 din noapte lipeau afise pe peretii cladirilor de pe str. Iuliu Maniu. Acestia au aratat ca au fost angajati de Tudor Ionescu, director general al revistei Noua Dreapta pentru a lipi afise publicitare în mai multe orase din tara, fara a poseda autorizatie pentru aceasta operatiune. Aceste afise aveau ca tema: „Globalizarea: anihilare sau integrare?” si cuprind imaginea unei femei fara gura având pe frunte un cod de bare cu nr. 666. De asemenea se anunta nr. 4 al revistei Noua Dreapta. Afisele gasite asupra lor au fost retinute, iar cei patru au fost sanctionati contraventional. Cuprinsul afisului se gaseste la fila 88 volum 2 urmarire penala.
Cercetarile întreprinse ulterior au aratat ca acestea au fost tiparite de inculpatul Oprita Grigore, organele de cercetare penala solicitând procurorului autorizarea efectuarii perchezitiei la domiciliul si resedinta acestuia, fiind apoi autorizate pentru îndeplinirea acestui act procesual.
În data de 23.11.2002 sa efectuat perchezitie, în prezenta martorei Oprita Maria Corina si a martorilor asistenti, la domiciliul inculpatului din Brasov Bdul Garii nr. 38 sc. E ap. 30 si sau gasit numeroase înscrisuri reprezentând corespondenta în limba germana si româna, lucrari (exemplu: Miscarea legionara si democratia). În privinta locuintei sau gasit urmatoarele lucrari: Ovidiu Gules Mort sau viu, Faust Bradescu Din universul gândirii legionare, Studii legionare postbelice, Horia Sima Ce este comunismul, Radu Gyr Poezii, Gabriel Balanescu Pagini din istoria Garzii de Fier, Din împaratia mortii, Horia Sima Era libertatii, Constantin Stoicanescu Revolutia lui Horia, *** Lacrima prigoanei: din lupta legionarelor românce, Gazeta de vest (numere diverse), Virgil Mateias Cântece nescrise din închisoare 19481964, Horia Sima Era libertatii, Horia Sima Sfârsitul unei domnii sângeroase, Corneliu Zelea Codreanu Pentru legionari, Almanah Gazeta de vest, Viorel Gheorghita Sub semnul ororii depline, Filon Verca Întoarcerea la izvoare, Nicolae Rosca Cronica unor violente politice, Nicolae Rosca Ce este fratia de cruce. Sau întocmit fotografii judiciare aflate în dosarul cauzei.
În data de 23.11.2002 sa efectuat perchizitie si la un alt domiciliu al inculpatului, din Brasov, Bdul Saturn nr. 21, sc. A ap. 4, în prezenta inculpatului si a martorilor asistenti. Cu ocazia perchezitiei sau gasit în debara urmatoarele lucrari: Radu Gyr Sângele temnitei si Balade vol. 1, Radu Gyr Poezii vol. 3, Constantin Stoicanescu Revolutia lui Horea, *** Lacrima prigoanei: din lupta legionarelor românce, Horia Sima Ce este comunismul 26 bucati, Ion Banea Capitanul 1 bucata, Aristotel Lefa Cine au fost victimele de la Jilava, Virgil Maxim Lamuriri legionare, Remus Rodina Testamentul din morga, Faust Bradescu Studii legionare postbelice, Ovidiu Gules Mort sau viu, Filon Vercea Întoarcerea la izvoare, Horia Sima Era libertatii, Grigore Oprita Cum am devenit „extremist de dreapta”. Sau gasit numeroase cupoane postale reprezentând contravaloarea revistei Asalt, 9 fotografii efectuate cu ocazia întâlnirilor Forumului Crestin Noua Dreapta si alte fotografii privind pe Horia Sima, Marin Mota, Ioan Mota, înscrisuri reprezentând corespondenta Noua Dreapta, casete video: Horia Sima Ardealule, sufletul tau ne vesteste dimineata!, Nae Ionescu Comemorari, Fata în fata, The Castle of the Corvin Family, Angl. Venia, 2 discuri Garda de Fier, plicuri cu corespondenta cu Traian Golea (stabilit în SUA Editura Studii Istorice Românesti), Mircea Dimitriu (vechi legionar numit de Horia Sima în 1978 secretar general al Miscarii legionare din Exil), Vasile Adrian Bogdan sau privind pe Vasiloi Adrian Daniel, înscrisuri cu titulatura „buletin Asalt”, 2 brosuri Ghidul suprematistului: Noua Dreapta si Suprema Ordine, Ghidul activistului politic, 1 CD Imnuri legionare, 5 agende cu adnotari, o insigna si o banderola de pânza cu semn specific, pe fond alb si rosu, brosuri buletin informativ lunar Asalt, biblioraft cu „corespondenta Asalt, CD GDF (Garda de Fier) Miscarea Alba, traduceri”, Monitorul Oficial nr. 214/2002 privind Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 31/2002, brosura A ucis oare Hitler 6.000.000 de evrei?, 5 buletine informative ale Noii Drepte, dischete cu articole: Condamnarea, Comunicarea, România NATO, Stâlpul infamiei, un plic ce contine Legile Capitanului Corneliu Zelea Codreanu, numeroase mandate postale si un dosar „Casierie”, brosuri: Tânara fratie ortodoxa regulament si Indicatii pentru initiatorii de Fratii în licee, Manual de procedura pe anul 1998 Asociatia Constantin Stoicanescu din Timisoara si Asociatia Actiunea crestina Arhanghelul Mihail din Cluj, Totul despre Garda de Fier, diferite taieturi cu articole din diverse publicatii din anul 2001 cu teme interesând cercetarea penala, un caiet de matematica studentesc cu diverse înscrisuri pe aceeasi tema, un plic format A4 cu inscriptia „Lista liceelor” nationale cu denumire si adresa; în unitatile centrale de calculator sau gasit fisiere pe tema interesând cercetarea penala. Sau mai gasit doua bidoane a câte 2 kg cerneala pentru tiparit, un copiator Rizograf RIA 4050. În autoturismul inculpatului sau gasit 5 teancuri cu afise „Globalizarea, integrare sau anihilare”. Sau efectuat fotografii judiciare privind bunurile identificate.
Probele administrate dovedesc faptul ca, reîntors în tara din Germania, inculpatul concepe în 1992 brosura Indicatii pentru initiatorii de fratii în licee, aflata la filele 542543 volum 2 urmarire penala în 2 exemplare, în care detaliaza cum se initiaza organizatia în liceu si cum se formeaza aceste structuri. Interesul inculpatului pentru realizarea unei structuri organizatorice, prin care sa poata fi propagate sistematic conceptiile nationaliste, este dovedit de sistematizarea acestei lucrari. Se remarca si împrejurarea ca sunt puse în executare cunostintele asimilate din cartile citite, precum Pentru legionari, Carticica sefului de cuib, Ce este fratia de cruce. Se arata astfel ca vârsta optima pentru componentii primului nucleu este de 1516 ani, elevi de clasa a Xa. „Ideal ar fi ca initiatorul sa fie profesor de liceu, care sa caute un elev de încredere din clasele X, XI, XII, prin care se vor lua initiativele. Acestia vor observa elevii cei mai capabili, se va stabili o întâlnire cu unul din ei, li se va cere sa intre în Tânara Fratie Ortodoxa si sa organizeze o Fratie în liceu si li se va explica necesitatea interventiei generatiei tinere pentru curmarea coruptiei, mizeriei morale si a tuturor bolilor sociale. Se prezinta organizatia ca având un rol pur educativ, în spirit national. Este important sa li se spuna ca o activitate asemanatoare se desfasoara si în alte locuri din tara, altfel, simtinduse singuri, entuziasmul va fi scazut. Se insista din nou asupra discretiei totale si se fixeaza o întâlnire mai larga cu câte 34 elevi selectati. Primele întâlniri sa aiba un caracter cât mai lejer... La întruniri tabla sa fie umpluta cu formule sau texte scolare pentru eventualitatea ca cineva intra prin surprindere... cu deosebita grija se va trata latura crestina a educatiei în tânara Fratie Ortodoxa... Se vor introduce rând pe rând punctele stabilite prin Regulament si se va stabili lent spiritul de disciplina... Daca elevii sunt neîncrezatori în capacitatea lor de a asigura functionarea viitoare a organizatiei, sa li se reaminteasca una din atributiile de baza ale TFO si anume formarea oamenilor de conducere, cu autoritate, care stiu sa comande... În lipsa cartilor legionare pentru biblioteca vor fi depuse pentru început publicatiile Gazeta de vest si Puncte Cardinale. Mai pot fi aduse lucrari de Petre Tutea, Nichifor Crainic, Mircea Eliade, Lucian Blaga, Constantin Noica, Mircea Vulcanescu. Se poate cauta literatura legionara pentru copiere la vechi legionari sau Fratii constituite în alte licee... La 34 saptamâni de la începerea activitatii se atribuie numerele de ordine si se numeste un sef pe toata durata anului scolar... Se dau indicatii asupra cooptarii celor din clasa IXa. Cooptarea: Grupele active din clasa a XIa vor coopta pe cei din a IXa, iar cei din a XIIa vor coordona pe cei din a Xa”.
Regulamentul Tinerei Fratii Ortodoxe, aflat la filele 545552 volum 2 urmarire penala, conceput si el de inculpat, stabileste ca aceasta „este un corp de elita al elevilor din licee si face educatie în spirit national si crestin necesara elitei de mâine pentru a readuce neamul românesc la traditie si demnitate. Structura organizatiei: fratia din clasele XI coopteaza la începutul anului scolar elementele noi din clasele IX, pe care le tin sub observatie timp de doi ani. Deci cei din clasele XII au în subordine pe cei din clasele X, pe care iau cooptat cu un an înainte. În interior fratia are doua sectiuni: Fratia Mare alcatuita din elevi de clasa XII având în subordine elevi de clasa a Xa, Fratia Mica alcatuita din elevi de clasa XI având în subordine elevi de clasa IX. Daca o sectiune depaseste numarul de 15 membri, atunci ea se desparte în doua sau mai multe Grupe Active, care cuprinde 8156 membri. Seful este numit pe un an, are un ajutor, functie ocupata prin rotatie întrun an de toti elevii coordonatori, succesiune fiind stabilita de sef. Când Fratia Mica devine Fratia Mare fiecare sef îsi va desemna singur succesorul. Cooptarea. Tehnica. Timp de aprox. 5 saptamâni de la începutul scolii se va face doar observatie, fara a comunica nimic celor din jur. Cel care coopteaza va fi garantul celui cooptat si raspunde timp de doi ani pentru el. Nimeni nu va intra în organizatie fara a fi recomandat de un garant... se stabilesc, prin eliminari succesive, pe cel mai bun dintre noii recrutati. Seful Fratiei, seful de an si eventual înca un camarad vor cauta un moment prielnic de a discuta cu el, încercând sai explice sensul luptei noastre... Sa nu se apeleze cu nici un chip la metode agresive, brutale de genul lamuririi cu forta. Se va lucra tot timpul numai cu unul singur, aceasta fiind metoda cea mai eficienta. Nu conteaza timpul numai cu unul singur, aceasta fiind metoda cea mai eficienta. Nu conteaza numarul, ci calitatea oamenilor, iar accesul este limitat. Sa fie cooptate numai elemente de elita. Ce se comunica celor cooptati: Tragedia pe care o traieste tara ca urmare a transformarii aparatului comunist în mafii economice, incapacitatea taberei politice numita „democratica” de a aseza destinul neamului în matca sa fireasca, ca de la 1918 si pâna astazi tara a fost condusa numai de lichele si scursuri balcanice si ca guvernantii au fost în permanenta ocupati numai cu rotunjirea averilor personale, ca aceasta stare de lucruri va continua înca mult interventie hotarâta a elitei tinere, educata în spiritul dreptatii; lupta gânditorilor de dreapta pentru demnitatea si afirmarea neamului românesc: Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Nae Ionescu, Nichifor Crainic, Corneliu Zelea Codreanu, Mircea Eliade, Constantin Noica si altii; ca de la Unirea cea mare singura forta care a reusit sa sparga atotputernicia coruptiei a fost Miscarea Legionara, prin înalta sa tinuta morala. Nu se încearca nici un fel de cooptare a celor de alta religie decât cea ortodoxa si acelor de alta nationalitate decât cea româna. Se pot întretine însa relatii prietenesti cu acestia. Toate eforturile acestei perioade au ca scop cultivarea în elevii cooptati a urmatoarelor calitati: respectul fata de Biserica Ortodoxa, sinceritatea, dragostea fata de camarazi, parinti si neamul românesc, vointa, capacitatea de jertfa, corectitudinea, capacitatea de disciplina, puterea de împrietenire... Pe lânga traditiile românesti ale Craciunului si Anului Nou, mai pot fi abordate la întruniri teme legate de date calendaristice importante în acest interval: 2930.11.1938 comemorarea mortii lui Corneliu Zelea Codreanu, 1.12.1918 faurirea României Mari, 13.01.1937 jertfa legionarilor Ion Mota si Vasile Marin pentru crestinatate. Echipament: uniforma consta în camasa verde, cravata neagra, pantaloni negri si se poarta numai la întruniri sau din ordin. Fiecare membru al TFO este dator sa stie ca prin aceasta uniforma cinstim mii de martiri legionari care sau jertfit pentru demnitatea neamului nostru. Compromiterea camasii verzi ar constitui cel mai mare sacrilegiu fata de ei. De aceea, îmbracând camasa verde, nu avem voie sa gresim”. Regulamentul continua cu detalierea activitatilor Grupelor active, atributiile sefului, secretarului, casierului, bibliotecarului, modul de desfasurare a întrunirilor, normele de comportament (disciplina, tacere, gândire, initiativa, creatie, bun simt, sinceritate, franchete, eleganta, cuvânt dat, provocari, rabdare, spirit ofensiv, judecata, amanunt, spirit de observatie, straduinta, corectitudine, munca, curaj, hotarâre, atitudine în fata primejdiei, seriozitate, buna cuviinta, corijare reciproca, greseala si îndreptarea ei). Precizarile speciale stabilesc astfel: „nu crede în informatii, vesti, pareri despre nationalism si ideologia de dreapta decât daca îti sunt recomandate de seful tau”.
În însemnarile sale despre Regulament, din 15.02.1993, fila 636 volum 2 urmarire penala, inculpatul arata ca „scopul TFo este formarea de oameni cu autoritate, care stiu sa atraga si sa comande. La cooptare diferenta de vârsta sa fie suficient de mare”.
Se observa caracterul militar al gruparii, spiritul ei de disciplina, de stricta executare a ordinelor. Accentul pus pe dezvoltarea morala a tinerilor ar fi un obiectiv bine intentionat, daca nu ar fi subordonat scopului real: formarea de oameni care sa puna în aplicare doctrina nationalista. De asemenea, este subtila modalitatea de inducere a ideilor nationalist extremiste unor tineri, folosind autori si lecturi permise de programe scolara: Eminescu, Blaga, Vulcanescu, Noica, Tutea pentru a da credibilitate si a întari convingerea ca nu se asimileaza informatii interzise, urmând apoi sa fie asimilata exclusiv literatura legionara.
Conform procesului verbal întocmit de organele de cercetare penala la 5.12.2002, fila 109 vol. 1, cu ocazia deplasarii la Liceul Teoretic Codlea jud. Brasov, sa constatat, din verificarea arhivelor, ca în perioada anilor 19901992 a functionat ca profesor de istorie Popa Cornel, iar inculpatul a functionat ca profesor de fizica în perioada 19921995. În anii 19911992 si 19941995 figureaza ca elevi Moise Daniel Leontin, Capatâna Daniel, iar între anii 19921993, respectiv 19951996 Begu Nicusor, Caizer Adrian Cristinel, Nechita Viorel, Sucata Marian care au avut rezultate foarte bune la învatatura si provin din familii de conditie sociala buna.
Ca inculpatul nu sa limitat la redactarea unei astfel de lucrari o dovedesc probele administrate, respectiv contractul pe care la avut cu unii elevi din liceu, aratati mai sus. Sub aparenta afirmarii credintei în Dumnezeu si a dragostei de patrie, toate aceste lucrari detaliaza modalitati de recrutare si îndoctrinare a unor tineri aflati în plina dezvoltare psihosocialmorala, care au în curs de formare spiritul de cenzura a cunostintelor, informatiilor si sunt suficient de impresionabili pentru a putea fi manipulati în sensul urmarit. Fiind nemultumit de rezultate a încetat însa activitatea de profesor si a ales sa fie student la facultatea de matematica, putând realiza mai optim scopul sau propagandistic.
De altfel din scrisorile aflate la filele 240, 250 volum 3 si 81 86 volum 4 urmarire penala, rezulta corespondenta purtata cu Traian Lupascu de catre Oprita Grigore si sotia sa Corina în 18.1992. În scrisoarea din 12.10.1992 inculpatul scrie destinatarului: „Am gasit un post de profesor la un liceu din Codlea”; referinduse la o întâlnire cu diferite persoane, între care si un discipol al lui Petre Tutea, inculpatul afirma ca „eu nu prea sunt tentat sa ma amestec în asa ceva (în discutii n.r.) însa ma voi zbate sa vorbesc mai mult prin fapte atunci când va veni timpul... fratele meu a plecat la Timisoara cu instructiuni exacte de la mine. Va cauta printre colegii lui niste flacai de baza carora le vom da, pentru început, de citit. Peste trei saptamâni merg acolo si sper sa gasesc vreo câtiva cu care sa vorbesc. Mici introduceri am facut si cu vreo 34 de pe aici, dar asta nici macar nu poate fi numit început... Le cer sa puna sub observatie colegi deai lor si sami dea numele celor care ar putea avea înclinatii catre noi. Acestora le trimit scrisori pe care le fac la imprimanta si le cer raspuns pe adresa unei casute postale... Când vom gasi ceva mai multi aderenti, organizez întruniri cu legionari din generatia dumneavoastra... am constatat în cazul fratelui meu ca asemenea întruniri au un impact mare asupra celor tineri. Ar fi foarte util daca as avea carti, pentru ca sunt sigur ca as gasi multi doritori. Ovidiu (Gules n.r.) a gasit si el ceva oameni interesanti, dar nu a putut sa le dea nimic de citit. Nu stiu în ce stadiu se afla verificarea lucrarii mele de catre legionari din Bucuresti”.
Interesul inculpatului sa orientat apoi spre continutul ideologic al lucrarilor legionarilor. Ca urmare, sa ocupat de realizarea CDul intitulat Garda de fier, care cuprinde redarea mai multor lucrari: Corneliu Zelea Codreanu Pentru legionari (marile capitole din cuprins sunt: Pasind în viata, Miscarea studenteasca, Iunie 1925 iunie 1927, Legiunea Arhanghelului Mihail, Un an de mari încercari: mai 1924 mai 1925, Spre masele populare, Democratia împotriva neamului, Ofensiva calomniilor), Horia Sima Sfârsitul unei domnii sângeroase (marile capitole din cuprins sunt: Pregatiri pentru revolutie, Dezastrul expeditiei în Iugoslavia, De la moarte la viata, Colaborarea cu regele Carol, Drumurile se despart, Frontul se reface, Minunea arhanghelului, Rânduri pentru cititor), Horia Sima Era libertatii (Marile capitole ale volumului 1: Statul national legionar Crearea statului national, Primii pasi în viata de stat, Crimele legionar Crearea statului national legionar, Primii pasi în viata de stat, Crimele regimului carlist si problema sanctiunilor, Batalia economica, Politica externa, În centrul guvernarii, Consideratii asupra regimului, Dificultati, incidente si tulburari; din volumul 2 Deshumarea Capitanului, Procesul lui Corneliu Zelea Codreanu, Pedepsirea asasinilor, Restabilirea echilibrului, Faza provacarilor, Lovitura de stat a generalului Antonescu), Horia Sima Prizonieri ai Puterilor Axei (marile capitole sunt: Fuga în necunoscut, În Bulgaria, Ceam gasit în Germania, La raspântie, Aripa externa a Miscarii, O pagina fioroasa din istoria neamului, Pe marginea prapastiei, În batalia furtunii, Sfârsitul unui an tragic, 1942: anul stabilizarii politice, Fuga în Italia, O prigoana în prigoana, Viata în lagar, Evolutia politica a legiunii în tara, Ruptura, prabusire si libertate), Horia Sima Guvernul national român la Viena (marile capitole sunt: De la sârmele ghimpate în vârtejul razboiului, Ofensiva dizidentilor, Formarea guvernului de la Viena, Crearea armatei nationale, Planul Stoicanescu, Amurgul, Printre retelele aliate), Corneliu Zelea Codreanu Carticica sefului de cuib (marile capitole sunt: Sedintele cuibului, Legile, Micul drapel, Initiativa, Executarea ordinelor, Despre organizare, Câte feluri de cuiburi sunt, încadrarea lor, Sfaturi pentru sefii de cuib, ca unitatea de sub comanda lor sa poata merge bine, Seful de cuib în timpul campaniei electorale, În ce directie spirituala trebuie sa faca un sef de cuib educatia oamenilor sai, Ce drum are de strabatut un legionar în viata legionara, Legionarul si politicianul, Legionarul si comunismul, Legionarul si jidanul, Ce crede un legionar, Scurt istoric legionar). Testamentul lui Ion Mota. Mai cuprinde un folder „Legiunea în imagini” (1.000 de fotografii din viata Legiunii), 320 biografii legionare, date despre momente importante ale grupurilor legionare, constructii legionare, publicatii editate dea lungul timpului, documente sonore: imnuri legionare, discursul lui Corneliu Codreanu din 1937, discursul lui Horia Sima si al maresalului Antonescu la marea manifestatie legionara din 6 octombrie 1940. Au fost expediate aceste CDuri, contra unui cost de 300.000 lei, persoanelor ce au aflat de existenta lui din afisele sau casetele publicitare din diferite publicatii, si erau interesate. Compilatia are aparenta unei lucrari cu caracter istoric privind Miscarea Legionara. Din modul de selectare a lucrarilor si cuprinsul lor, din imaginile la care sa apelat, rezulta însa ca punctul de vedere, pe carel sustin, nu este echilibrat, obiectiv, ci unul exclusiv nationalist, cu tendinta de a atrage, rational si emotional, atentia asupra lor pentru a crea o credibilitate a informatiei puse la dispozitie.
Ca inculpatul a diversificat sursa informatiilor despre Miscarea Legionara rezulta si din corespondenta sa cu vechi simpatizanti sau membri, care iau trimis diferite lucrari. Un aspect în circumstantiere priveste dosarul, pe coperta caruia este înscris „Articole” filele 40 165 volum 3 urmarire penala, care cuprinde texte semnate de Traian Golea, Gh. Calciu, Stefan G. Teodoru. Un articol al lui Traian Golea are titlul O activitate a Miscarii Legionare mai putin cunoscuta contributie la lupta anticomunista în America Latina, alte lucrari Cum se regizeaza condamnarea unui popor 1992, regizarea unei noi condamnari a poporului român 1996. Raport mondial cu privire la antisemitism în România 1994, publicat în Independentul din Iasi în 3.05.1996 si opinii asupra lui, comentarii asupra protestului Federatiei evreiesti din România. Un alt dosar cuprinde scrisori de la Traian Golea catre Grigore Oprita, articole, opinii ale primului. La pagina 194 volum 3 se afla o scrisoare ce priveste trimiterea a „5 brosuri care, în principiu, servesc esenta si rolul Miscarii Legionare din România, aspecte ale vietii politice si sociale corelationate cu ideologia acestei miscari, si, în general, despre „antisemitismul” Românilor”: Cum se regizeaza condamnarea unui popor român, Regizarea unei noi condamnari a poporului român. Adevarul despre Miscarea Legionara este o însumare de documente: declaratia Miscarii Legionare publicata în 1990 sub titlul „Pentru cunoasterea adevarului”, întocmita de Consiliul Legiunii prezidat de Horia Sima, Tribunalul de la Nurenberg absolva garda de Fier depozitie a lui Mihai Fotin Enescu, fost consul general al guvernului Român de la Viena pentru Germania (194445). Declaratia dlui Simion Ghinea cu privire la încercarea de „masacrare” a evreilor la abatorul din Bucuresti în ianuarie 1941, Declaratiile lui Iuliu Maniu despre Miscarea Legionara, Miscarea Legionara în lumina unor marturii si depozitii de Traian Golea, Fenomenul legionar de la Horia, Closca si Crisan la Horia Sima de CW Forester, Facts are Facts, The Truth about de Khazars de Benjamin H Freedman. Alt document era „Denaturari si falsificari care jignesc si profaneaza memoria victimelor terorii horthyiste” de Oliver Lustig. Alta lucrare este Situatia evreilor din România în timpul razboiului a lui Sabin Manuila si W Filderman aparuta în 1957. Din toate aceste date rezulta interesul aprofundat al inculpatului pentru acea perioada istorica, iar punctele de vedere sunt exclusiv nationaliste.
Expunerea ideilor nationaliste a fost facuta de inculpat prin publicarea sistematica în Gazeta de Vest din Timisoara a diferitelor articole, în perioada 1994 1998. De altfel aceasta revista, pe durata aparitiei ei, prin cuprinsul articolelor sale, a încalcat Rezolutia nr. 1003/1993 a Consiliului Europei, care arata ca, atunci când în cadrul societatii apar uneori situatii tensionate si conflictuale ca efect al discriminarii fata de minoritati, xenofobiei, este obligatia morala a mijloacelor de comunicare în masa de a apara valorile democratice: respectul pentru demnitatea umana, rezolvarea problemelor prin mijloace pasnice, în spiritul tolerantei; ele au obligatia de a se opune incitarii la ura si de a respinge orice discriminare bazata pe criterii de cultura, sex sau religie.
Pentru exemplificare se retin urmatoarele articole scrise de inculpat: Pâna unde duce importul de toleranta (nr. 114/1995 fila 135 verso volum 2) „Iata ca se apropie de sfârsit anul international al tolerantei! Cu surle si trâmbite sau perindat „concerte si festivaluri ale tolerantei”, au trecut pe la noi „trenuri ale tolerantei” cu tineret din diferite tari vizitând prin Bucuresti diferite asezaminte apartinând diferitelor religii, iar urechile neau fost îndesate cu discursuri mieroase ale potentatilor zilei predicând mesaje de toleranta. Va urma o iarna a tolerantei... Nationalistii au în general o conceptie organicista asupra categoriei de „neam”; neamul este, ca si omul, un organism viu, cu trecut, prezent, viitor si o misiune de îndeplinit. Orice organism poate tolera anumite imixtiuni în structura sa, dar pâna la o anumita limita. Daca accepta si otravuri, el se îmbolnaveste si moare. Valori precum „toleranta” sau „fraternitate” sunt numai derivate din dragostea crestina. A le propovadui pâna la paroxism fara a le indica sursa, înseamna a pune consecinta asupra principiului”; Mistica si moda intelectuala (nr. 107/1995 fila 175 verso) trateaza tema credintei în Dumnezeu si efectele negative asupra credintei datorita existentei anumitor puncte de vedere elaborate de anumiti specialisti: „desi lipsa de finalitate intrinseca a stiintei este o evidenta, materialismul continua sasi faca tot mai mult loc în ceea ce a mai ramas din sufletul omului. Cunoasterea stiintifica nu mai este vazuta asa cum o considera Nae Ionescu, un act de dragoste fata de un dat al lui Dumnezeu, un far cu care sa luminam în jur, ci a devenit, prin abuz, un scop în sine”, Crucea si Circul (nr. 117/1996 fila 157 verso) „cu câteva luni în urma era semnalat în Germania cazul landului Bavaria unde prezenta crucii în salile claselor scolare si în tribunale a fost declarata anticonstitutionala. Defiintarea sau reasezarea unui crucifix ar urma, în felul acesta, sa fie hotarâta prin vot!... metoda îndobitocirii prin îndepartarea de biserica traditionala a fost mult mai eficienta sub forma occidentala a tranchilizarii cu bere, cârnati si filme decât sub forma fortei brute, asa cum sa practicat la noi din moment ce securistii si membrii cu functii importante de prin PCR îsi botezau, în mod frecvent, copii pe ascuns”; Sincao data mai flacai, dati cu aurul în noi!, (nr. 128/1996, fila 195 verso) dezvolta tema solicitarilor formulate de catre comunitatea evreiasca pentru despagubirea victimelor holocaustului aratând ca „dupa o jumatate de secol de tacere, interval în care Germania a platit din greu reparatii de razboi, iata ca un nou canal de scurgere a banilor sa deschis catre fiii lui Israel”; Terapia sociala neolegionara (nr. 109/1995, fila 213 verso) „În exil sau închisori, acolo unde au fost aruncati de regimul comunist, legionarii si fratii de cruce sau temut uneori ca nu vor mai apuca libertatea de a preda pe mâini tinere tezaurul unei experiente de decenii... Prima responsabilitate este aceea a adaptarii formelor vechi la conjunctura vremurilor prezente si pastrarea intacta a fondului ideatic legionar... Putinii (înca) oameni care sau angajat pe urmele Capitanului vor trebui sa descopere printre cei mai tineri, aflati astazi la vârsta liceului, purtatorii valorosi de mâine ai credintei nationaliste, asigurând astfel germenele cristalizarii unei alternative solide la dezagregarea morala care pândeste societatea româneasca... nationalistii de mâine trebuie selectati din „tot ce are tara mai tânar si mai curat” (cuvintele Capitanului). Legiunea nu are voie sa se abata de la menirea ei de scoala a caracterelor. Avem exemple ale eficientei educatiei legionare, înainte de instaurarea represiunii staliniste... Munca de descoperire a substratului sanatos la tineri se întrevede a fi deosebit de grea... Noul spirit legionar nu se poate propaga prin convingere verbala si discutii sterile, ci numai prin tacere si fapta. Va fi un semnal al permanentei legilor Capitanului... Ezitantele încercari facute în ultimii ani de a revitaliza sensul nationalismului românesc au ajuns deja în atentia publica. Daca vom avea grija ca acest început sa nu fie compromis, un concept general neolegionar de actualitate nu va întârzia sa apara.”; Contributii la marea afacere (nr. 122/1996, fila 233 verso) dezbate tema holocaustului ca afacere, aratând între altele ca a luat fiinta „în toamna lui 1994 Fundatia Holocaustului înfiintata si condusa de Steven Spilberg, având ca scop realizarea unei „memorii colective” a holocaustului (adica o culpabilizare în masa) care sa dainuiasca peste veacuri”; Din istoria fascismului (nr. 113/1995, fila 257 verso) „Nascut la începutul secolului XX ca o reactie ideologica la ofensiva determinismului materialist, fascismul apare ca o sinteza a miscarii sindicaliste antimarxiste si a nationalismului, pentru a deveni, dupa doua decenii de înfrânare, primul concept politic bine închegat al veacului nostru, cu o doctrina coerenta si solutii concrete pentru întemeierea unui stat de tip nou... Fascismul a demonstrat de timpuriu imensa capacitate a maselor de a fi mobilizate în slujba ideii nationale, mergând pâna la substituirea statului atunci când sterilitatea discutionismului politic a lasat cale libera anarhiei... conceptia fascista se dovedeste un paznic al vechilor valori morale, reprezentate prin familie, scoala, rege, patrie, credinta... Ca institutie fundamentala a statului, cu o mare importanta în cresterea si educarea noilor cadre, scoala nu putea sa fie scapata din vedere de fascism... Prin opera de educare a trupului si spiritului, fascismul întelege sa creeze o elita care sa preia stafeta din mers si sa nu atraga la conducere o clasa de oportunisti”; Vechea ordine mondiala (nr. 125/1996, fila 277 verso) dezbate tema globalizarii: „marsul catre noua ordine mondiala este receptat de analisti drept o criza globala a valorilor unei lumi în cautarea unei instante morale... dictatura nevoii materiale si doctrina „fa ceti place” se constituie în sistemul moral al tranzitiei spre lagarul vitelor cu fata umana”; 70 la suta din detinutii politici au fost legionari (nr. 96/1994, fila 292) articolul contine extrase din articolul publicat în ziarul Alternativa Brasov, 21.05.1993 si trateaza tema „jertfelor pentru neam si crestinatate” suferite de Miscarea Legionara: „de la înfiintare pâna la sfârsitul dictaturii carliste legionarii au facut 3 victime (cazuri arhicunoscute), iar din rândurile lor au fost ucisi peste 300... acuzatia de subordonare fata de Germania nazista se bazeaza pe minciuni sfruntate, prima marturie fiind chiar excluderea Miscarii Legionare de pe lista colaborationistilor Reichului de catre Tribunalul de la Nurnberg si absolvirea ei completa” vorbind si de „aderenta hotarâta a elitei intelectuale la Miscarea Legionara”: Mircea Eliade, Petre Tutea, Radu Gyr, Nae Ionescu; Etica familiei în epoca noii bolsevizari (nr. 110/1995, fila 313 verso) dezbate tema familiei aratând ca „distrugerea structurii familiei se practica astazi pe alte cai (decât cele practicate de Rusia bolsevica), dar în acelasi sens. Lumea prospera a descoperit placerea superficialitatii în vagabondajul sexual, lesbian si homosexualitate; morala a ajuns doar o moda veche”; Cum se fabrica „opinia publica” (nr. 108/1995, fila 331 verso) care atrage atentia asupra „dificultatii ce consta în secretul care învaluie marturiile scrise ale putinilor ziaristi care au raportat onest evenimentele importante ale acestui secol, dar explicatia este tot de ordin financiar... acapararea suprematiei financiare mondiale de catre o alianta bancara nu poate fi decât în strânsa legatura cu controlul informatiei, având în vedere dependenta directa a speculatiilor financiare de zvonistica”; Pespective ale alternativei legionare (nr. 106/1995, fila 349 verso) aratând ca în mod gresit sa interzis activitatea Miscarii Legionare prin legea nr. 51/1991, detaliind si afirmând ca „legiunea se doreste a fi o scoala nationala de caractere si de stimulare a valentelor creatoare, o poarta deschisa tineretului catre valorile morale si un factor de concordie în viata publica”; România si esenta de rom (nr. 111/1995, fila 367 verso) dezvoltând tema credintei tiganilor: „Chestiunea tiganilor nu apartine numai României din doua motive: exista comunitati însemnate în multe tari europene si tiganii nu au o patrie. Noi avem doar „privilegiul” de a detine o suprematie numerica. Deci, cu alte cuvinte, la noi se afla esenta. România ar fi, poate, doar îndreptatita sa ridice la nivel european problema tiganilor, dat fiind avântul demografic al acestora la noi în ultimele decenii... dinamica demografica a tiganilor constituie primul motiv de îngrijorare al celor cu care acestia vin în contact... Din diferite ratiuni de calcul electoral problema tiganeasca nu a fost abordata înca la nivel politic. Pe de o parte, o angajare a puterii politice (indiferent care ar fi aceea) întro directie contrara intereselor comunitatii tiganilor ar aduce indiscutabil capital electoral. Pe de alta parte, alinierea la directivele demagogice ale tolerantei nu permite particularizarea„recomandarilor” generale formulate de politicieni rupti de realitate. O formula potentiala, asimilarea tiganilor, se loveste de dificultati majore: contactul cultural are efecte diverse fata de cele dorite (vezi periferiile Bucurestiului); ar fi necesara mai întâi dizolvarea grupurilor compacte de tigani; tiganii apartin, din punct de vedere spiritual, unui spatiu în care contemplatia premerge muncii si gândirii eficiente; dea lungul convietuirii cu majoritarii, asimilarea a fost foarte lenta (cele câteva exceptii confirma regula). În nr. 140/1998 inculpatul apare ca redactor cu subredactia în Brasov.
Convingerile inculpatului, identice cu cele expuse în articole, rezulta si din corespondenta sa, adresata lui Marius Petrascu în mai 1993, unde reia ideile expuse si în articole si arata ca, de la înfiintare si pâna la sfârsitul dictaturii carliste Miscarea Legionara a facut trei victime, iar din rândul ei 300, ca acuzatia de subordonare fata de Germania nazista se bazeaza pe minciuni sfruntate, Miscarea fiind exclusa de pe lista colaborationistilor Reichului de catre Tribunalul de la Nurenberg si absolvita complet. Mircea Eliade nu sa desolidarizat niciodata de Miscarea Legionara, Radu Gyr, comandant legionar, este autorul celor mai cunoscute imnuri legionare, Nae Ionescu este parintele spiritual al Garzii de Fier. „În nepasarea noastra generala, sub scoarta lichelismului ce tinde sa devina blazon, copiii nostri vor învata mai departe despre o scoala spirituala în care cresteau un milion de suflete: Legiunea Arhanghelului Mihail grupare fascista, criminala, a celor mai reactionare vârfuri ale burgheziei etc”. „Filtrul cenzurii asupra istoriei fenomenului legionar functioneaza din plin”, apreciind ca cea mai riguroasa documentatie având Gazeta de Vest si Puncte Cardinale. Se constata nereala sustinerea inculpatului care arata ca Garda de Fier a fost absolvita de vinovatie în Procesul de la Nurenberg, întrucât motivul scoaterii din proces a fost acela ca în privinta acestei formatiuni se va pronunta statul român.
În lucrarea sa Cum am devenit „extremist de dreapta”, aparuta în 1998 la Editura Transilvania Expres din Brasov, inculpatul reia articolele de mai sus, adaugând si altele, pe aceleasi teme, de exemplu: O cale catre „extremismul de dreapta”: „Tot umblând dupa „drepturi” prin Germania în 1990, începeam sa ma îndoiesc ca ar fi cinstit ca orice venetic sa guste din beneficiile unei civilizatii construite prin munca localnicilor”; în continuare se prezinta relatia sa cu Traian Lupascu, fost membru al Fratiilor de Cruce (organizatia legionara de tineret); Arma cea mai de temut: „Începe sa se puna tot mai frecvent problema modului de preluare a patrimoniului ideatic legionar de catre o alta generatie. Pentru ca acest transfer de experienta în mâinile celor tineri sa fie încununat de succes, vor trebui delimitate riguros formele de fond, deoarece manifestarile formale legate de moda timpului în care legiunea era o forta principala în peisajul românesc nu mai pot fi astazi decât desuete. Probabil ca, la un moment dat, încrederea tuturor se va îndrepta spre cei care vor gasi cea mai potrivita matrita în care sa fie turnat substratul trairii si simtirii legionare, neafectat de trecerea timpului... Mentalitatea legionara, având la baza etica crestina, nationalismul curat si credinta, nu poate fi înteleasa revelatoriu, ci numai în timp, cu documente si rabdare, urmând calea celor sase legi cu caracter de permanenta ale Capitanului: legea disciplinei, legea muncii, legea tacerii, legea educatiei, legea ajutorului reciproc, legea onoarei”; Camarazi de ieri si de mâine: „Noi, extremistii de la Gazeta de Vest am avut recent prilejul sai cunoastem pe urmasii lor (ai soldatilor germani n.r.): niste tineri la fel de corecti si cinstiti, care se deosebesc de cei din generatia lor prin aceea ca nu stau la televizor când streangul noii ordini mondiale se strânge pe grumazul Germaniei. Soldatul constiincios de ieri se reflecta în soldatul politic de astazi”; Holocaustul mic rastoarna holocaustul mare (cum se capata cel mai usor eticheta de „criminal”): „nu este nimic nou ca în multe tari delictul de „ura” este pedepsit cu severitate si promptitudine, mai ales când „ura” consta în intentia de a cerceta documente... Nici mare masacru comunist din URSS, China, Cambogia si celelalte tari comunizate, care a depasit în amploare orice închipuire (mult peste 100 milioane victime) nu este comemorat cu atâta insistenta, pentru ca viata acestora nu se încadreaza în acelasi fel în sistemul de valori occidentale”.
Dupa încetarea aparitiei Gazetei de Vest inculpatul a preluat numeroase exemplare din diferite numere si almanahuri si lea depozitat la locuinta sa, o parte din ele fiind gasite cu ocazia perchezitiei.
La data de 11.01.1999 inculpatul, martorul Covaciu Dinu si numita Toma Liliana Mariana (aceasta cesionând ulterior partile sociale celorlalti doi asociati) au hotarât, printrun act constitutiv, înfiintarea SC Arbeit MF SRL Brasov; aceasta a fost autorizata sa functioneze la data de 28.01.1999 fiind înregistrata la Registrul Comertului Brasov sub nr. JO8/119/1999 cod fiscal R1141598396. Denumirea firmei este o reluare a expresiei „Arbeit macht frei” (munca te face liber) afisata la intrarea în lagarele de exterminare si a fost aleasa de inculpat. Se retine ca acesta este un bun cunoscator al limbii germane, ca are cunostinte aprofundate despre perioada celui deal doilea razboi mondial, astfel ca sustinerea acestuia, ca este inofensiva folosirea acestei expresii, este nefondata întrucât aceasta situatie, analizata în coroborare cu toata activitatea sa, dovedeste intentia sa directa, în deplina cunostinta de cauza, de a folosi aceasta expresie ca simbol al activitatii sale. Se remarca faptul ca, pentru a nu atrage atentia tuturor tertilor asupra expresiei folosite, de la ultimele doua cuvinte sau folosit initialele. Inculpatul a mai sustinut ca expresia însemna ca aveau intentia de a munci pentru ei si de a scapa de serviciu. Or din datele concrete ale cauzei rezulta ca si atunci si în prezent inculpatul este angajat al Grupului de Presa Transilvania Expres, îndeplinind la acest moment functia de director al SC Curier Press SRL Brasov. Sustinerea acestuia se dovedeste nefondata, în plus observânduse ca profitul societatii, si asa redus, este diminuat ca urmare a folosirii materialelor acesteia (rizograf, CDuri, hârtie, cerneala) în alte scopuri, diferite de cele ale societatii. Sa mai sustinut ca denumirea firmei a fost autorizata, de a fi folosita, de autoritati. Luata separat aceasta denumire si lipsita de orice asociere cu un context nationalist, ar fi putut sluji apararii facute. Dar în speta situatia este contrara, întreaga activitate nationalista a inculpatului fiind omogena; în ansamblul ei fiecare forma de promovare a acestor idei, conceptii, are un rol bine determinat, împreuna realizând trimiterea la acest context istoric, la doctrina legionara si la promovarea în prezent a acesteia în modalitatile detaliate.
Probele dovedesc faptul ca inculpatul a folosit casuta postala si siteul firmei pentru corespondenta sa personala, legata de activitatea nationalist extremista, a folosit materialele firmei pentru redactarea, publicarea si difuzarea lucrarilor sale pe aceasta tema: Totul despre Garda de Fier, Cum am devenit extremist de dreapta, revista Asalt, afise, autocolante. La data de 14.05.2003 Registrul Comertului de pe lânga Tribunalul Brasov a emis dovada pentru disponibilitatea firmei ArbeitRo SRL Brasov. La 19.05.2003 prin actul aditional la actele constitutive ale SC Arbeit MF SRL Brasov, autentificate sub nr. 697/2003 la BNP Molnar Gyongyike, sa schimbat denumirea societatii din SC Arbeit MF SRL în SC ArbeitRo SRL. Aceasta dovedeste pe de o parte ca sa constientizat deconspirarea folosirii unei astfel de expresii ca denumire a firmei, iar pe de alta parte ca sa încercat înlaturarea efectelor, modificarea denumirii realizânduse dupa începerea urmaririi penale în speta si aducerea la cunostinta a învinuirii.
Se mai retine ca la data de 14.03.2003 sa încheiat de catre Directia Generala a Finatelor Publice a Judetului Brasov procesul verbal privind activitatea, în perioada ianuarie 1999 31 decembrie 2002, a SC Arbeit MF SRL Brasov, cu sediul în Brasov Bulevardul Saturn nr. 38 sc. E, ap. 30, înregistrata la Registrul Comertului sub nr. JO8/119/1999 cod fiscal R1141598396. Obiectul ei de activitate îl constituie realizarea si prelucrarea de programe informatice si prelucrarea datelor, activitati de traducere si multiplicare, ale activitatii anexe tipografice. Sau constatat urmatoarele: în legatura cu exemplarele de cupoane postale expediate de mai multe persoane fizice din tara, în suma totala de 14.068.000 lei, inculpatul a declarat ca nu au fost încasate prin societate si reprezinta contravaloarea unor CDuri si a unor reviste. Analizând situatia sa constatat ca în perioada martie 1999 decembrie 2001 societatea a achizitionat 122 compact discuri. Nu se justifica un consum de 95 CD, iar pretul unei bucati, evidentiat în inventarul societatii, la 31.12.2001 era de 32.000 lei. Nu sa dedus fiscal cheltuiala de 3.040.000 lei. În luna octombrie 2000 societatea a achizitionat un rizograf, mijloc fix pentru efectuarea de tiparituri. Amortizarea lunara calculata si înregistrata pe societate, considerând o folosinta de 5 ani, este de 1.106.433 lei. În perioada noiembrie 2000 august 2001 societatea a înregistrat o cheltuiala cu rizograful de 11.064.330 lei si cheltuieli cu cerneala, materie prima pemtru rizograf, de 4.162.000 lei. Veniturile realizate din tiparituri au fost de 10.383.000 lei. Nu sa dedus fiscal cheltuiala de 4.843.330 lei. În perioada ianuarie 2001 august 2001 societatea a efectuat cheltuieli cu aprovizionare hârtie în suma de 5.132.000. Societatea a folosit 5 topuri, în suma totala de 918.000 lei, iar restul de 4.214.000 lei reprezinta cheltuiala nedeductibila fiscal. În perioada ianuarie 2000 august 2001 societatea a efectuat cheltuieli constând în expeditii postale si plicuri în suma de 1.092.892 lei si albume foto în suma de 228.000 lei; si aceste cheltuieli sunt nedeductibile fiscal, neavând legatura cu veniturile societatii. Acestei sume totale de 13.419.122 lei i sa calculat impozitul pe profit suplimentar de 3.354.781 lei si a majorarilor/dobânzilor de întârziere de 1.798.192 lei. Sau anexat balanta de verificare si situatiile detaliate ale controlului.
Din aceste verificari tehnice rezulta împrejurarea, recunoscuta de inculpat, ca a folosit materialele firmei pentru a publica lucrari personale (CDul Totul despre Garda de Fier) si pentru a tipari afise si autocolante folosind rizograful societatii.
Aceasta proba se coroboreaza si cu examinarea fiselor aflate în memoria calculatoarelor ridicate cu ocazia perchezitiilor autorizate, pentru care sa întocmit procesul verbal din 7.01.2003 si sau listat directoarele si subdirectoarele ce contin informatii în legatura cu cercetarea. Acestea contin fotografii, afise (al carui continut se va detalia mai jos), sigla (folder E/Grigore/arbeit MF/sigla 14.06.2001), svastica (folder E/Grigore/Backup/zvastica/ 13.04.2002), tabele comenzi expediate CD ROM GDF pentru 78 persoane, emailuri privind comenzi primite pentru expedierea CD GDF, trimise în perioada 5.07.2001 7.11.2002. Folderul E/Grigore/Miscarea Alba 14 iunie 2001 cuprinde 28 de membri ai Miscarii Albe, între care si inculpatul.
Afisele si autocolantele, tiparite în perioada ianuarie 1999 decembrie 2002, au urmatorul cuprins: „Tigani, homosexuali, hotie, secte, manele, globalizare, avort, demagogie, coruptie... Nu teai saturat sa ti se impuna cum si ce trebuie sa gândesti? Împotriva minciunilor massmediei, Împotriva tiganizarii României, Împotriva globalizarii rasiale, economice si culturale Citeste Noua Dreapta, cea mai radicala publicatie nationalista din România” continutul lui fiind gasit în folderul „Fluturasi partide”, cu ultima modificare în 28.06.2002 (fila 577 volumul 1 urmarire penala); „România are nevoie de copii... Nu de homosexuali!!! Noua Dreapta Sibiu” (filele 7274 vol 1); „Muncitori, aparativa drepturile! Noua Dreapta Sibiu” (fila 75); „Prea multa hotie, prea multa coruptie, prea multi tigani, prea multa saracie, prea multi straini Ajunge! Cu Noua Dreapta, înainte pentru Recucerirea Nationala” (fila 7677); „Produsele românesti sunt locurile noastre de munca! Boicotati bunurile de consum importate!” (fila 78, 86); „Trecutul nu conteaza daca prezentul nul detii... si viitorul nul cuceresti!” cu o imagine reprezentând o persoana lânga un drapel fluturând, pe care se afla crucea celtica pe fond închis la culoare (fila 79) sau o alta imagine reprezentând conturul României cu steagul dacic (fila 80 83), „Dumnezeu, Patrie, Familie Noua Dreapta Cluj” (fila 84); „România Românilor, numai a Românilor si a tuturor Românilor! Aceasta veche lozinca româneasca, din nefericire mereu în actualitate, înseamna ca Finanta, Economia, Presa, Radio, Televiziunea, Învatamântul trebuie sa fie în mâinile Românilor adevarati, iubitori si slujitori ai patriei, iar nu ai Washingtonului, Bruxelles, Ierusalim sau Moscova!” (fila 85); „Poporul român este Familai Ta Aparal împreuna cu noi!!” (fila 87, 88); „Pentru o Românie si o Europa Pure”; „Aparati biserica stramoseasca!”; o imagine cu un barbat cu pielea închisa la culoare, care manânca dintrun hamburger si are un tricou cu „I love manele”, pe figura fiind aplicate cuvintele „Tigan Forever” (fila 89); „Guvernarea: deplorabila, opozitia: lamentabila Tineri, suntem singura Alternativa!” (fila 91); „Pentru o Românie nationalista! Credinta si Lupta!” (fila 95); „Nu lasa politicienii sa vorbeasca în locul tau!!!” (fila 98). Se mai retine ca toate afisele aveau inscriptionata „Noua Dreapta contact / adeziuni”, însotita de crucea celtica (un cerc pe care sa aplicat o cruce cu vârfurile depasind cercul). Aceste afise sunt realizate la rizograful SC Arbeit MF SRL, de catre inculpat în colaborare cu Molnar Vasile Andrei. De altfel, inculpatul a permis acestuia, cu ocazia vizitelor facute, sa foloseasca calculatorul sau si respectiv al firmei, la care acesta a realizat mai multe lucrari, folosite si îmbunatatite apoi de inculpat. Din cuprinsul fisierelor ridicate de la inculpat, a mesajelor electronice dintre cei doi, coroborat cu declaratiile date de acestia, rezulta ca afisele au fost tiparite de inculpat si înmânate martorului, care lea folosit pentru raspândirea în diferite zone din tara: Sibiu, Alba. Se mai retine ca cuprinsul acestora nu reprezinta opera exclusiva a unei persoane, ci este rezultatul unei cooperari între acestia, precum si cu alte persoane care împartaseau aceleasi interese tematice.
Se constata ca inculpatul a întretinut o colaborare sustinuta cu Molnar Vasile Andrei, care are dubla cetatenie româna si franceza, fiind domiciliat în Franta din 1991, cunoscânduse prin intermediul Noii Drepte. Martorul a pus la dispozitia inculpatului materiale de propaganda (afise, reviste) aduse din Franta cu teme, subiecte de extrema dreapta. Astfel, volumul 4 urmarire penala cuprinde materiale de propaganda nationalista de dreapta, din Franta, (afise si reviste) paginile 1, 7 45, 87 90, 93 201 volum 4 urmarire penala, iar la filele 99 108 volum 1 urmarire penala se regasesc afise extremiste, împotriva evreilor, strainilor, în limba franceza. Din compararea materialelor rezulta ca imagini si expresii din aceste materiale au fost reluate în afisele în limba româna.
În ce priveste acest martor se retine ca acesta a fost cercetat penal si trimis în judecata de Parchetul de pe lânga Tribunalul Sibiu prin rechizitoriul nr. 533/P/26.11.2002, pentru infractiunea prev de art. 317 Cod Penal, alaturi de Borlea Flaviu. Sau comunicat organelor judiciare ce au efectuat urmarirea penala în cauza declaratiile date de acesta, raportul de expertiza tehnica electronica, continutul fisierului logAM2311.doc privind mesajele dintre Molnar Andrei si Borlea Flaviu, afisele la care face referire urmarirea penala. Din examinarea lor rezulta urmatoarele: fisierul cuprinde dialogul dintre cei doi, în care se face referire, la un moment dat, de faptul ca Grigore (la inculpat) au probleme cu calitatea (afiselor), ca poate acesta a folosit una din imaginile trimise de el, Molnar, ca inculpatul are un drapel cu celtica, autocolante. Din declaratiile martorului rezulta ca este membru al Noii Drepte, ca a ridicat repetat din Brasov, de la inculpat, afise, ca tiparirea lor era mai ieftina în Brasov. (De altfel el afirma întrun mesaj destinat lui Oprita Grigore, la 10.05.2002, ca a fost promovat de Tudor Ionescu la organizarea nationala a Noii Drepte). Apoi acest martor revine asupra declaratiilor date, deoarece se anuntase de catre Tudor Ionescu, presedintele Noii Drepte, în septembrie 2002, excluderea sa din opozitie, si a declarat ca primise afisele de la acesta.
Fiind audiat în prezenta, martorul a refuzat sa dea date concrete despre colaborarea sa cu inculpatul, aratând ca nusi mai aminteste ceva. Declaratia sa este complinita însa de cele date în fata organelor judiciare, astfel cum sa aratat mai sus, iar ele se coroboreaza cu cele date de inculpatul Oprita, cu înscrisurile administrate ca proba în cauza.
Din aceste materiale de urmarire penala rezulta ca sau destinat raspândirii afise pe raza judetelor Sibiu si Alba, afise care, parte din ele sau gasit la inculpat, cu ocazia cercetarii penale în prezenta cauza: „Boicotati bunurile de consum importate!”, „Poporul român este familia ta!”, „Opriti tiganizarea României! imaginea cu persoana de etnie roma pe care este aplicat Tigan Forever”, „România are nevoie de copii... nu de homosexuali!”, „Nu lasa politicienii sa vorbeasca în locul tau!”, „Pentru o Românie si o Europa Pure”. Exista legatura de cauzalitate între tiparirea acestor afise de catre inculpat si înmânarea lor lui Molnar Vasile Andrei pentru difuzare.
Activitatea inculpatului a început sa fie mai bine sistematizata prin devenirea sa ca membru al Noii Drepte. Despre aceasta organizatie probele arata urmatoarele: la data de 14.03.2000, Tribunalul Muncipiului Bucuresti a admis cererea formulata de Asociatia Forumul Crestin Democrat Piata Universitatii si sa dispus înscrierea Asociatiei în Registrul Special al Persoanelor Juridice a Forumului Crestin „Noua Dreapta”. Statutul acestuia cuprinde: Capitolul II Scopurile si obiectul de activitate art 5: asociatia va urmari în permanenta: întarirea credintei crestine ortodoxe prin inducerea unui curent de morala crestina la nivelul natiunii; promovarea valorilor familiei crestine; sprijinirea Bisericii Ortodoxe Române în vederea cresterii rolului acesteia în societatea româneasca; apropierea tineretului de crestinismul ortodox; conservarea si restaurarea monumentelor de arhitectura si arta religioasa; promovarea valorilor culturii române pe plan intern si extern; revigorarea traditiilor românesti; protejarea si conservarea obiceiurilor si datinilor nationale; protejarea satului si a valorilor morale ale taranului român; readucerea în actualitate a folclorului autentic românesc; proiectarea portului românesc ca element de definire al profilului national în Europa; consolidarea identitatii etnice si culturale a regiunilor cu populatie românesca ce nu fac parte din statul Român; facilitarea unei legaturi mai strânse între comunitatile românesti din întreaga lume; impunerea unei imagini corecte a României în lume. Art. 6: activitatile asociatiei sunt organizarea de conferinte, simpozioane, festivaluri, mese rotunde, scoli de vara, de tabere pentru tineret, producerea si difuzarea de materiale informative, editarea de carti, publicatii proprii, constituirea unei biblioteci, colaborarea cu alte organizatii neguvernamentale, cu autoritati ale statului sau cu organizatii din alte tari, precum si cu bisericile si manastirile din tara si de peste hotare.
În aprilie 2000 inculpatul a luat legatura cu Tudor Ionescu, presedintele Noii Drepte, si au început colaborarea prin conceperea si tiparirea lucrarii numite Brosura de prezentare. Se retine ca aceasta brosura nu era destinata distribuirii, câtiva membri Noii Drepte având acces la ea, între care inculpatul. Acesta, în mesajul catre Molnar Andrei în 24.05.2002, arata: „Am tiparit si expediat brosura de prezentare, 100 bucati, am expediat câte 6 la fiecare sectie si au ramas 40 pentru eventuale comenzi suplimentare”.
În Brosura de prezentare a Noii Drepte, gasita cu ocazia perchezitiei, care cuprinde si date de sediu, numar telefon, e.mail corespunzatoare celor reale, se dau detalii ale acestei activitati, care nu sunt cuprinse în Statutul pe baza caruia a fost data autorizatia de functionare: „Noua Dreapta este o organizatie nationala a carei tinta finala este cucerirea puterii prin toate mijloacele legale, în scopul instaurarii în România a unui guvern nationalist... Este deschisa tuturor barbatilor si femeilor din comunitatea noastra de sânge, care sunt atasati la mostenirea noastra istorica, biologica si culturala. Principiile directoare: Functionarea Noii Drepte sta la baza statului nationalist: principiul sefului, al ierarhiei, aplicarea selectiei dupa merit, o stricta respectare a eticii nationaliste. Emblema este crucea celtica neagra, simbol european al nationalismului deviza: România Românilor, a tuturor Românilor si numai a Românilor”. Ce refuzam: „respingem democratia parlamentara, sistem corupt, nivelator, plutocratic si demagogic, care favorizeaza decadenta si promoveaza dominatia mediocrilor si ticalosilor... ne opunem categoric instaurarii unei societati multiculturale pe care guvernele de dreapta, ca si de stânga o promoveaza, acordând drepturi egale tiganilor si aventurierilor veniti din cele 4 colturi ale lumii”. Natiunea: „natiunea este amenintata în propriai existenta de catre tratatul de la Maastricht si de constituirea Uniunii Europene, cal troian al mondialismului”. Manifest ND: „natiunea româna traieste astazi momente ale dezonoarei. Ungurii cer oficial autoturisme, santajândune în organismele internationale. Tiganii îsi proclama rege si împarat, sfidând ordinea si suveranitatea nationala... De parca nar ajunge agresiunea tiganeasca, valurile de imigranti asiatici si sectele care batjocuresc traditia noastra crestina bimilenara, clasa noastra politica a legalizat înca un factor de dezagregare morala a societatii, unul din cele mai perfide atacuri asupra institutiei: homosexualitate”. 1. Solutionarea problemei tiganesti: 1) În conditiile în care românii se confrunta cu un spor demografic negativ, comunitatea tiganeasca înregistreaza o crestere spectaculoasa... Daca nu se va trece la aplicarea unei politici demografice realiste si coerente, din minoritate „conlocuitoare” tiganii vor deveni în curând nimoritate „înlocuitoare”. 2. ... delimitarea neta de tigani trebuie sa devina un imperativ al momentului actual. 2. Reincriminarea relatiilor homosexuale ...sa dat frâu liber si acoperire legala homosexualilor si tuturor dezaxatilor care, din acel moment, se pot afisa în public nestingheriti cu reviste, parade, cluburi, sfidând si oripilând o tara întreaga de crestini ortodocsi care detesta acest viciu, vazând în homosexualitate o practica împotriva naturii, imorala si nesanatoasa”. 3. Combaterea prozelitismului sectar ...sentimentul national este anihilat în întregime... Noua Dreapta declara razboi deschis prozelitismului sectar, considerând ca cel care paseste întro secta pierde calitatea de român. 5. Trecerea la sistemul Democratiei participative. Consideram ca democratia reprezentativa este o înseletorie... „Democratia” se reduce la actul pe care îl facem tot mai putini dintre noi o data la 4 ani, de a alege niste necunoscuti care sa ia decizii în locul nostru. Democratia participativa ofera posibilitatea tuturor oamenilor sa îsi exprime dezideratele care sunt apoi înaintate spre aplicare de catre delegati desemnati în mod nemijlocit”. Din examinarea continutului sau rezulta si motivele pentru care aceasta nu a fost distribuita publicului, alaturi de alte materiale propagandiste, fiind vadita duritatea directiilor de activitate, intoleranta fata de alte etnii, rase, religii, fata de democratie si scopul urmarit. În activitatea sa ulterioara inculpatul a pus temeinic în aplicare cele expuse.
O alta lucrare, brosura Suprema Ordine ghidul suprematistului (filele 60 62 volum 1 dosar urmarire penala si ridicata la perchezitie întrun numar de 24 bucati), este structurata astfel: Schita definitorie care arata ca „primul adversar si dusmanul cel mai de temut al oricarui nationalist din zilele noastre este conceptul de noua ordine mondiala, sub care o serie de organisme birocratice suprastatale sapa la temelia statelor nationale. În efortul sau, un nationalist modern nu poate neglija multitudinea de forme si camelonismul sub care plutocratia fara tara face progrese în desfiintarea natiunilor. De aceea trebuie ca modalitatea de actiune sa fie reevaluata în varianta ei ideologica, întrucât un acoperamânt cumun la nivel doctrinar ofera posibilitatea de angrenare comuna a mai multor organizatii întro lupta care nu poate fi benefica decât tuturor. Mult dorita unitate dupa care nationalistii români alearga de 11 ani, poate fi obtinuta prin adoptarea de catre toate grupurile a unui concept nationalist general, care traseaza liniile principale si lasa loc diversitatii în formele de actiune pe terenul organizatoric”. Simbolistica care arata ca „simbolul suprematist este cel de pe coperta. A fost creat în 1999, an în care un steag cu acest însemn a fost instalat si pe vârful Moldoveanu. Semnul din centru reprezinta stilizat o cruce care se roteste în sensul acelor de ceasornic. Semnificatia este ordinea crestina si perenitatea ei. Discul alb semnifica soarele, iar fundalul verde reprezinta culoarea traditionala a nationalismului românesc”. Principii si linii generale în care arata: „1. Din punct de vedere practic o alianta de grupari este mult mai greu atacabila si destructibila... 6. Nu au ce cauta între noi oameni cu atasament pentru valorile democratice. Democratia poate fi cel mult un obiect de studiu... 7. Nu ne batem cu pumnii în piept, mai ales fata de straini, pe motiv ca românii sunt buricul pamântului. Trebuie sa fim constienti ca, în ce priveste calitatea umana, ne situam destul de jos. Unul dintre sensurile activitatii noastre este tocmai acela de educatie si autoeducatie. 8. Pentru marea majoritate a nationalistilor români punctul de plecare a fost descoperirea fenomenului legionar si atasamentul fata de valorile legionare... aceasta mare si inimitabila traire româneasca, legionarismul... o vom pastra în suflet ca pe un ideal si ca pe o stea calauzitoare. De aceea este bine sa nu facem uz public de însemne si manifestari cu eticheta legionara... aparitia unui blazon nou are si câteva avantaje concrete: dispar disputele privind legalitatea sau ilegalitatea unor manifestari cu un nume nou, întrucât suprematismul nu este incriminat deocamdata de nimeni si nimic; atunci când cineva îsi pune problema aderarii la o grupare, nu exista reticente personale fata de un fenomen nou aparut. Sa exemplificam, ipotetic, cazul foarte plauzibil al unui elev de 1415 ani care ar merge la o întrunire declarat legionara. Este destul de posibil ca acesta sa intre în conflict cel putin cu parintii. 9. Conflictul dintre nationalism, pe de o parte si mondialism, globalism, cosmopolitism etc pe de alta parte, sa mutat în timpurile noastre pe terenul informatiei. Daca nu tinem cont de acest fapt, lupta este pierduta din start. 10. Este exclusa acceptarea de catre noi a membrilor sectelor sau a „minoritatilor sexuale”.
Organizare:... În momentul actual se poate recomanda ca model organizatoric Forumul Crestin Noua Dreapta. 1. Trebuie sa privim suprematismul ca o miscare de mobilizare. Pastrând proportiile, sa ne amintim de exemplul fascismului, definit de Mussolini ca „marea mobilizare” care a salvat statul italian de la anarhie urmata de comunism. 2. Exista o lipsa acuta de organizare printre nationalistii români... 4. Pentru ca cei angajati în activitatea de tip nationalist sa se mentina „în priza”, sa nusi piarda încrederea si sa nu intre în adormire este necesara cel putin o actiune pe saptamâna... 5. Buna functionare a unei grupe sau organizatii este asigurata în primul rând de disciplina. În interiorul fiecarei grupari trebuie sa domine caracterul de tip militar. 7. Este necesara centralizarea tuturor informatiilor de interes întrun centru de documentare. Pentru aceasta este nevoie doar de un calculator si de câteva rafturi întro biblioteca. În general informatia circula pe hârtie sau în format digital. Tot ce poate fi considerat informatie utila poate fi trimis la OP 2 CP 132, 2200 Brasov sau curier'deltanet.ro”. Activitate: ...Ne sunt foarte utile legaturile cu nationalisti din alte tari... Pentru comunicare rapida este aproape obligatoriu ca fiecare grup sa aiba o adresa de Internet... orasele sunt inundate de secte. Gestul elementar pe care îl putem face este sa le rupem afisele si sa le cerem reviste pentru a le arunca... se pot organiza actiuni de împiedicare a adunarilor de sectanti... mergem acolo cât mai multi posibil, le punem întrebari incomode si ne manifestam neîncrederea... publicatiile nationaliste trebuie recomandate si raspândite cât mai larg pentru a iesi din situatia în care ne citim doar noi între noi. ...Trebuie sa întretinem relatii cât mai strânse cu românii plecati în strainatate. Cei mai multi dintre acestia ar fi bucurosi sa stie ca în locul în care au plecat se misca ceva. Românii din strainatate ne pot fi un mare sprijin. La intervale mai rare se pot organiza manifestari cu participare mai larga, de exemplu tabere sau conferinte. Folosirea sentimentului comunitar da sperante fiecaruia ca efortul sau personal nu este zadarnic. Directi de viitor: Pentru a câstiga o oarecare greutate în viata publica a unei tari, o miscare trebuie obligatoriu sasi formeze cadre... Chiar daca este prematur, trebuie sa ne fixam ca obiectiv principal cooptarea permanenta de tineri cu potential intelectual si moral, care ar putea constitui la momentul oportun o elita de factura nationalista. Suprema Ordine trebuie sa functioneze ca un mecanism pentru selectia elementelor tinere de valoare; mentinerea lor întro permanenta educatie si activitate pe teren nationalist; sprijinirea lor, când este cazul, în obtinerea unor pozitii mai influente. Pe plan general, actiunile sub emblema suprematista urmaresc: promovarea elementelor de elita atasate exclusiv interesului national; angrenarea întrun plan de monitorizare si limitare a coruptiei, aflat deja în pregatire; combaterea influentei nefaste exercitate de minoritatea tiganeasca în România; câstigarea unei imagini mai bune pentru români în lumea nationalista”.
Din probe rezulta ca lucrarea Ghidul activistului politic (sau ghidul soldatului politic) este prezentata în format tiparit. Acest ghid stabileste care sunt modalitatile de efectuare a propagandei: „autocolantele si afisele fac parte din propaganda optica... recrutarea militantilor nu este imposibila utilizând afisele, dar din experienta distributia de fluturase, autocolante si propaganda de la om la om dau rezultate mult mai bune în acest domeniu... Aceste mijloace de propaganda sunt mai mult sau mai putin tolerate de autoritati” (fila 711 vol 1 urmarire penala). Tot aici se regaseste tactica de lipire a afiselor pe timp de noapte, în anumite locuri publice, ceea ce au aplicat si martorii Florea Florin, Dumitru Cristian, Negruta Maria din Bucuresti si Aron Cristian din Calarasi care au lipit afise în Brasov la data de 23.11.2002.
Sub denumirea Suprema Ordine Ghidul Suprematistului este tiparita editia a doua din ghid, care reprezinta rezultatul colaborarii între inculpat si martorul Molnar Vasile Andrei, inculpatul realizând apoi o sistematica aplicare a acestor orientari aratate mai sus. Cei doi cunosteau cuprinsul OUG nr. 31/2002 si au conceput lucrarea în asa fel încât sa nu atraga atentia autoritatilor asupra lui. Ca cei doi au colaborat în acest sens o dovedesc mesajele scrise ce redau dialogul între ei, aflate la filele 705 741 vol 1. De exemplu, la data de 5.04.2002 inculpatul comunica lui Molnar Vasile Andrei ca „tiam trimis în anexa articolul „Sclavii albi”. Prima parte, cea în rosu, a aparut în Asalt. Acum am primit ce trebuie ca sa pot tipari... Aseara mam apucat sa corectez AD. Ideea cu expeditorul anonim este buna, dar în toate buletinele se face referire destul de des la Noua Dreapta... Trebuie sa mai luam în seama si ordonanta asta imbecila (aia cum ca navem voie sa ne luam de jidani si tigani), care ia cam speriat pe unii”. La data de 8.04.2002 inculpatul comunica lui Molnar Vasile Andrei urmatoarele: „Am pus în anexa circulara interna. Am expediato pentru ca nu era nimic periculos în ea. Ideea cu dizolvarea cred ca este buna. Convingerea mea este ca lichelele siau luat anumite angajamente pentru eradicarea antisemitismului si abia asteapta sa prinda pe cineva ca sa se bata cu pumnii în piept si sa se laude la jidanii din America. Cu câteva zile înainte de ordonanta, a guitat la radio un deputat jidan de aici cum ca comunitatea lor de aici a intervenit la comunitatea jidanilor din America pentru intrarea României în Nato. Este limpede ca guvernul lui Bombonel vrea sa le dea satisfactie si abia asteapta un prilej”. La data de 13.04.2002 Molnar Vasile Andrei solicita inculpatului: „pentru ghidul suprematistului gaseste tu un nume, ca sunt chestii cam ilegale prin el si sar putea sa se stie de prima editie”.
Tot în urma colaborarii inculpatului cu Molnar Vasile Andrei sa realizat un material de prezentare, destinat raspândirii la membrii organizatiei, privind propaganda în diferite locuri publice: biblioteci, librarii, supermarketuri, magazine alimentare, camine universitare, licee, facultati, profesori (filele 716 721 vol 1), cu mentiunea: „noteaza aici propriile idei si experiente despre distribuirea propagandei. Vor fi publicate în numarul 3 al Ghidului”. În ceea ce priveste liceele si facultatile se retin capitolele: „Informatii generale ... majoritatea membrilor Organizatiei sunt liceeni sau studenti. Distribuire masiva a propagandei în aceste locuri se impune deci de la sine... este datoria noastra sa puna mâna pe facultati prin toate mijloacele posibile... Cum actionezi: propaganda de baza lipesti si întretii afisele lipite; distributia fluturasilor; infiltrari liceul sau universitatea au deseori câte un ziar intern” devenind membru sau sef al colegiului redactional. „De ce trebuie infiltrata revista liceului sau a facultatii? Vei dispune de un mijloc de propaganda eficace, ieftin si util cauzei noastre”.
Molnar Vasile Andrei a trimis în aceasta perioada inculpatul „buletinul confidential al Noii Drepte Ardeal Actiune Directa”, pe care se afla aplicata crucea celtica, (fila 734 vol 1) în care apare urmatoarea stire: „Brosura antiprocurori. Ce sa faci în caz de urmariri penale? Este titlul unei brosuri redactate de catre „Actiunea Directa”, rezervata membrilor Noii Drepte si care explica în detaliu toate greselile care nu trebuiesc facute în cazul unei comparatii în fata procuraturii. Fiecare membru trebuie cel putin sa o citeasca si sa o stie ca pe „tatal nostru”, pentru a fi pregatit la orice eventualitate”. Acesta a cerut inculpatului tiparirea brosurii si a afisului „Procuroarea Caprea Carmen din Alba Iulia persecuta si terorizeaza tineri de 18 ani” (cu precizarea ca procurorul în cauza, functionând în cadrul Parchetului de pe lânga Curtea de Apel Alba Iulia, a efectuat cercetarea penala privind pe Molnar Vasile Andrei, ulterior fiind declinata competenta Parchetului de pe lânga Tribunalul Sibiu). Materialele au fost trimise prin posta electronica si au ramas în posesia inculpatului. Inculpatul a negat ca a tiparit lucrarile, dar lea pastrat în memoria calculatorului.
În volumul 2 de urmarire penala regaseste, în paginile 1 2, buletinul informativ al Noii Drepte Prezent!, aparut în 11.09.2002; a fost trimis inculpatului de catre Tudor Ionescu, dupa publicare, conform mesajului din data de 9.09.2002 si ridicat cu ocazia perchezitiei; în acesta se arata, de pe prima pagina, ca este destinat exclusiv membrilor organizatiei si este strict interzisa distribuirea acestui buletin nemembrilor, fostilor membri, simpatizantilor sau membrilor altor formatiuni politice sau apolitice, iar încalcarea acestei prevederi va atrage excluderea din cadrul organizatiei a persoanei vinovate, ca buletinul este redactat si distribuit cu avizul conducerii Noii Drepte. În cuprinsul acestuia se arata ca „între 31.08 2.09.2002 o echipa a Noii Drepte, formata din Tudor Ionescu, Grigore Oprita si altii, a participat la tabara nationalista europeana „Sword&Cross”, organizata de cea mai importanta miscare nationalista din Polonia, Narodowe Odrodzenie Polski. Tabara, aflata la a 3a editie, a avut rolul de a strânge legaturile dintre nationalistii polonezi si reprezentanti ai altor miscari similare din Europa... De mentionat ca Noua Drepata si NOP se aseamana în doua puncte esentiale: atasamentul fata de Biserica si respectul pentru doctrina legionara. Buletinul mai cuprinde un bilant al activitatii Noii Drepte si stabileste ca, începând cu 1.10.2002, filialele sa tina sedinte saptamânale, sa întocmeasca rapoarte de activitate, sa se doteze cu câte o biblioteca care sa ajute la formarea ideologica a noilor membri. Se mai atentioneaza ca „Andrei Molnar a pierdut calitatea de membru al organizatiei noastre în urma îndepartarii treptate dar sigure de esenta si obiectivele Noii Drepte”. Se face reclama lucrarii „Carticica sefului de cuib” acest veritabil manual de organizare si îndreptar ideologic elaborat de Corneliu Zelea Codreanu nu trebuie sa lipseasca din biblioteca nici unui militant”. Se observa ca din biblioteca inculpatului nu lipseste aceasta lucrare.
Este dovedit, si recunoscut de inculpat, ca în perioada 31.08.2002 2.09.2002 inculpatul a participat, alaturi de alte persoane, la tabara nationalista din Polonia, realizând cu acel prilej contracte, apreciate a fi importante si conforme cu scopul organizatiei, cu membri ai miscarilor nationaliste din diferite tari.
Fotografiile aflate la paginile 54 59 volum 1 urmarire penala cuprind instantanee realizate în tara în perioada anului 1996, cuprinzând fie grupuri, în care se afla si inculpatul, care folosesc salutul fascist, legionar, fie afiseaza steagul cu fond negru pe care se afla fie crucea celtica, fie una asemanatoare ei, stilizata. Cu privire la aceasta din urma se observa ca ea corespunde cu imaginea aflata în fisierul „sigla” aflat în memoria calculatorului inculpatului.
În ce priveste crucea celtica si salutul inculpatului a aratat, în aparare, ca acestea nu sunt un simbol interzis de OUG nr. 31/2002, prima find folosita în mod constant de biserica crestina, iar celalat fiind unul roman. Apararea se dovedeste a fi ineficienta juridic. Crucea crestina este simbolul folosit de Noua Dreapta în România si de alte grupari nationaliste din Europa, ea fiind unul din simbolurile comune ale acestei miscari. Este real ca aceasta cruce este folosita de biserica, se întâlneste la construirea portilor, în cimitire, dar si în diferite publicatii. Acest simbol stilizat este asociat constant de catre nationalisti cu întreaga lor doctrina; este folosit atât în publicatiile lor, cât si la diferitele întruniri, dar este aplicat pe steag; scopul este promovarea si în acest mod a conceptiilor legionare. În Brosura de prezentare a Noii Drepte se arata ca: „emblema este crucea celtica neagra, simbol european al nationalismului deviza: România Românilor, a tuturor Românilor si numai a Românilor”. Atât în afisele de publicitate a aparitiei diferitelor numere ale „revistei de informatie si lupta nationalista Noua Dreapta”, cât si în însasi revista se reia constant pe coperta interioara sau pe versoul afisului ca simbolul Noii Drepte este Crucea Celtica (Tracica), unul dintre cele mai raspândite simboluri crestine... Noua Dreapta se identifica cu Crucea Celtica pentru a exprima adeziunea organizatiei la valorile nationalismului crestin si pentru a pune în evidenta unitatea de orientare si idei cu organizatii similare din întreaga lume. Prin acest semn vom învinge!” (filele 4 verso vol 2, 232 234 vol 1 urmarire penala).
Forma de salut folosita astazi de nationalisti, inclusiv de inculpat, are aceleasi conotatii ca si simbolul de mai sus, iar discutia daca acesta este roman sau nu nu are relevanta în cauza, având în vedere ca în mod constant acest salut a fost folosit atât de fascisti, cât si de legionari, fiind preluat azi în aceeasi forma si reprezentând un mod de a dovedi apartenenta la aceasta doctrina.
Din examinarea mesajelor scrise de catre inculpat si adresate altor persoane se constata ca acesta, în mod obisnuit, foloseste anumite formule de salut cum ar fi: „SSalut!, Heil Hitler!, TND!, TLC!”. Ultimele doua redau initialele expresiei „Traiasca Noua Dreapta, Traiasca Legiunea si Capitanul”. Aceste formule de salut reprezinta o alta modalitate de coeziune, de identificare, de solidaritate între persoanele care au în comun aceleasi idei, conceptii si doctrine nationaliste. Inculpatul a afirmat ca acestea au avut o tenta umoristica si nu reprezinta o forma de propaganda. Probele contrazic apararea întrucât mesajele în care sunt folosite aceste forme de salut au un continut lipsit de umor.
O alta directie în care a actionat inculpatul este cea a unificarii tuturor grupurilor nationalist extremiste întro organizatie unica, precum si de identificare a unei noi denumiri a ei. La 12.05.2001 inculpatul a participat la Sinaia la întrunirea tinerilor nationalisti români unde sa consimtit de cei prezenti (între care reprezentanti ai Forumului crestin Noua Dreapta, Cuibului Vlad Tepes din Brasov, altor cuiburi din Sibiu, Pascani, Bacau, Galati, Rosiori de Vede si altii) „constituirea Miscarii albe Grup de Actiune Nationalista”. Scopul a fost acela de „a consolida un curent nationalistcrestin... de a recruta militanti, de ai forma potrivit principiilor national crestine cuprinse în „Pentru legionari” si „Carticica sefului de cuib”. Secretarul grupului a fost ales inculpatul având în vedere întreaga sa activitate, „pentru merite deosebite în avansarea cauzei nationale, dar si pentru sprijinul constant (si consistent!) acordat Noii Drepte”, datele în speta aflânduse la filele 495 511 volum 2 urmarire penala. Se retine ca „fiecare membru al grupului este seful de proiect al unei actiuni care se duce la îndeplinire cu ajutorul sefului si secretarul de grup” si ca sarcina inculpatului „era de a colabora cu seful, prin el culegânduse si raspândinduse informatiile si hotarârile”. Se retine ca inculpatul era si secretar general al Noii Drepte, iar în septembrie 2002 a primit ca sarcina „organizarea taberei nationaliste, sub îndrumarea sa functionând la Brasov serviciul de propaganda” fila 2 vol 2 urmarire penala.
Un alt aspect al activitatii inculpatului priveste brosura A ucis oare Hitler 6.000.000 de evrei? (filele 98 117 volum 2 urmarire penala) care cuprinde în esenta urmatoarele teme: „nu exista nici o dovada ca holocaustul a avut loc asa cum este el descris de lobbyul promotor al holocaustului si de foarte politizata industrie a filmului de la Hollywood, numarul victimelor holocaustului este iresponsabil de exagerat, nu a fost gasit nici un document purtând semnatura lui Hitler în care sa se ordone exterminarea evreilor”. În mesajul sau din 13.03.2002 catre inculpat Molnar Vasile Andrei îi precizeaza „am calculat de asemenea pretul la brosura „a ucis oare Hitler 6.000.000 de evrei?”. Este de 1.050.000 lei (daca pretul hârtiei este acelasi) pentru 100 de exemplare de câte 7 coale fiecare, trimise la 10 sectii”. La data de 14.05.2002 inculpatul îl înstiinteaza prin posta electronica pe Molnar Vasile Andrei ca: „am trimis ieri circulara si brosura „A ucis întradevar Hitler 6 milioane de evrei?”, câte 10 exemplare pe fiecare sectie. Mai am 90 exemplare pentru comenzi suplimentare”. Cu ocazia perchezitiei sau ridicat 46 bucati din acest material. Scopul urmarit de inculpat era deci acela de raspândire a acestei brosuri, care pune sub semnul îndoielii existenta si întinderea holocaustului.
Ideile asimilate de inculpat în toata aceasta perioada de timp au fost facute publice de acesta mai întâi în cerc restrâns si apoi prin mijloace de propaganda; scopul a fost nu doar al informarii, ci si acela al crearii convingerii pe care o are inculpatul. Se retine în acest sens mesajul trimis de inculpat lui Grigorasi Cristian la 27.05.2002 (fila 683 vol 1 urmarire penala): „Ssalut! Hai sa nu mai inflamam inutil spiritele, pentru ca o organizatie, daca vrea sa fie puternica, are nevoie de capacitate de lupta pe toate planurile (si informational si în strada). E normal ca daca un jidanas devine obraznic, sai dai un cap în gura, asa cum la fel de normal este sa le aflam intentiile si sai desconspiram prin publicatii. Luatil ca model pe comandantul legionar Vasile Christescu, profesor universitar si doctor în istorie, care în zilele noastre ar fi stat probabil mult timp în fata calculatorului, dar care a scos pistolul si ia amenintat pe jandarmii care nul lasau sa intre în sectia de vot, si care sia înscris la activ si o evadare din închisoarea Jilava. Sa cautam mai bine subiecte care ne atrag, nu care ne despart. Daca unul are simpatii legionare si altul NS, sportul nostru este ca acestia sa devina dusmani, nu sa colaboreze. Probabil ca banda de jidani si slugile lor democratice se bucura teribil când vad treburile astea. Daca, dupa ce suntem putini, ne mai dam în cap si unii altora. Fenomenul asta se petrece de 11 12 ani încoace si pare a nu se mai termina niciodata. Heil Hitler!”.
Ca a existat o propaganda, o raspândire a ideilor nationalist sovine o dovedeste si mesajul pe care B&H România la trimis inculpatului, respectiv Arbeit MF, la 27.05.2002, aflat la fila 685 volum 1 urmarire penala: „Va rugam sa nu ne mai trimiteti mesaje legate de nu stiu ce lupte intestinale ale organizatiilor voastre antisemite. Nu suntem nazisti si nu vrem sa fim asociati în mod gresit cu voi. Suntem de acord ca exista o rasa alba si sustinem atât lupta ei identitara împotriva globalizarii, cât si cea a arabilor, asiaticilor etc, dar nu si ura rasiala”.
În circumstantiere se mai retine ca decupajele, realizate de inculpat, din diferite ziare publicate în anul 2001, aflate în mapa de la fila 38 volum 3, se refera la urmatoarele teme: a evreilor si holocaustului: La reuniunea organizata de ARLD, dezbateri aprinse despre trecutul si prezentul comunitatii evreiesti din România Adevarul 23 mai (asupra întinderilor si proportiilor tragediei evreiesti), Biserica Poloneza exprima „cainta” pentru masacrul din 1941 împotriva evreilor si Violente rasiale în Anglia Adevarul 29 mai, La Târgul de Carte din Bucuresti se vând lucrari antisemite (printre care se numara si Mein Kampf; editurile Antet si Beladi prezinta unui public numeros o monstra completa de literatura apartinând doctrinei care neaga realitatea genocidului evreilor si literatura neonazista interzisa în Europa), Dublu scandal la Târgul de Carte Bucuresti Evenimentul zilei, 28 mai, La Târgul de Carte Bucuresti se vând opere antisemite Transilvania Expres 28 mai, Victimele Holocaustului mai pot cere despagubiri Transilvania Expres 22 mai, Pentru Publicarea volumului antisemit „Nationalistul”, deputatul PRM Hogea, cercetat de Parchet Adevarul 23 august, Aparitia cartii peremistului Hogea poate afecta integrarea în NATO Adevarul 24 august, Pe urmele holocaustului antisemit în România Transilvania Expres (simpozion stiintific care îsi propune sa evalueze cât mai corect dimensiunile discriminarilor si suferintelor îndurate de evrei în România anilor 1940 1944 si masura în care aceste suferinte au fost pricinuite de o politica rasiala a autoritatilor românesti; nume cunoscute ca Traian Golea, Mircea Chelaru, Ion Coja, Ion Gavrila Ogoranu, Serban Andronescu, Gheorghe Buzatu s.a. vor conferentia pe aceste subiecte), Dupa patru ani de comportament excentric, fostul sef al armatei, generalul Chelaru, va ajunge în fata Consiliului de Judecata al MApN; el a participat neautorizat la comemorarea lui Ion Antonescu organizata de PRM Adevarul 4 iunie, Deputatul PRM Ioan Miclea considera ca autorul bancurilor cu evrei trebuia exclus din PRM Adevarul, În Vreme ce revista sa publica repetat „glume” antisemite, CV Tudor cere în Senat scuze comunitatii evreiesti pentru bancurile lui Marinescu, Ambasadorul Israelului În România, îngrijorat de publicarea unor bancuri privind exterminarea evreilor Ministrul Justitiei, Rodica Stanoiu, a cerut procurorului general declansat cercetarilor Adevarul 19 mai, Saddam Hussein doreste sa lupte personal cu evreii si Dupa ce a admis ca a ordonat torturarea a o suta de palestinieni în anii '90, noul ambasador israelian în Danemarca întâmpinat cu ostilitate de catre danezi Adevarul 17 august, Ungaria Rabufniri antisemite pe marginea unei tranzactii sportive dubioase Adevarul, Prezent, zilele acestea, în Moldova, Josef Wassweman, rabinul evreilor originari din România stabiliti în Israel, ar putea fi urmasul lui Moses Rosen Adevarul, Senatul (SUA) a adoptat o declaratie în favoarea tolerantei rasiale Transilvania Expres, Marea Britanie violentele rasiale între albi si asiatici continua Adevarul 30 mai, Joerg Haider (liderul extremei drepte austriece) a câstigat în procesul cu consistoriul israelit Transilvania Expres, Jesse Helms, „Senatorul No”, se retrage din viata politica americana ca membru, timp de 30 ani, al Senatului SUA, el sia creat reputatia unui oponent incorigibil al tuturor initiativelor democratice Adevarul 23 august (cu sublinierea faptului ca sa numarat printre adversarii cei mai dârji ai ajutorului american pentru strainatate, a condamnat modul de viata al homosexualilor), Psihoza atentatelor revine în Israel Transilvania Expres; a tiganilor: Tiganii români dau de furca francezilor Transilvania Expres, Împaratul Iulian se lauda ca va aduce în tara bani mai multi decât bugetul României Adevarul, Peste 4.000 de rromi cer despagubiri statului german Transilvania Expres 23 august. Alte teme sunt: a globalizarii; a homosexualilor: Potrivit unui proiect de lege adoptat de executiv, Articolul 200 din Codul Penal va fi abrogat Adevarul, Parada homosexualilor din Berlin Transilvania Expres 25 iunie, Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor despre decizia guvernantilor de a abroga articolul 200 „Dumnezeu sai ierte. Nau facut bine” Adevarul 25 iunie, Homosexualii nedoriti la sediul ONU Transilvania Expres 27 inuie, Guvernul se grabeste sa dea liber homosexualilor Adevarul, 10.000 de homosexuali au demonstrat la Madrid Transilvania Expres 2 iulie, Politist al Minuk, arestat pentru agresiune sexuala Adevarul 21 august, Sârbii îi resping pe homosexuali Transilvania Expres; a bisericii: Socotinduse „discriminata”, BOR a cerut ca preotii sa nu mai fie verificati la dosar Adevarul, Dusmanii ortodoxiei nau loc de sfintii Bisericii strabune România Mare 10 august, Înalti ierarhi, chemati la spovedanie la CNSAS Adevarul 17 august, Vizita Papei la Bucuresti a stârnit nemultumiri Transilvania Expres, IPS Daniel, mitropolitul Moldovei si Bucovinei: suntem tara cu cele mai multe biserici din Europa” Adevarul 23 mai; a globalizarii, clonarii, avortului, terorismului. Aceste texte dovedesc interesul inculpatului fata de atitudinea membrilor societatii în privinta temelor cel intereseaza, cautând informatia cei sustine sau confirma opiniile personale si ale organizatiei din care face parte.
În aplicarea tuturor ideilor aratate mai sus, respectiv a difuzarii lucrarilor scrise de membri ai Miscarii Legionare, inculpatul sa ocupat cu crearea unui fond de carte nationalist extremista destinat fie împrumutului, fie cumpararii de catre alte persoane. De altfel inculpatul a purtat la început corespondenta prin scrisori cu diferitele persoane care sau aratat interesate, folosind apoi posta electronica. Aceasta este de altfel si ratiunea pentru care au fost pastrate, ele fiind gasite la perchezitie toate aceste lucrari. Pentru exemplificare se retin mesajele din 1.10.2002 trimis de inculpat filialei Noua Dreapta Tulcea: „Trebuie sa mai scotocesc printrun beci. Alte rânduri de carti nu mai am, decât exemplare din ce tiam trimis, în schimb cred ca am numere din Gazeta de Vest pe care înca nu le ai” si din 12.11.2002 trimis de inculpat aceluiasi destinatar: „Nu am ajuns înca în beciul cu carti (dar nu am uitat ca trebuie sati trimit...)” fila 650 vol 1 urmarire penala.
Din corespondenta purtata de inculpat cu persoane interesate de a cumpara materialele întocmite de acesta, rezulta ca acesta propune sa le împrumute carti: Corneliu Zelea Codreanu Pentru legionari, Horia Sima Prizonieri ai Puterilor Axei, Nicolae Rosca Cronica unor violente politice, Horia Sima Pentru ce am pierdut razboiul de Rasarit si am ajuns în robia comunista si altele (7.10.1993 fila 21 volum 5 urmarire penala); ofera spre vânzare si numere ale Gazetei de Vest, Cântece nescrise din închisoare 19481964 Virgil Mateias, Parasutati în România vânduta Filon Verca (filele 31, 33 volum 5 urmarire penala); se mai retine si precizarea facuta de inculpat ca editarea CDului si cartii sale nu este gândita ca o afacere. Volumul 5 urmarire penala paginile 1 154 contine de altfel corespondenta pe aceasta tema, anvelopele plicurilor cu diversi destinatari ai Buletinului Asalt, cupoanele mandatelor postale trimise de diferite persoane, sumele reprezentând contravaloarea buletinului Asalt. Din examinarea cupoanelor postale expediate de diferite persoane din tara sa constatat ca un numar de 128 persoane fizice si o persoana juridica au expediat sume de bani pe adresa inculpatului în perioada 31.07.200 18.11.2002. Sau identificat un numar de 46 plicuri cu formate diferite expediate fie de inculpat (OP 2 CP 132 2200 Brasov), fie de Buletinul informativ Asalt (OP 2 CP 132 2000 Brasov).
O alta forma publicistica a propagandei o reprezinta publicarea „buletinului informativ bilunar Asalt”. Nr. 0 al acestuia a aparut la 15.02.2001, cu urmatoarele articole: Holocaustul afacerea secolului, Iudeea declara razboi Germaniei, Hillary Clinton si terorismul marxist, originea inchizitiei, Plutocratia mondialista: grupul Bilderberg, ONU nu vrea sa impuna planul taxelor globale propuse de grupul Bilderberg, Planul lui Karl Max adoptat în SUA, Forul lui Gorbaciov, Sclavii albi, Sistemul monetar. Buletinul este prezentat ca fiind „singura sursa de stiri neotravite” si „sursa stirilor pe care nu le gasiti în alta parte”, fiind distribuit gratuit. Buletinul face reclama CDului Totul despre Garda de Fier în valoare de 120.000 lei si care se poate comanda pe adresa Arbeit MF OP 2 CP 132 2200 Brasov.
Nr. 1 al Asalt, aparut în 5.03.2001, filele 2229 volum 2 urmarire penala, cuprinde în sumar titluri, din care sunt o continuare a celor aparute în numarul de debut: Holocaustul afacerea secolului (care nu este o reluare a unei informatii, ci o prezentare proprie a diferitelor evenimente, care conduc la o concluzie proprie), Sclavii albi. Nr. 2 a aparut în 25.03.2001, filele 6069 volum 2 urmarire penala, în care se continua articolele Holocaustul afacerea secolului („se interzice crestinismul, dar se impune o alta religie; religia cea mai stricta de la care nu are voie sa devieze nimeni este religia „holocaustului”, a mitului celor 6 milioane de evrei gazati”) si Sclavii albi. În articolul Democratia de tip occidental inculpatul arata ca „astazi stim ca salvarea României vine din regenerarea si asanarea morala, intelectuala, juridica si economica, pornind de la individ si terminând cu structura cea mai larga a statului si nu din imitarea formelor externe de guvernamânt din tarile vestice cu toata coruptia lor”, dând exemple. Nr. 3 a aparut în 10.04.2001, filele 4049 volum 2 urmarire penala, si continua cu articolele foileton, în care se dau alte exemple ce servesc scopului acestora. Se dau tabele cu populatia evreiasca din lume în anul 1996, care sunt comunitatile cu mai putin de 100 membri, orasele cu mari populatii evreiesti (în afara Israelului), populatia principalelor orase evreiesti/1994, fara a se indica sursa lor. Se continua cu Holocaustul afacerea secolului, în care se arata ca „nu sau gasit nici camere de gazare, nici crematorii, nici ordinul de exterminare si nici o alta dovada, decât marturiile martorilor oculari”. Nr. 4 a aparut în 15 mai 2001, filele 5059 volum 2 urmarire penala; pe lânga foiletoanele cunoscute se mai publica „note românesti si straine” privind informatiile despre evrei, homosexuali, tigani. Nr. 5 a aparut în 25.02.2002, filele 3039 volum 2 urmarire penala: Majoritatea ziarelor din Canada îi apartin lui „Izzy” Asper orice critica la adresa Israelului este interzisa: Coloniile evreiesti confisca pamânt palestinian; Inteligenta este cauza colapsului african (reluând informatii din Inteligenta neagra în societatea alba Stanley Burnham negrii au un coeficient de inteligenta redus fata de albi), Generozitatea americana fata de Israel, activismul iudaic anticrestin, Prietenia israelianoamericana, Evreii din Israel înlocuiesc muncitorii palestinieni cu straini, UE cere Ciprului ca homosexualii sa intre în legalitate de la 16 ani, UE taie ajutorul pentru scolile palestiniene, Israel a treia putere nucleara a lumii.
Primul numar din Buletinul informativ (nr. 0) a fost difuzat gratuit de inculpat, care a redactat toate articolele, catre toate liceele din tara, în prealabil procurând lista lor si sediile. Scopul declarat a fost acela de a oferi o sursa alternativa de informatii cu privire la temele din cuprins. Se observa însa din continutul articolelor ca nu se indica în mod obiectiv sursa informatiilor, ca acestea sunt în realitate opinii ale autorului, iar aceste opinii, inevitabil subiective, nu sunt prezentate onest si etic, ci tendentios, justificând atitudinea sa personala de desconsiderare si de ura împotriva evreilor.
Apararea formulata urmeaza a fi examinata din punct de vedere constitutional, al conventiilor internationale, al normelor de drept intern.
În dreptul intern:
Constitutie art. 29 aliniat 1: libertatea gândirii si a opiniilor nu poate fi îngradita sub nici o forma. Alin. 2: libertatea constiintei este garantata si ea trebuie sa se manifeste în spirit de toleranta si de respect reciproc.
Art. 30 aliniat 1: libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credintelor si libertatea creatiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile. Aliniat 7: sunt interzise de lege defaimarea tarii si a natiunii, îndemnul la razboi de agresiune, la ura nationala, rasiala, de clasa sau religioasa, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenta publica, precum si manifestarile obscene, contrare bunelor moravuri.
Art. 31 aliniat 1: dreptul persoanei de a avea acces la orice informatie de interes public nu poate fi îngradit. Aliniat 2: dreptul la informatie nu trebuie sa prejudicieze masurile de protectie ale tinerilor sau siguranta nationala.
Art. 49 aliniat 1: exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrâns numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru: apararea sigurantei nationale, a ordinii, a drepturilor si libertatilor cetatenilor. Aliniat 2: restrângerea trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinato si nu poate atinge existenta dreptului sau a libertatii.
Art. 51: respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie.
Art. 54: cetatenii români, cetatenii straini si apatrizii trebuie sasi exercite drepturile si libertatile constitutionale cu buna credinta, fara sa încalce drepturile si libertatile celorlalti.
Art. 20 aliniat 1: dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate în concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care România este parte. Aliniat 2: daca exista neconcordante între pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale.
Declaratia universala a Drepturilor Omului Art. 2: fiecare om se poate preleva de toate drepturile si libertatile proclamate, fara nici un fel de deosebire ca, de pilda, deosebirea de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, de origine nationala sau sociala, avere, nastere sau orice alte împrejurari. Art. 7: toti oamenii au dreptul la o protectie egala împotriva oricarei discriminari care ar viola Declaratia si împotriva oricarei provocari la o asemenea discriminare. Art. 29 aliniat 1: orice persoana are îndatoriri fata de colectivitate, deoarece numai în cadrul acesteia este posibila dezvoltarea libera si deplina a personalitatii sale. Aliniat 2: În exercitarea drepturilor si libertatilor sale, fiecare om nu este supus decât numai îngradirilor stabilite prin lege, exclusiv în scopul de a asigura cuvenita recunoastere si respectare a drepturilor si libertatilor altora si ca sa fie satisfacute justele cerinte ale moralei, ordinii publice si bunastarii generale întro societate democratica.
Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale ratificat prin Decretul nr. 212/1974 Art. 4: Statele parti la prezentul pact recunosc ca, în ce priveste folosinta drepturilor asigurate de catre stat în conformitate cu prezentul pact, statul nu poate supune aceste drepturi decât la limitarile stabilite prin lege, numai în masura compatibila cu natura acestor drepturi si eclusiv în vederea promovarii bunastarii generale întro societate democratica. Art. 13 paragraf 1: Statele parti la prezentul pact recunosc dreptul pe care îl are orice persoana la educatie. Ele sunt de acord ca ele trebuie sa urmareasca deplina dezvoltare a personalitatii umane si a simtului demnitatii sale si sa întareasca respectarea drepturilor omului si libertatilor fundamentale. Pe lânga acestea, ele sunt de acord ca prin educatie orice persoana trebuie sa devina capabila a juca un rol util întro societate libera, ca educatia trebuie sa favorizeze întelegerea, toleranta si prietenia între toate natiunile si toate gruparile rasiale, etnice sau religioase si sa încurajeze dezvoltarea activitatii Natiunilor Unite în mentinerea pacii.
Pactul international privind drepturile civile si politice ratificat prin Decretul nr. 212/1974 Art. 19 paragraf 1: Nimeni nu trebuie sa aiba de suferit din cauza opiniilor sale. Paragraf 2: Orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare, acest drept cuprinde libertatea de a cauta, de a primi si raspândi informatii si idei de orice fel, indiferent de frontiere, sub forma orala, scrisa, tiparita ori artistica sau prin orice alt mijloc, la alegerea sa. Paragraf 3: Exercitarea drepturilor prevazute la paragraful 2 din acest articol comporta obligatii si raspunderi speciale. În consecinta, ea poate fi supusa anumitor limitari care trebuie însa stabilite în mod expres de lege si care sunt necesare a) respectarii drepturilor sau libertatilor altora, b) apararii securitatii nationale, ordinii publice, sanatatii sau moralitatii publice. Art. 20 paragraf 2: orice îndemn la ura nationala, rasiala sau religioasa care constituie o incitare la discriminare, la ostilitate sau la violenta este interzis prin lege.
Art. 26: toate persoanele sunt egale în fata legii si au, fara discriminare, dreptul la o ocrotire egala din partea legii. În aceasta privinta legea trebuie sa interzica orice discriminare si sa garanteze tuturor persoanelor o ocrotire egala si eficace împotriva oricarei discriminari, în special de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, origine nationala sau sociala, avere, nastere sau întemeiata pe orice alta împrejurare.
Carta de la Paris pentru o noua Europa din 21.11.1990 Drepturile omului, democratia si statul de drept, reprezinta cea mai buna garantie a libertatii de expresie, a tolerantei fata de orice grupuri ale societatii si a egalitatii sanselor pentru orice persoana... Orice individ, fara discriminare, are dreptul la libertatea de gândire, constiinta, expresie, de asi cunoaste si asi face respectate drepturile. Orientari pentru viitor Dimensiunea umana paragraf 4: Ne exprimam hotarârea de a lupta împotriva tuturor formelor de ura rasiala sau etnica, de antisemitism, xenofobie si discriminare fata de orice persoana, precum si de persecutie pentru motive religioase sau ideologice.
Rezolutia nr. 1003/1993 a Consiliului Europei adoptata prin Hotarârea nr. 25/1994 a Adunarii (Camerei) Deputatilor si Hotarârea 32/1994 a Senatului României paragraf 2: Profesia de ziarist implica drepturi si obligatii, libertati si responsabilitati. Paragraf 3: Principiul de baza al oricarei evaluari etice a ziaristicii este ca trebuie ca trebuie facuta o distinctie clara între stiri si pareri, evitânduse orice confuzie între acestea. Stirile sunt informatii, adica fapte si date, în timp ce opiniile exprima gânduri, idei, convingeri sau judecati de valoare ale mijloacelor de informare în masa, editorilor sau ziaristilor. Paragraf 4: Stirile trebuie difuzate cu respectarea adevarului, dupa ce au fost efectuate verificarile de rigoare, prezentarea, descrierea sau naratiunea fiind facute întrun mod impartial. Paragraf 5: ... Desi opiniile sunt inevitabil subiective, si prin urmare nu pot si nu trebuie sa fie supuse criteriului adevarului, ele trebuie totusi exprimate întro maniera onesta si etica. Paragraf 6: Opiniile exprimate sub forma unor comentarii ale unor evenimente sau actiuni, cu referire la persoane sau institutii, nu trebuie sa nege sau sa ascunda în mod intentionat fapte sau date reale. Paragraf 8: Informatia este un drept fundamental... Este un drept al cetateanului care are, prin urmare, si dreptul de a cere ca informatia furnizata de ziaristi sa fie transmisa cu respectarea adevarului, în cazul stirilor, si în mod onest, în cazul opiniilor, fara nici o interventie exterioara, fie din partea autoritatilor publice, fie din partea sectorului privat. Paragraf 21: ziaristica nu trebuie sa denatureze informatia adevarata, impartiala, si opiniile oneste, nici sa le exploateze în scopuri proprii, întro încercare de a crea sau modela opinia publica, deoarece legitimitatea sa se bazeaza pe respectul efectiv al dreptului fundamental al cetatenilor la informatie, ca parte a respectului efectiv al dreptului fundamental al cetatenilor la informatie, ca parte a respectului pentru valorile democratice. În acest sens legitimitatea ziaristicii investigative depinde de adevarul si corectitudinea informatiei si a opiniilor exprimate si este incompatibila cu campaniile ziaristice organizate pornind de la pozitii prestabilite si interese particulare. Paragraf 33: În cadrul societatii apar uneori situatii tensionate si conflictuale ca efect al terorismului, discriminarii fata de minoritati, xenofobiei sau razboiului. În astfel de situatii mijloacele de informatie în masa au obligatia morala de a apara valorile democratice: respectul pentru demnitatea umana, rezolvarea problemelor prin mijloace pasnice, în spiritul tolerantei, prin urmare, au obligatia sa se opuna violentei si incitarii la ura si confruntare, respingând orice discriminare bazata pe criterii de cultura, sex sau religie. Paragraf 34: Nimeni nu trebuie sa ramâna neutru fata de apararea valorilor democratice. În acest scop mijloacele de informare în masa trebuie sa joace un rol major în prevenirea tensiunilor si sa încurajeze întelegerea, toleranta si încrederea reciproca între diferitele comunitati aflate în conflict.
Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale ratificata prin Legea nr. 30/1994 Art. 10 paragraf 1: orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a comunica informatii ori idei fara amestecul autoritatilor publice si fara a tine seama de frontiere. Paragraf 2: exercitarea acestor libertati ce comporta îndatoriri si responsabilitati poate fi supusa unor formalitati, conditii, restângeri sau sanctiuni prevazute de lege, care constituie masuri necesare, întro societate democratica, pentru securitatea nationala, integritatea teritoriala sau siguranta publica, apararea ordinii si prevenirea infractiunilor, protectia sanatatii sau moralei, protectia reputatiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informatii confidentiale sau pentru a garanta autoritatea si impartialitatea puterii judecatoresti. Art. 17: nici o dispozitie din prezenta conventie nu poate fi interpretata ca implicând, pentru un stat, un grup sau un individ, un drept oarecare de a desfasura o activitate sau de a îndeplini un act ce urmareste distrugerea drepturilor sau libertatilor recunoscute de prezenta conventie sau de a aduce limitari mai ample acestor drepturi si libertati decât acelea prevazute de aceasta conventie.
Conventia internationala pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare rasiala la care România a aderat prin Decretul nr. 345/1970 art. 1 paragraf 1: expresia „discriminare rasiala” are în vedere orice deosebire, excludere, restrictie sau preferinta întemeiata pe rasa, culoare, ascendenta sau origine nationala sau etnica, care are ca scop sau efect de a distruge sau compromite recunoasterea, folosinta sau exercitarea, în conditii de egalitate, a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale în domeniile: politic, economic, social, cultural sau în oricare alt domeniu al vietii publice. Art. 2 paragraf 1: statele parti se angajeaza sa urmeze, prin toate mijloacele potrivite si fara întârziere, o politica menita sa elimine orice forma de discriminare rasiala, sa favorizeze întelegerea între toate rasele si în acest scop: b) fiecare stat parte se angajeaza sa nu încurajeze, sa nu apere si sa nu sprijine discriminarea rasiala practicata de vreo persoana sau organizatie, oricare ar fi ea; d) fiecare stat parte trebuie, prin toate mijloacele corespunzatoare, inclusiv, daca împrejurarile o cer, prin masuri legislative, sa interzica discriminarea rasiala practicata de persoane, de grupuri sau de organizatii si sai puna capat. Articolul 4: Statele parti condamna orice propaganda si orice organizatii care se inspira din idei sau teorii bazate pe superioritatea unei rase sau unui grup de persoane de o anumita culoare sau de o anumita origine etnica, sau care pretind sa justifice sau sa încurajeze orice forma de ura si de discriminare rasiala si se angajeaza sa adopte de îndata masuri pozitive menite sa elimine orice incitare la o astfel de discriminare sau orice acte de discriminare si, în acest scop, tinând seama de principiile formulate de Declaratia Universala a Drepturilor Omului si de drepturile enuntate în mod expres în articolul 5 al prezentei conventii, ele se angajeaza îndeosebi: a) sa declare delicte pedepsite prin lege orice difuzare de idei bazate pe superioritate sau ura rasiala, orice incitare la discriminare rasiala ca si orice acte de violenta sau provocare la astfel de acte, îndreptate împotriva oricarei rase sau oricarui grup de persoane de o alta culoare sau de o alta origine etnica, precum si orice sprijin acordat unor activitati rasiste, inclusiv finantarea lor, b) sa declare ilegale si sa interzica organizatiile, precum si activitatile de propaganda organizata si orice alt fel de activitate de propaganda care incita la discriminare rasiala si care o încurajeaza si sa declare delict pedepsit prin lege participarea la aceste organizatii sau la aceste activitati. Articolul 5: Statele parti se angajeaza sa interzica si sa elimine discriminarea rasiala sub toate formele si sa garanteze dreptul fiecaruia la egalitate în fata legii fara deosebire de rasa, culoare, origine nationala sau etnica, în folosinta urmatoarelor drepturi: b) dreptul la securitatea persoanei si la protectia statului împotriva violentelor sau maltratarilor, fie din partea functionarilor guvernului, fie a oricarui individ, grup sau institutie; d) drepturi civile; e) drepturi economice, sociale si culturale. Articolul 7: Statele parti se angajeaza sa ia masuri imediate si eficace în domeniile învatamântului, educatiei, culturii si informatiei, pentru a lupta împotriva prejudecatilor ce duc la discriminare rasiala si pentru a favoriza întelegerea, toleranta si prietenia între natiuni si grupuri rasiale sau etnice, ca si pentru a promova scopurile si principiile Cartei Natiunilor Unite, ale Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, ale Declaratiei Natiunilor Unite privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasiala si ale prezentei Conventii.
Ordonanta Guvernului nr. 137/31.08.2000 aprobata prin Legea nr. 48/2002 art. 1 alin. 2 Principiul egalitatii între cetateni, excluderea privilegiilor si discriminarii sunt garantate în special în exercitarea urmatoarelor drepturi: b) dreptul la securitatea persoanei si la obtinerea protectiei statului împotriva violentelor sau maltratarilor din partea oricarui individ, grup sau institutie; c) drepturi politice, si anume drepturile electorale, dreptul de a participa la viata publica si de a avea acces la functii publice; d) dreptul la libertatea de gândire, constiinta si religie. Alin. 3 orice persoana juridica sau fizica are obligatia sa respecte principiile egalitatii sau nediscriminarii. Art. 2 alin. 1 prin discriminare se întelege orice deosebire, excludere, restrictie sau preferinta, pe baza de rasa, nationalitate, etnie, limba, religie, categorie sociala, convingeri, sex sau orientare sexuala, apartenenta la o categorie defavorizata sau orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea sau înlaturarea recunoasterii, folosintei sau executarii, în conditii de egalitate, a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social si cultural sau în orice alte domenii ale vietii publice. Alin. 2 Orice comportament activ sau pasiv care, prin efectele pe care le genereaza, favorizeaza sau defavorizeaza nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoana, un grup de persoane sau o comunitate, fata de alte persoane, grupuri de persoane sau comunitati, atrage raspunderea contraventionala daca nu intra sub incidenta legii penale. Art. 19 Constituie contraventie, conform prezentei ordonante, daca fapta nu intra sub incidenta legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propaganda nationalistsovina, de instigare la ura rasiala sau nationala, ori acel comportament care are ca scop sau vizeaza atingerea demnitatii sau crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunitati si legat de apartenenta acestora la o anumita rasa, nationalitate, etnie, religie, categorie sociala sau la o categorie defavorizata ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuala a acestuia.
Art. 317 Cod Penal Propaganda nationalistsovina, atâtarea urii de rasa sau nationale, daca fapta nu constituie infractiunea prevazuta de art. 166, se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Ordonanta de Urgenta a Guvernului României nr. 31/2002, publicata în Monitorul Oficial nr. 214/28.03.2002 art. 2: În sensul prezentei ordonante de urgenta:
a) prin organizatie cu caracter fascist, rasist sau xenofob se întelege orice grup format din trei sau mai multe persoane, care îsi desfasoara activitatea temporar sau permanent, în scopul promovarii ideilor, conceptiilor sau doctrinelor fasciste, rasiste sau xenofobe, precum ura si violenta pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unor rase si inferioritatea altora, antisemintismul, incitarea la xenofobie, recurgerea la violenta pentru schimbarea ordinii constitutionale sau a institutiilor democratice, nationalismul extremist. În aceasta categorie pot fi incluse organizatiile cu sau fara personalitate juridica, partidele si miscarile politice, asociatiile si fundatiile, societatile comerciale, precum si orice alte persoane juridice care îndeplinesc cerintele prevazute la prezenta litera; b) prin simboluri fasciste, rasiste sau xenofobe se întelege drapelurile, emblemele, insignele, uniformele, sloganurile, formulele de salut, precum si orice alte asemenea însemne, care promoveaza ideile, conceptiile sau doctrinele prevazute la lit. a). Art. 4 (1) Raspândirea, vânzarea sau confectionarea de simboluri fasciste, rasiste ori xenofobe, precum si detinerea, în vederea raspândirii, a unor astfel de simboluri se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani si interzicerea unor drepturi. (3) Nu constituie infractiune fapta prevazuta la alin. (1), daca este savârsita în interesul artei sau stiintei, cercetarii ori educatiei.
Din toate aceste norme de drept rezulta urmatoarele: Potrivit art. 1 alin. 3 Constitutie statul român este stat de drept, democratic si social. Democratia dimensioneaza organizarea si functionarea puterii, pentru a o umaniza, si modul de viata al membrilor societatii, pentru al modera. Fundamentul ideologic al democratiei este libertatea, dar el este controlat de alte doua principii: al egalitatii si al legalitatii. Libertatea consta în a putea face tot ceea ce nu dauneaza altuia. Exercitiul drepturilor naturale ale fiecarui om nu are limite decât cele care asigura celorlalti membri ai societatii sa se bucure de aceleasi drepturi. Aceste limite nu pot fi determinate decât de lege.
Constitutia defineste ce anume se poate exprima liber si prin ce forme si mijloace se poate realiza acest lucru. Aceasta libertate de exprimare este supusa unor coordonate juridice care sunt expres prevazute de lege si necesare ocrotirii unor valori politice, economice, sociale, umane. Pactul international privitor la drepturile si libertatile politice prin art. 19 alin. 3 stabileste ca exercitiul libertatii de exprimare comporta îndatoriri speciale si responsabilitati speciale si ca poate fi supusa unor restrictii care trebuie expres prevazute de lege si sunt necesare respectului drepturilor altora. Tot acest Pact, prin art. 20, stabileste ca legile trebuie sa interzica propaganda în favoarea razboiului, apelarea la ura nationala, de rasa, religioasa, care constituie o incitare la ostilitate si la violenta. Si dispozitiile constitutionale interzic acele exprimari care urmaresc îndemnul la ura nationala, rasiala, de clasa, religioasa, incitarea la discriminare. Depasirea acestor limite atrage raspunderea juridica.
În raporturile sociale de reciproca toleranta drepturile subiective sunt mijloace juridice de granituire a comportamentului celorlalti fata de titularii lor, cât si limite ale comportamentului titularilor de drepturi subiective fata de ceilalti. Întrebuintarea dreptului sau libertatii în alte scopuri decât cele avute în vedere de norma juridica pe care se întemeiaza, scopuri care sunt imcompatibile cu exigentele normelor de convietuire sociala, semnifica abuzul de drept, scoaterea sa de sub protectia juridica si expunerea sa sanctionarii. Dreptul în sine nu este abuziv, ci exercitarea sa, el fiind deturnat de la finalitatea sociala pentru care a fost constituit si garantat.
Conditia sociala a persoanei este relatia sa cu altii. Sinteza relatiilor sociale este însesi societatea. Relatiile sociale presupun toleranta si respect reciproc între subiectele acestora, iar societatea solicita armonie si stabilitate, care se fundamenteaza pe ordinea existenta în viata sociala. Drepturilor si libertatilor le sunt impuse limite în scopul de a facilita realizarea lor. Limitele au ca scop protectia societatii a ordinii socialeconomice si politice, a ordinii de drept. Legea stabileste conditiile concrete în care urmeaza sa se exercite un drept în scopul de a concilia imperativele libertatii cu cele ale ordinei.
Utilizarea abuziva a dreptului de a manifesta public gândurile, opiniile persoanei poate aduce importante prejudicii drepturilor si libertatilor individuale ale celorlalti membri ai societatii si desfasurarii democratice a vietii publice, aceasta datorita faptului ca mijloacele de comunicare sunt de natura a exercita o influenta importanta asupra opiniei publice, prin audienta larga pe care o ofera exprimarii ideilor, opiniilor.
Libertatea cuvântului, ca si componenta a libertatii de exprimare, semnifica posibilitatea persoanei de asi exterioriza prin viu grai punctele de vedere, conceptiile si convingerile în legatura cu orice problema de interes colectiv sau personal, fara nici un fel de îngradire, în cadrul si cu respectarea valorilor morale si juridice ale societatii.
Dreptul la informatie are si el un continut complex incluzând posibilitatea persoanei de a receptiona informatii privind diferite aspecte ale vietii sociale, dar si el comporta coordonate juridice, pentru ca exercitarea sa nu poate si nu trebuie sa prejudicieze masurile de protectie a tinerilor sau siguranta nationala.
Dispozitiile art. 10 din Conventia pentru apararea drepturilor omului stabilesc conditiile pentru a se admite restrângerea dreptului la libera exprimare si anume: interferenta sa fie prevazuta de lege, sa urmareasca un scop legitim, sa fie necesara întro societate democratica.
În ce priveste prima conditie, ea este întrunita în speta, exercitiul acestor drepturi fiind limitat prin art. 317 Cod penal si prin art. 4 OUG nr. 31/2002. Aceste texte de lege aplicabile în speta satisfac în mod obiectiv cerinta previzibilitatii legii, norma incriminatoare fiind formulata cu suficienta precizie, astfel încât sa permita persoanelor interesate sa prevada, în limite rezonabile, consecintele legale ale unei anume activitati. De altfel, raportat la speta, inculpatul a cunoscut legea aplicabila (astfel cum rezulta din declaratiile date si actul normativ gasit la perchezitie) si a comentat în sens negativ existenta ei. Conditiile incriminarii sunt definite cu precizie, legea fiind accesibila persoanei, previzibila, compatibila cu principiul preeminentei dreptului, având garantii adecvate pentru a preveni abuzul de drept. Cea dea doua conditie este si ea întrunita si este strâns legata de prima: interferenta a urmarit realizarea unui scop legitim. Cea dea treia conditie cere ca interferenta sa fie necesara întro societate democratica. Termenul „necesar” presupune o nevoie sociala imperioasa, de neînlaturat, proportionala cu scopul legitim urmarit. Motivele avute în vedere de autoritatile nationale pentru a justifica adoptarea acestor norme incriminatoare sunt întemeiate si suficiente: protectia drepturilor si libertatilor cetatenilor sai, conform tratatelor internationale la care România este parte.
În speta exista o relatie rezonabila de proportionalitate între dreptul inculpatului de a raspândi informatii si protectia reputatiei si a drepturilor altora. Inculpatul nu a încercat sa atraga atentia opiniei publice asupra unei chestiuni de mare interes public: rasismul si xenofobia, ci a formulat afirmatii ofensatoare cu intentia raspândirii ideilor rasiste. El nu este un ziarist care respecta codul deontologic prin exprimarea unor opinii în mod etic, fara a denatura adevarul; nu a dovedit interes pentru obligatia cei revenea de a nu ramâne neutru fata de apararea valorilor democratice. În loc sa încurajeze încrederea si toleranta între diferitele comunitati, el adopta o atitudine si dezvolta o activitate contrara. El foloseste presa, alaturi de alte mijloace de persuasiune, pentru a atrage, convinge, dezvolta atitudini nationalistextremiste, sovine, xenofobe.
Limitarile drepturilor si libertatilor, astfel cum sunt ele prevazute de legi si, în speta de art. 317 Cod penal si art. 4 OUG 31/2002, sunt facute exclusiv în vederea favorizarii binelui general întro societate democratica.
În ce priveste infractiunea prevazuta de art. 317 Cod penal se constata ca în speta este întrunit continutul constitutiv al acesteia. Latura obiectiva, respectiv elementul ei material, se realizeaza în cele doua modalitati. Primul consta în propaganda nationalistsovina ca actiune de raspândire sistematica a ideilor exclusivismului national, a nationalismului extremist, exagerata lauda a superioratatii unei natiuni, grup national ori rasial si ponegrirea unei alte natiuni, grup etnic etc., acestea putând produce învrajbirea dintre nationalitati. Sau denigrat prin diferite manifestari grupuri rasiale: evrei, tigani, negri sau al minoritatilor sexuale: homosexuali. Sau facut referiri apologetice la adresa Garzii de Fier si a miscarii si doctrinei nationalistsocialiste. Se promoveaza ideea superioritatii unei rase, ura de rasa sau nationala, înlaturarea în fond a libertatilor democratice, promovarea sovismului, a rasismului, a cultului forte. Apologia se realizeaza prin actiuni de mare intensitate în ce priveste numarul de argumente si al duratei în timp a actelor de propaganda care vor reusi sa convinga si sa atraga noi adepti, ceea ce se regaseste în starea de fapt din prezenta cauza. Propaganda nu presupune numai o informare, ci si o încercare de a forma convingeri, de a determina pe cei vizati de actiunea faptuitorului de asi însusi respectivele idei sau conceptii, cu referire la înlaturarea drepturilor si garantiilor democratice, la ura de rasa, la ideologia nationalistsovina. În speta propaganda sa realizat prin diferite mijloace proprii pentru a raspândi idei: prin multiplicarea unor suporturi de stocare a informatiei (CD), prin scrieri de orice fel (afise, scrisori, mesaje, tiparituri), prin viu grai (discutii), prin alte mijloace (folosirea de embleme, simboluri, steaguri). Ele au fost folosite în diferite împrejurari siau atins scopul de a convinge asupra datelor transmise, de a trezi interesul asupra lor, de a fi adoptate si de a atrage noi adepti de partea celui care a transmis ideile sau macar de a semana o puternica îndoiala cu privire la valorile democratice. Aceste pareri, idei, conceptii au ajuns la cunostinta mai multor persoane fie prin relatii personale de la om la om, fie prin mujloace de comunicare în masa.
De asemenea, se realizeaza si cea de a doua varianta, modalitate a infractiunii constând în atâtarea urii de rasa sau nationalitate, stârninduse sau încurajânduse stârnirea, formarea, incitarea sau întretinerea manifestarii sentimentelor de ura rasiala sau nationala, largirea sferei de actiune a sentimentului de ura în rândurile unei nationalitati împotriva unui grup rasial, nationalitati. Mijloacele folosite sunt similare celeilalte variante tip stimuleaza sentimentul de ura: agitatii tendentioase în jurul anumitor fapte sau unor conflicte reale ori presupuse între persoane apartinând unor nationalitati sau rase diferite, cu scopul de a provoca ura nationala sau de rasa în rândul membrilor comunitatii, critici alarmante urmând acelasi scop si având ca pretext faptul savârsirii unei infractiuni, fapte reprobabile al carei autor a fost o persoana apartinând unui alt grup etnic sau rasial etc. Atâtarea urii de rasa a avut loc în legatura cu actiunile de propaganda nationalistsovina. Ca urmare exista elementul material caracteristic ambelor variante ale infractiunii, ceea ce nu influenteaza unitatea acesteia.
Nu constituie propaganda nationalistsovina manifestarea unei atitudini critice, dezaprobarea fata de greselile, atitudinile necorespunzatoare ale unor reprezentanti ai unei minoritati nationale. Din probele administrate rezulta nu o atitudine critica, ci una permisiva, de admiratie si însusire a ideilor si conceptiilor nationalistsovine, fasciste, rasiale, xenofobe.
Cerinta esentiala este aceea ca actiunile respective sa nu constituie elementul material al infractiunii de propaganda în favoarea statului totalitar prev. de art. 166 Cod penal. Aceasta rezulta din caracterul si gravitatea urmarilor imediate ale actiunilor, astfel cum se desprind din expunerea tuturor împrejurarilor faptei, din evaluarea lor, din savârsirea actiunilor în public. Singura conceptia expusa în diferite situatii ca între persoanele cu aceeasi orientare nu au ce cauta cele care respecta democratia nu este în masura de a duce la concluzia ca scopul urmarit ar fi fost instaurarea unui stat totalitar. Atât timp cât aceasta actiune nu este sustinuta si de altele care sa aiba ca scop schimbarea statului întrunul totalitar, nu exista scopul cerut de art. 166 Cod penal. Statul totalitar este cel în care se aplica sau se preconizeaza dictatura unei minoritati, majoritatea populatiei fiind lipsita de drepturi, statul care se caracterizeaza printro disciplina si reglementarea normativa excesiv de restrictiva si coercitiva. Acesta este statul lipsit de democratie, cu orientare de extrema dreapta sau stânga. În speta se constata ca cerinta esentiala este îndeplinita, astfel cum rezulta din contextul concret al cauzei, expus anterior. Substratul acestei infractiuni nu este unul politic, vizând însasi existenta statului, pentru ca sar fi aplicat dispozitiile art. 166 Cod penal, ce priveste relatiile de convietuire sociala. Ostilitatea între oameni de diferite rase sau nationalitati, discriminarile pe criteriul national nu favorizeaza acest climat de încredere si respect reciproc între mambrii comunitatii.
Urmarea imediata este reprezentata de starea de pericol pentru relatiile de convietuire sociala între cetatenii apartinând unor nationalitati diferite, relatii care, sub aceasta amenintare, nu se mai pot desfasura normal. Pericolul social pe care îl prezinta aceasta fapta rezulta din tulburarea grava a relatiilor de convietuire sociala dintre cetatenii de diferite nationalitati sau rase, tulburare care poate primejdui bunele relatii dintre locuitorii tarii. Buna convietuire este o valoare importanta întrucât datorita ei se nasc, se dezvolta relatii sociale de colaborare, respect reciproc, încredere.
Legatura de canalizare dintre actiune si urmare este evidenta si constatarea savârsirii infractiunii conduce la constatarea legaturii de cauzalitate. Legea nu cere o atingere efectiva a valorilor sociale protejate.
Pentru existenta acestei infractiuni nu intereseaza mobilul sau scopul urmarit de autor, durata si numarul actelor materiale, amploarea lor, daca sau raspândit una sau multe idei, daca persoanele în mijlocul carora sa desfasurat activitatea de propaganda alcatuiau un cerc mai larg sau restrâns, nu intereseaza nuantele propagandei nationalistsovine, aceastea urmând a fi luate în considerare la determinarea gradului de pericol al faptei si faptuitorului, la individualizarea pedepsei.
Propaganda si atâtarea urii de rasa, prin naturile lor, implica actiuni de durata, raspândirea acestor idei neputânduse face printrun act singur, izolat. Ea presupune folosirea mijloacelor de persuasiune a caror practicare se întinde pe un anumit interval de timp. Ca urmare, în speta exista varianta actiunilor continue succesive, caracterizate prin durata, care se întrerupe în cursul desfasurarii ei, pentru a fi reluate, în continuare, dupa întrerupere.
În ce priveste infractiunea prevazuta de art. 4 OUG nr. 31/2002 se observa ca si elementele ei constitutive sunt întrunite. Astfel, elementul material al laturii obiective este realizat în speta în toate modalitatile cerute de textul de lege: prin tiparirea, raspândirea si vânzarea de catre inculpat a diferitelor materiale de propaganda (afise, autocolante, CD, mesaje) care includ simbolurile mai sus analizate, ce au caracter fascist, rasist si xenofob; prin detinerea, în vederea raspândirii, a unor astfel de simboluri (identificate cu ocazia procesului penal si ridicate de organele de urmarire penala).
Cerinta esentiala a legii este aceea ca fapta sa nu fie savârsita în interesul artei sau stiintei, cercetarii ori educatiei. Inculpatul a afirmat în apararea sa ca este interesat de aceasta perioada istorica, ca sa informat despre aceasta si a considerat util sa informeze si alte persoane, ca toata activitatea sa este realizata în scop documentar. Probele administrate dovedesc însa contrariul. Inculpatul a folosit toate aceste cunostinte despre Miscarea Legionara nu în scop de informare obiectiva, ci de recrutare si formare de persoane care sasi însuseasca si sa puna în executare întreaga doctrina nationalista, astfel cum a fost analizata ea în considerentele de mai sus. În speta cerinta esentiala a legii este îndeplinita.
Urmarea imediata priveste tot o stare de pericol pentru buna desfasurare a relatiilor între membrii societatii, iar legatura de cauzalitate între fapta si urmare rezulta în mod direct din însasi savârsirea faptei.
În ce priveste latura subiectiva a infractiunilor se constata ca acestea au fost comise cu intentie, astfel cum cere norma incriminatoare. Inculpatul nu a recunoscut aceasta, dar ea rezulta din materialitatea faptelor, din intensitatea lor si a urmarilor lor, el prevazând rezultatul faptelor sale si urmarind producerea lui prin comiterea lor. El cunostea care sunt relatiile sociale ocrotite de legea penala dovedind o atitudine de împotrivire fata de acestea; a înteles care este pericolul social al faptelor si a ales realizarea lor materiala, prevazând rezultatele ei socialmente periculoase ca efect cert al actiunilor sale, dorind producerea lor.
Se mai constata ca ambele activitati infractionale au încetat pâna în luna octombrie 2002. Faptul ca inculpatul a participat în septembrie 2002 la tabara nationalista din Polonia, dupa care a primit atributii noi în cadrul Noii Drepte (care nu se dovedesc a fi fost puse în aplicare în perioada lunii noiembrie 2002, când a fost începuta urmarirea penala), ca afisele tiparite în luna noiembrie 2002 au tema „Globalizarea: anihilare sau integrare?” toate acestea nu se înscriu cerintelor normei incriminatoare, nu constituie actiuni care sa se adauge elementelor materiale retinute mai sus.
La individualizarea pedepselor se vor aplica criteriile prevazute de art. 72 Cod penal privind gradul de pericol social al faptelor si persoana inculpatului. Astfel se va aprecia întinderea pericolului social concret, aparut prin comiterea faptelor, din întregul complex de împrejurari, situatii, date concrete, din realizarea tuturor modalitatilor cerute de norma de drept, din amploarea atingerii aduse valorilor ocrotite de lege, din importanta sociala a acestor valori, raportând situatia din speta la transformarile ce au loc, în mod obiectiv, în viata sociala, din întinderea în timp a acestei activitati. Inculpatul este o persoana cu studii superioare; el sia pregatit si pus în aplicare temeinic si diversificat activitatea infractionala; a asimilat în structura sa proprie doctrina nationalista astfel ca o considera o atitudine civica fireasca, normala. A recunoscut diferite aspecte ale starii de fapt pe masura ce i se aduceau la cunostinta probele administrate, având o atitudine procesuala cu scop de a disimula realitatea faptelor. De altfel chiar inculpatul a aratat în lucrarile sale scrise ca „noul spirit legionar nu se propaga decât prin tacere si fapta”. Dupa savârsirea infractiunilor acesta nu a dovedit o întelegere a rezultatelor activitatii sale, solicitând achitarea, fiind nevinovat, ceea ce denota ca recuperarea sa sociala este un proces de lunga durata.
Se apreciaza ca aplicarea unor pedepse de câte 2 ani si 6 luni închisoare atinge scopul prevazut de art. 52 alin. 1 Cod penal, din acestea urmând sa se aplice pedeapsa cea mai grea, prin aplicarea dispozitiilor art. 34 Cod penal privind concursul de infractiuni.
Ca modalitate de individualizare judiciara a executarii pedepsei se va aplica suspendarea executarii ei sub supraveghere, fiind întrunite conditiile prevazute de art. 86 indice 1 Cod penal privind durata pedepsei aplicate, lipsa antecedentelor penale si avertismentul cel constituie pentru inculpat aplicarea unei pedepse. Termenul de încercare se va stabili pe durata a 6 ani si 6 luni, conform art. 86 indice 2 Cod penal. Pe durata acestuia inculpatul se va supune masurilor de supraveghere prevazute de art. 86 indice 3 aliniat 1 Cod Penal, atragânduse atentia inculpatului si asupra revocarii acestui beneficiu în cazul în care nu îndeplineste masurile de supraveghere ori savârseste din nou o infractiune.
Fata de dispozitiile legii nr. 543/2002, modificata prin OUG nr. 18/2003, de durata pedepselor si de natura infractiunilor, se vor constata gratiate pedepsele aplicate prin prezenta si se va atrage atentia inculpatului asupra retragerii acestui beneficiu în cazul savârsirii unei noi infractiuni. Cu toate ca pedepsele sunt gratiate, inculpatul are obligatia de a se supune masurilor legale de supraveghere stabilite de instanta. Gratierea priveste pedepsele, nu înlatura aceste masuri, care au natura juridica a decaderilor, incapacitatilor si interdictiilor rezultate din condamnare si se vor stinge prin reabilitarea de drept, la împlinirea termenului de încercare. Efectul gratierii asupra acestor masuri este unul mediat si va consta în reducerea perioadei în care trebuie executate, ca urmare a diminuarii termenului de încercare.
Vazând cuantumul pedepsei aplicate pentru infractiunea prevazuta de art. 4 OUG nr. 31/2002, de aplicare obligatorie a pedepsei complimentare, se va dispune în consecinta si se va interzice inculpatului exercitiul drepturilor prevazute de art. 64 lit. a si b Cod Penal pe o durata de 5 ani.
Se va aplica si masura de siguranta a confiscarii lucrurilor care au servit sau care au fost destinate sa serveasca la savârsirea infractiunii, acestea fiind ale inculpatului, conform art. 118 lit. b Cod Penal. Inculpatul a obiectat la confiscarea cartilor aratând ca sunt lucruri publicate legal. Nu se contesta faptul ca aceste carti sunt publicate cu respectarea Ordinului 408/1992 al Ministerului Culturii. Situatia este însa alta. Aceste lucrari, care sunt editii noi ale cartilor aparute în perioada celui deal doilea razboi mondial, scrise de vechi legionari, au fost folosite nu în interesul unor cercetari istorice, ci la activitatea infractionala prin aplicarea în concret a datelor continute de acestea, prin preluarea continutului lor în vederea recrutarii de simpatizanti sau membri ai gruparii nationaliste din care face parte inculpatul, pentru crearea si întretinerea sentimentului preluarii unei mosteniri istorice si a apartenentei la aceasta doctrina. Ca urmare se va dispune în consecinta.
Vazând solutia pronuntata în speta se va face aplicarea art. 189, 191 Cod procedura penala privind cheltuielile judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E
În baza art. 317 Cod penal
Condamna pe inculpatul Oprita Grigore, fiul lui Vergiliu si Vergilia, nascut la 23 august 1964 în Brasov, CNP 1640823080050, cetatean român, studii superioare (absolvent al Facultatii de Fizica), stagiul militar satisfacut (C.M.J. Brasov), director la SC Curier Press SA Brasov, divortat, un copil minor, domiciliat în Brasov, Bdul Garii nr. 38, sc. E, ap. 30, cu resedinta în Brasov, str. Stefan cel Mare nr. 11, sc. B, ap. 15, fara antecedente penale, la 2 ani si 6 luni închisoare pentru savârsirea infractiunii de propaganda nationalistsovina.
În baza art. 4 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului României nr. 31/2002
Condamna pe acelasi inculpat la 2 ani si 6 luni închisoare pentru savârsirea infractiunii de raspândire, vânzare, confectionare, precum si detinere în vederea raspândirii de simboluri fasciste, rasiste si xenofobe.
Aplica pedeapsa cea mai grea, de 2 ani si 6 luni închisoare.
În baza art. 86 indice 1 si art. 86 indice 2 Cod penal
Dispune suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 6 ani si 6 luni.
În baza art. 86 indice 3 alin. 1 Cod penal
Pe durata termenului de încredere inculpatul trebuie sa se supuna urmatoarelor masuri de supraveghere:
a) sa se prezinte la termenele fixate de catre Serviciul de Reintegrare Sociala si Supraveghere de pe lânga Tribunalul Brasov;
b) sa anunte, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, resedinta sau locuinta si orice deplasare care depaseste 8 zile, precum si întoarcerea;
c) sa comunice si sa justifice schimbarea locului de munca;
d) sa comunice informatii de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existenta.
În baza art. 86 indice 4 Cod penal
Se atrage atentia inculpatului asupra conditiilor revocarii acestui beneficiu al suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 1, 2, 4 si 7 Legea nr. 543/2002 modificata prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului României nr. 18/2003
Constata gratiate pedepsele aplicate prin prezenta si atrage atentia inculpatului asupra conditiilor revocarii acestui beneficiu în cazul savârsirii unei noi infractiuni intentionate.
În baza art. 53 pct. 2 lit. a Cod penal, art. 65 Cod penal
Aplica inculpatului pedeapsa complimentara a interzicerii exercitiului drepturilor prevazute de art. 64 lit. a si b Cod penal pe o durata de 5 ani.
În baza art. 118 lit. b Cod penal
Confisca în folosul statului de la inculpat urmatoarele obiecte aflate la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Brasov, conform proceselor verbale aflate la filele 1955 dosar urmarire penala:
Ce este comunismul Horia Sima 74 bucati;
Mort sau viu Ovidiu Gales 89 bucati;
Doua carti la pret redus: Lacrima prigoanei, din lupta legionarelor românce si Studii legionare postbelice de Faus Bradescu 41 bucati;
Cum am devenit extremist de dreapta Grigore Oprita 41 bucati;
Perspective legionare asupra timpurilor prezente si viitoare Valeriu Nestian 3 bucati;
Poezii, poezia orala Radu Gyr 2 bucati;
Poezii Sângele temnitei Balade Radu Gyr 3 bucati;
Cântece nescrise din închisoare. 19481964 Virgil Mateias 7 bucati;
Revolutia lui Horia Constantin Stoicanescu 20 bucati;
Întoarcerea la izvoare Filon Verca 6 bucati;
Sub semnul ororii depline Viorel Gheorghita 14 bucati;
Cronica unor violente politice Nicolae Rosac 7 bucati;
Ce este fratia de cruce Origine. Organizare. Doctrina. Nicolae Rosca 1 bucata;
Pentru ce am pierdut razboiul din rasarit si am cazut în robia comunista Horia Sima 2 bucati;
Lamuriri legionare Virgil Maxim 1 bucata;
Capitanul Ion Banea 1 bucata;
Studii legionare postbelice Faust Bradescu 5 bucati;
Cine au fost victimele de la Jilava Aristide Lefa 1 bucata;
Testamentul din morga Remus Radina 2 bucati;
Agenda legionara 1996 2 bucati;
Pentru legionari Corneliu Zelea Codreanu 1 bucata;
Din împaratia mortii Gabriel Balanescu 47 bucati;
Sfârsitul unei domnii sângeroase Horia Sima 42 bucati;
Era libertatii Horia Sima vol. I 39 bucati; vol. 2 3 bucati;
Gazeta de vest Almanah 1995 47 bucati;
Gazeta de vest 1383 bucati;
Ghidul suprematistului 24 bucati;
Prezent buletin informativ al Noii Drepte 2 bucati;
Miscarea legionara si democratia 1 bucata;
Noua Dreapta 23 bucati;
Asalt 1 bucata;
Pliant publicitar Garda de Fier 122 bucati;
A ucis Hitler 6.000.000 de evrei? 46 bucati;
Afise publicitare 3.690 bucati;
Casete video 6 bucati;
Agende 5 bucati;
Diskete 38 bucati;
CD 3 bucati si discuri 2 bucati;
Un plic cu doua poze cu Horia Sima, Mota Marin si Mota Ion.
În baza art. 189, 191 Cod procedura penala
Obliga inculpatul sa plateasca suma de 16.000.000 lei cheltuieli de judiciare catre stat.
Cu drept de apel în 10 zile de la pronuntare.
Pronuntata în sedinta publica azi, 16.07.2003.
Presedinte
Mirena Dumitrascu
Grefier
Violeta Petre
Red MD/1.09.2003
Dact. VP/1.09.2003
| |
|