|
|
| | apelul |   
Motivarea apelului declarat de Grigore Oprita
Referitor la dosar penal nr: 49/P/2004
Cu termen la 22 martie 2004
Catre
Curtea de Apel Brasov
- Sectia Penala -
Domnule presedinte
Subsemnatul apelant-inculpat Oprita Grigore, prin avocat cu delegatie la dosarul cauzei, va înaintez respectuos motivele de apel, la apelul declarat în termen legal împotriva sentintei penale nr. 292/S/2003 pronuntata de Tribunalului Brasov în data de 16 iulie 2003, în dosarul penal nr. 1358/2003 al aceleiasi instante, solicitându-va respectuos ca prin decizia ce o veti pronunta în prezenta cauza sa dispuneti:
· admitere apelului în baza art. 379 pct. 2 C. pr. pen. si pe cale de consecinta în baza art. 379 pct. 2 lit. b, sa desfiintati în totalitate hotarârea atacata si dupa rejudecare sa pronuntati o noua hotarâre de achitare în baza art. 11 pct. 2 lit. a, raportat la art. 10 lit. b si d din C. pr. pen.
· respingerea apelului declarat de catre Parchetul de pe lânga Tribunalul Brasov.
Consider sentinta atacata ca fiind nelegala si netemeinica pentru urmatoarele:
M O T I V E
În fapt:
În data de 16 iulie 2003, prin sentinta penala nr. 292/S/2003 pronuntata în dosarul penal nr. 1358/2003 de Tribunalului Brasov am fost condamnat pentru comiterea infractiunii de propaganda nationalist-sovina, prevazuta si pedepsita de art. 317 Cod penal la 2 ani si 6 luni închisoare si pentru comiterea infractiunii prevazuta si pedepsita de art. 4 alin. 1 din O.U.G. nr. 31/2002 la 2 ani si 6 luni închisoare, si pedeapsa complimentara a interzicerii exercitiului drepturilor prevazute de art. 64 lit. a si b Cod penal pe o durata de 5 ani. Instanta a dispus suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 6 ani si 6 luni. Ambele pedepse beneficiaza de prevederile Legii de gratiere nr. 543/ 2002.
Consider sentinta penala atacata ca fiind pronuntata pe baza unui probatoriu insuficient administrat, atât în faza de cercetare penala, cât si în faza de cercetare judecatoreasca, nefiind relevata situatia de fapt reala. Astfel, nu au fost determinate corect si concret faptele si împrejurarile în care au fost comise faptele supuse cercetarii judecatoresti.
Toate declaratiile date în cauza, probele administrate si împrejurarile retinute de catre instanta de fond în hotarâre, nu individualizeaza faptele comise de catre mine si nu determina cu certitudine întrunirea elementelor constitutive ale unei infractiuni, sub aspectul lipsei pericolului social al faptei, al lipsei urmarii imediate si nu în ultimul rând s-au încadrat în mod gresit fapte care constituie contraventii în texte care prevad infractiuni.
Sub aspectul capacitatii instantei de a judeca, cântari, sau “distribui adevarul”, consider ca aceasta nu putea sa judece idei politice, o oarecare doctrina politica sau situatie explicita politica, cu toate ca legea penala îi atribuie în competenta în mod legal solutionarea cauzelor. Instantei i se interzice expres prin legea de organizare sa exprime idei de factura politica, de partizanat politic. În aceste conditii, în care solutionarea cauzei depindea de o anumita cultura politica, filosofie de viata etc., care sa exceada culturii politice a unui om obisnuit, consider ca instanta a solutionat si rezolvat gresit cauza. Pentru cântarirea “extremismului” ideilor sau parerilor, instanta trebuia sa foloseasca ca punct de reper o oarecare parere sau opinie neutra, fata de care, prezentate “în oglinda”, faptele subsemnatului sa fie vadit extremiste. Aceasta, deoarece a preluat ad literam interpretarile date prin rechizitoriul Parchetului de pe lânga Tribunalul Brasov si acelea bazate pe unele opinii din literatura.
În retinerea vinovatiei mele s-au structurat opt asa zise medii de propagare a ideilor incriminate dupa cum urmeaza:
1. Propaganda din cadrul unitatilor de învatamânt;
2. Propaganda prin articolele publicate în revista Gazeta de Vest;
3. Propaganda prin cartile Garda de Fier publicata în anul 1995 si Cum am devenit “ extremist de dreapta” editata în anul 1998;
4. Propaganda prin intermediul firmei S.C. Arbeit MF S.R.L.;
5. Propaganda prin colaborare cu organizatia Noua Dreapta;
6. Propaganda prin compilatia stocata pe CD si denumita Totul despre Garda de Fier;
7. Propaganda prin revista Asalt ;
8. Activitati de coagulare a tuturor miscarilor nationalist-extremiste.
Ceea ce au în comun toate componentele acuzarii si condamnarii mele îl constituie caracterizarea înca din capul locului a persoanei mele, dar facându-se referire tot la activitatea ulterioara pe care am desfasurat-o, nereusindu-se în opinia mea caracterizarea de la bun început a subsemnatului ca fiind un nationalist sovin. Pur si simplu s-a pornit de la o prejudecata în ceea ce ma priveste. În ceea ce priveste activitatea mea, am fost trimis în judecata si condamnat pentru ca am gândit, pentru ca am publicat în reviste care functionau si functioneaza în mod legal, pentru ca am înfiintat si constituit o societate comerciala respectând procedura legala, pentru ca am o anumita conceptie de viata, pentru ca am participat la simpozioane legal organizate, pentru ca mi-am dezvoltat cunostintele citind literatura de specialitate, pentru ca am purtat corespondenta cu prieteni si oameni respectati de mine, pentru ca am calatorit, pentru ca am îndraznit sa manifest o atitudine dezaprobatoare, critica, fata de greselile societatii românesti actuale care e notoriu ca e departe de a fi una normala, fiind evident ca o atitudine critica nu poate fi confundata cu propaganda nationalist-sovina, pentru ca am pus pe hârtie gândurile si convingerile mele, fara a le face publice, pentru ca am conceput sub egida societatii comerciale Arbeit MF S.R.L. un CD care are un caracter istoric nefiind altceva decât o reunire a mai multor lucrari scrise de cunoscuti reprezentanti ai miscarii legionare, oameni care au facut o parte din istoria acestei tari, pentru ca am reusit sa-mi formez o biblioteca privata compusa din volume rare. Am fost condamnat pentru aceste activitati dintr-o încercare disperata a organelor de urmarire penala si a instantei de judecata, care vazându-se neputincioase pentru ca nu au reusit sa dovedeasca, sa delimiteze, sa arate în concret latura obiectiva a infractiunii pentru care am fost trimis în judecata si condamnat, au hotarât trimiterea mea în judecata si respectiv condamnarea mea, pentru modul în care am înteles sa-mi desfasor viata privata.
În ceea priveste asa zisa propaganda din cadrul unitatilor de învatamânt doresc sa învederez faptul ca instanta nici macar nu a retinut latura obiectiva a vreunei infractiuni, ci se fac referiri doar la denumirea lucrarii Tânara fratie ortodoxa, lucrare care a fost doar gândita asa cum rezulta din sentinta atacata si rechizitoriu. Astfel, nu s-a arata în nici un fel daca într-adevar a fost vorba de o încercare de racolare a tinerilor si aceasta deoarece lucrarea mentionata nu a fost niciodata tiparita, editata, distribuita, reprezentând doar munca mea de cercetare, gândurile, însemnarile mele, asternute pe hârtie. Indicarea publicatiilor Gazeta de Vest si Puncte Cardinale în lucrarea mai sus aratata nu constituie o modalitate de racolare asa cum se retine de catre instanta, atâta timp cât aceste publicatii functionau si functioneaza în mod legal.
Nu se poate retine existenta laturii subiective atâta timp cât au fost publicate articole în Gazeta de Vest. Poate fi considerat ca a dorit sa încalce legea penala o persoana care publica într-o revista a carei aparitie a fost autorizata de catre organele în drept abilitate, nu s-a vândut în mod clandestin, iar aparitia ei nu a fost oprita de organele statului? Pastrând proportiile remarcam ca în Codul Penal la art. 325 este incriminata raspândirea de materiale obscene. Cu toate acestea publicistii si editorii unor astfel de reviste care sunt numeroase pe piata româneasca beneficiaza de toleranta organelor statului, nefiind conceputa deocamdata acuzarea si condamnarea unor astfel de persoane. Arat ca nu eu am înfiintat aceasta revista, ci doar am constatat ca apare, se difuzeaza fara nici opreliste si am colaborat prin articole.
Cât despre asa zisa propaganda desfasurata prin constituirea firmei Arbeit MF S.R.L. ca si în cazul de mai sus doresc sa arat ca am urmat întocmai procedura legala de înfiintare si constituire, denumirea societatii fiind supusa cenzurii judecatorului delegat de catre Tribunalul Brasov pe lânga Camera de Comert si Industrie a judetului Brasov. Ma îndoiesc ca institutiile enumerate au dat dovada de incultura cu ocazia autorizarii fiind necesara "traducerea si interpretarea denumirii firmei abia cu ocazia acuzarii si respectiv condamnarii mele ".
Un aspect extrem de grav îl constituie faptul ca desi în hotarâre se vorbeste de existenta acestei persoane juridice al carei administrator sunt, nu s-a observat ca în realitate fapta mea se încadreaza în prevederile art. 8 al. 1 din O.U.G. 31/2002, care face trimitere expresa la comiterea faptei de catre persoana juridica. Or, o persoana juridica este o entitate abstracta care nu-si poate manifesta vointa decât prin intermediul persoanelor fizice care o administreaza si o reprezinta cum este si subsemnatul. De retinut este faptul ca asa zisele materiale de propaganda au fost ridicate de la sediul societatii care coincide cu adresa mea de domiciliu. Date fiind aceste prevederi exprese, în calitatea mea de administrator si asociat al societatii comerciale mai sus numite trebuia sa mi se retina prevederile art. 8 al. 1 din O.U.G. 31/2002 si nu prevederile art. 4 al. 1 din acelasi act normativ. Chiar si prin aplicarea principiului in dubio pro reo atunci când o infractiune si o contraventie au un continut identic trebuie retinuta savârsirea contraventiei si nu a infractiunii. Aceasta, cu atât mai mult cu cât prin rechizitoriu si prin sentinta atacata s-a retinut ca asa-zisa activitate infractionala efectuata prin mediile de propaganda enumerate anterior s-au derulat sub egida S.C. Arbeit MF S.R.L.
Invoc în apararea mea, atâta timp cât nu s-a definit în mod clar nici o actiune care sa caracterizeze latura obiectiva a infractiunilor retinute în sarcina mea, prevederile art. 4 al. 3 din O.U.G. 31/2002, întrucât cauza de nepedepsire prevazuta în acest text de lege, se refera inclusiv la interesul stiintei si nu se poate nega faptul ca istoria este o stiinta, iar subsemnatul, având activitate si în domeniul publicistic, am dorit ca prin evocarea si explicarea unor evenimente istorice sa contribui la dezvoltarea acestei discipline, prin încercarea de a face cunoscuta problematica vietii politice interbelice, publicului interesat de fenomenul istoric si de a da o mâna de ajutor specialistilor.
Un alt motiv de nelegalitate al hotarârii atacate îl constituie aplicarea de catre instanta de fond a pedepsei complimentare a interzicerii exercitiului drepturilor prevazute de art. 64 lit. a si b din Codul penal pe o durata de 5 ani. Institutia pedepsei complimentare a interzicerii exercitiului unor drepturi este incompatibila cu institutia suspendarii executarii pedepsei. Astfel, pedepsele complimentare se pot aplica de catre instanta doar atunci când pedeapsa principala stabilita este închisoarea de cel putin doi ani, iar fata de natura si gravitatea infractiunii, împrejurarile cauzei si persoana infractorului, o astfel de pedeapsa este necesara. Este evident ca legiuitorul conditioneaza posibilitatea aplicarii de catre instanta de judecata a pedepselor complimentare de pedeapsa principala aplicata care trebuie sa fie o pedeapsa privativa de libertate, aceasta împrejurare rezultând din economia textelor legale, respectiv din art. 65 si 66 Cod penal, precum si din esenta si scopul pedepselor complimentare. Astfel, pedepsele complimentare sunt secundare si completeaza pedeapsa principala, scopul lor fiind de a întari eficienta acestora, diversificând modul lor de individualizare, executarea acestor pedepse începând dupa executarea pedepsei închisorii, fiind pedepse alaturate pedepsei principale, completând efectele acesteia. Or, în cazul aplicarii unei pedepse principale cu suspendarea executarii pedepsei, pedeapsa nu se executa întrucât e suspendata tocmai executarea ei, iar la finele termenului de încercare, când practic ar trebui sa înceapa executarea pedepsei complimentare, condamnatul este reabilitat de drept, astfel ca de la acea data înceteaza decaderile si interdictiile, precum si incapacitatile care rezulta din condamnare. Prin urmare, instanta de fond a facut o gresita aplicare a legii.
Un alt motiv de nelegalitate al sentintei atacate îl constituie condamnarea subsemnatului pentru fapta prevazuta si pedepsita de art. 317 C. pen. în concurs real omogen de infractiuni prevazut de art. 33 lit a C. pen, cu fapta prevazuta si pedepsita de art. 4 al. 1 din OUG 31/2002. În speta, nu poate fi vorba de un concurs de infractiuni, întrucât prima conditie a existentei concursului de infractiuni este cea privind savârsirea a doua sau mai multe infractiuni. Or, infractiunea prevazuta si pedepsita de art. 317 din Codul Penal este una si aceeasi cu cea prevazuta si pedepsita de art. 4 al. 1 din OUG 31/2002, acest text de lege nefacând altceva decât sa redetalieze si sa defineasca înca o data textul art. 317 din Codul Penal. Mai mult, instanta nu a individualizat care din faptele retinute mie întrunesc continutul infractiunii de la art. 317 C. pen. si care fapte întrunesc continutul infractiunii de la art. 4 al. 1 din O.U.G. nr. 31/2002. De asemenea instanta nu a delimitat faptele care au fost comise dupa aparitia O.U.G nr. 31/2002. Sub acest aspect, subsemnatul trebuia sa fiu trimis în judecata si condamnat ori în baza art. 317 C. pen. ori în baza art. 4 al. 1 din O.U.G. nr. 31/2002, însa dat fiind faptul ca ultimul act normativ aratat are caracterul de lege speciala si este un act normativ de data mai recenta, încadrarea juridica corecta a faptei era cea de la art. 4 al. 1 din O.U.G. nr. 31/2002. Concluzionând, instanta de fond a sanctionat gresit concursului de legi între dispozitiile Codului Penal, care este o lege ordinara si O.U.G. nr. 31/ 2002 care este o lege speciala. De aceeasi parere este si doctrina penala care a statuat ca: “ ...daca doua texte din Codul Penal sau din legi speciale reglementeaza aceeasi materie, dar în mod diferit, se va verifica daca coexistenta lor nu poate fi conciliata gasind o nota specifica care sa diferentieze situatia reglementata de fiecare, asa încât fiecare sa aiba o sfera proprie de aplicare. Daca nu se poate face nici o diferentiere se va aplica numai dispozitia de data mai recenta” (nota din V. Dongoroz; Florea Ivan - Aplicarea legii penale în timp, pag. 111, Ed. Lumina Lex).
Putem argumenta inclusiv din punct de vedere semantic analizând comparativ termenii folositi de legiuitor în cele doua texte discutate. Astfel, „propaganda” din textul articolului 317 C. pen. este definita si detaliata prin enumerarea unor modalitati de comitere în textul articolului 4 al. 1 din O.U.G. 31/2002. De asemenea, asa cum rezulta din însesi actele de acuzare si respectiv condamnare în care nu s-a caracterizat continutul conditiei de incriminare „atâtarea urii de rasa sau nationale” se face trimitere numai la continutul infractiunii prevazute si pedepsite de art. 4 al. 1 din O.U.G. 31/2002. Ne punem întrebarea de ce nu s-a facut aplicarea art. 166 C. pen., atâta timp cât O.U.G. 31/2002 tocmai astfel de infractiuni incrimineaza? Rezulta fara dubiu ca nici parchetul, nici instanta de fond nu au fost convinsi de existenta unei propagande pentru un stat totalitar, în speta noastra fascist.
Un alt motiv de nelegalitate al hotarârii atacate îl constituie trimiterea mea în judecata si respectiv condamnarea mea pentru tentativa infractiunii de propaganda nationalist-sovina în conditiile în care legea, respectiv art. 317 din Codul Penal si art. 4 al. 1 din O.U.G. 32/2002 nu sanctioneaza tentativa infractiunii de propaganda nationalist-sovina. Parchetul si respectiv instanta de judecata, prin modul în care au acuzat si condamnat, explicând latura obiectiva a infractiunii de propaganda nationalist-sovina, s-au referit de fapt de fiecare data la tentativa de infractiune ce mi s-a retinut în sarcina.
Un alt motiv de nelegalitate al hotarârii atacate îl constituie aplicarea de catre instanta de judecata a masurii de siguranta a confiscarii speciale prevazuta de art. 118 lit. b C. pen., cu atât mai mult cu cât instanta de fond retine în hotarârea atacata ca toate cartile confiscate sunt lucrari publicate legal, cu respectarea ordinului nr. 408/1992 al Ministrului Culturii. Învederez ca aceste bunuri nu pot fi supuse confiscarii speciale, întrucât sunt bunuri exceptate de la aceasta masura de siguranta - a confiscarii lucrurilor care au servit sau au fost destinate sa serveasca la savârsirea unei infractiuni daca sunt ale infractorului - , întrucât sunt bunuri de uz curent ale subsemnatului. În acest sens a statut constant si teoria si practica judiciara (Constantin Mitrache, Drept Penal Român - Partea generala, editie revazuta si adaugita, Casa de Editura si Presa „Sansa” S.R.L., Bucuresti, 1995, pag. 171). Totodata, lucrurile confiscate nu au fost destinate sa serveasca la savârsirea unei infractiuni întrucât prin aceste lucruri se înteleg lucrurile anume produse, adaptate pentru a putea fi folosite la savârsirea de infractiuni. Este evident ca nu ne aflam în aceasta situatie, fiind vorba de volume de carti si reviste scrise de alti autori si editate de diverse case de edituri, în mod legal, fara vreo legatura cu infractiunea pentru care am fost trimis în judecata si respectiv condamnat.
Studiind motivele de apel ale Ministerului Public, constatam ca se solicita retinerea caracterului continuu al infractiunii în scopul vadit de a se înlatura beneficiul legii de gratiere. Este fara dubiu ca am întrerupt asa-zisele activitati infractionale dupa aparitia O.U.G. 31/2002, iar activitatile mele ulterioare nu au nici o legatura cu faptele retinute mie, oricum în mod netemeinic. Astfel, propaganda antiglobalizare mentionata în motivele mai sus aratate este o miscare de data foarte recenta si fara nici o legatura cu doctrinele care mi se imputa. Se forteaza din lipsa probelor o apropiere între doctrine vechi de un secol cu o miscare de data recenta, legata numai de realitatile politico-economice internationale actuale.
În ceea ce priveste solicitarea Ministerului Public de a mi se interzice exercitiul profesiei de publicist, o consider o adevarata jignire câta vreme nu am publicat în reviste obscure, interzise sau cu un caracter imoral. N-am facut decât sa împartasesc altor persoane o parte a istoriei, ce-i drept controversate, însa numai cei care cunosc si aceasta latura o pot judeca si aprecia dupa propriile lor convingeri.
Dat fiind faptul ca atât rechizitoriul cât si sentinta atacata argumenteaza acuzarea si respectiv condamnare mea prin referiri la istoria nationala si internationala a primei jumatati a secolului XX, prin definitii a unor concepte, prin activitatea unor personalitati istorice, consider necesar ca apararea mea sa fie punctuala si sa contina dincolo de motivele de nelegalitate tratate mai sus, si explicatii asupra continutului unor termeni si expresii elucidate de institutii si lucrari de mare prestigiu, asupra carora instanta de fond nu s-a aplecat, fara însa a putea evita alte referiri la legile în vigoare. Consider necesar acest fapt, întrucât se impune analiza istoricului si semanticii unor cuvinte si simboluri pe baza carora am fost condamnat.
Astfel, consider ca instanta nu a solutionat obiectiv cauza.
În conditiile în care legea penala reprezinta “opinia oficiala” a Statului Român fata de acest gen de infractiune politica, neschimbarea dispozitiilor penale de-a lungul timpului denota neschimbarea punctului de vedere oficial. Opinia publica, cu alte cuvinte “vox popoli” este aceea care prin receptivitate, reactioneaza la astfel de fapte si delicte politice fiind aceea care actioneaza prin reprezentantii sai si care determina punctul de vedere oficial si în consecinta modificarea sau nemodificarea legii penale. Lipsa unei atari reactii, rabufniri sau luari de atitudine din partea societatii civile, denota lipsa gravitatii sau periculozitatii faptelor subsemnatului. Reactia Ministerului Public si respectiv solutia instantei de fond, le consider exclusiv ca fiind o consecinta a politicii Guvernului României, acesta având, dupa cum se stie, o anumita coloratura politica. Remarcam, în aceeasi ordine de idei, opinia oficiala fata de ideologia legionara, exprimata de chiar Presedintia României, prin purtatorul sau de cuvânt de atunci, d-l Traian Chebeleu: „Presedintele României ramâne convins de pericolele pe care manifestarile si miscarile de orientare fascista si legionara le prezinta pentru societatea noastra de astazi si considera ca toti factorii politici si institutionali din stat trebuie sa ramâna în alerta si sa reactioneze pentru a îngusta cât mai mult câmpul de actiune al acestor manifestari… Domnul Presedinte îsi propune sa examineze, în continuare, masurile care le poate întreprinde pentru a determina limitarea si îngustarea treptata a câmpului de manifestare a unor activitati de acestea, neofasciste, de origine legionara si asa mai departe… Deci, nu pot sa va dau date concrete daca vor fi si alte publicatii incriminate, daca vor fi si alte organizatii pe care Presedintele le va considera ca intrând în categoria miscarilor care reînvie ideologii fasciste si legionare, pentru ca sunt alte institutii chemate sa o faca” (Conferinta de presa din 12 noiembrie 1993). În acelasi sens, în data de 13 iunie 1990 presedintele României, domnul Ion Iliescu, reactionând fata de evenimentele din Piata Universitatii din Bucuresti, a avertizat populatia ca tara se confrunta cu o rebeliune legionara. În sensul acuzatiilor formulate, presedintele Ion Iliescu nu avea nici o dovada clara pentru a-i asemana pe oponenti politici, studentii din Piata Universitatii, cu o grupare despre care românii învatasera ca a fost ostila intereselor tarii. Faptul ca în anul 2004, presedintia României este detinuta de domnul Ion Iliescu, la fel ca în 1993, este o dovada în plus în sustinerea ca mentalitatile reprezentantilor Statului Român nu s-au schimbat.
Rechizitoriul si sentinta atacata fac referire la o serie de dispozitii de drept international si de drept intern. Acest melanj de norme nu pot fi aplicate în sens practic, în speta de fata, fara ca subsemnatul sa beneficiez de ele, din urmatoarele motive:
- dreptul international public, denumit în vechime si jus gentium sau dreptul gintilor, se aplica la o masa mare de oameni, având un grad de abstractizare foarte mare, si care priveste individul ca om singular sau ca si component al unui grup, anihilându-i acestuia caracteristicile individuale;
- dreptul intern care poate fi denumit si dreptul cetatii sau jus civile reflecta realitatea sociala interna a teritoriului asupra caruia este competent. Aceasta realitate politica interna, asa cum s-a observat pâna acum, nu s-a confruntat cu aceleasi probleme, si nu se confrunta cu exact aceleasi probleme care au determinat adoptarea la nivel international a unor dispozitii imperative, care sa determine aducerea unei persoane în fata justitiei, pentru delict “de opinie”. Instanta în mod intentionat nu a retinut aplicarea în cazul meu a normelor privind drepturile civile, politice si sociale, emise de catre Consiliul Europei, interpretând legea în mod abuziv, nesocotind atât dispozitiile cu valoare de recomandare si dovedind necunoasterea jurisprudentei în aceasta materie a Curtii Europene a Drepturilor Omului. Astfel, asa cum s-a exprimat doctrina în privinta libertatii de exprimare si informare „consecinta consacrarii legislative, dar si cu valoare de principiu, a caracterului autonom al libertatii de exprimare se datoreaza faptului ca aceasta libertate individuala este o valoare autonoma, nesubordonata interesului general sau valorilor determinate de stat la un moment dat. Absenta caracterului autonom ar duce la negarea pluralismului si ar crea posibilitatea ingerintei statului în actul de creatie, informare si exprimare al individului... Elementele constitutive ale acestei libertati, astfel cum sunt ele concepute în cuprinsul art. 10 C.E.D.O., constau în: libertatea de a cauta liber informatii; libertatea de a comunica ideile si informatiile fara a fi limitat de frontiere; libertatea de a beneficia liber de informatii si idei, pe plan intern si international” (Doina Micu - Garantarea drepturilor omului, pag. 94, Ed. All Beck).
Instanta de fond si Ministerul Public, în sentinta penala atacata, în rechizitoriu si respectiv în motivele de apel, ma acuza si respectiv ma condamna, prin prisma referirilor la o serie de fapte istorice, de natura sa “lamureasca” împartasirea unei anumite doctrine de catre subsemnatul. Referirea la unele fapte istorice, la istoria oficiala ante si post decembrista este neinspirata, deoarece faptele referitoare la perioada interbelica, la personalitatile politice care au trait atunci au fost subiect tabu în perioada comunista, pâna acum nefiind elucidate obiectiv controversele legate de acea perioada, de catre istorici, persoane neutre din punct de vedere politic.
Este de asemenea exagerata folosirea de catre instanta a cuvintelor care sugereaza adoptarea în mod fanatic a unei doctrine politice, pentru a sublinia gravitatea faptelor comise de catre mine. Astfel, instanta a retinut: „în biblioteca acestuia a gasit literatura a Miscarii Legionare, pe care le-a citit, asimilând continutul lor informativ”, cu sensul atribuit în biologie si medicina, acela de extragere, digerare, încorporare prin absorbtie etc. Reaua intentie a instantei este vadita, fiind folosite ca si mijloace stilistice urmatoarele expresii: cultul miscarii legionare, scopul sau propagandistic, materiale propagandistice, fond de carte extremista, referiri apologetice, agitatii tendentioase etc.
Cunoscând faptul ca, din ratiuni de politica externa si de interes national si general, Guvernul României a emis O.U.G. nr. 31/2002 arat ca dupa aparitia acesteia, nu am avut nici o activitate care sa intre sub incidenta dispozitiilor sale, sau ale art. 4 alin. 1 din acest act normativ, asa cum a fost retinut de catre instanta de fond. Mi se imputa de catre instanta de fond ca am comentat defavorabil aparitia acestei ordonante, însa de vreme ce nu suntem într-un stat dictatorial ci într-un stat de drept, socotesc ca am tot dreptul de a critica dispozitiile legale adoptate sau în curs de adoptare. De vreme ce ordonanta este „opera” Guvernului, care exercita un mandat politic, este limpede faptul ca cetatenii au dreptul si obligatia de a critica politica Guvernului, deoarece legile acestuia nu sunt sacre si de necriticat.
În privinta aplicarii O.U.G. nr 31/2002 în concurs cu prevederile Codului Penal, subliniez înca o data ca prevederile ordonantei nu au puterea prevederilor unei legi organice. Conform art. 115 alin 4 si alin. 6 din Constitutia României, adoptarea ordonantelor de urgenta se face numai în situatii extraordinare a caror reglementare nu poate fi amânata si aceste ordonante nu pot fi adoptate în domeniul legilor constitutionale, nu pot afecta regimul institutiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertatile si îndatoririle prevazute de Constitutie. Cu toate acestea, prin sentinta atacata instanta de fond nu a tinut cont în aplicarea O.U.G 31/2002 de prevederile constitutionale mai sus invocate, aducându-mi-se atingere drepturilor si libertatilor garantate de legea fundamentala.
Urmatoarea declaratie a d-lui ministru al Culturii si Cultelor Razvan Theodorescu, confirma caracterul politic al prevederilor ordonantei, astfel: „...Ne luptam înca, - si câtiva prieteni parlamentari stiu ce eforturi facem - pentru ca Ordonanta de Guvern 31/2002, prin care este interzisa activitatea organizatiilor fasciste, a însemnelor naziste, a cultului persoanelor vinovate de crime împotriva umanitatii , sa devina lege...” (din Realitatea Evreiasca, 21 ianuarie - 13 februarie 2004, pag 2).
Prin rechizitoriu si respectiv prin sentinta atacata, mi se imputa, prin faptele retinute, un comportament aberant fata de societate, fata de normele sociale. Parchetul prin folosirea unor termeni sociologici m-a acuzat de „crima politica” si de „crima sociala” , interpretând prin acestea ca nu ader la un punct de vedere „oficial” politic, ca nu sunt „politically correct”, ca am reticenta si adversitate fata de „normele sociale”, fata de „cutumele nationale” etc. Se mai afirma de catre Ministerul Public în rechizitoriu, idee preluata de catre instanta, ca sunt adeptul “ideilor nationalist-extremiste”, aceasta acuzatie fiind fundamentata în baza unor fotografii care ma înfatiseaza în diferite ipostaze, însa aceasta opinie nu este altceva decât o prezumtie simpla. Este vorba despre o prezumtie întrucât s-a afisat o parere, s-a exprimat o pre-judecata întemeiata pe aparente, pe deductii, fiind de la sine înteles ca fotografiile nu pot sa reda sentimentele de „iubire de patrie”, expresie care defineste întelesul larg al nationalismului. De asemenea printr-o fotografie nu se poate cuantifica o latura extrema a nationalismului si nu se poate deduce masura acestuia. Astfel, învederez instantei ca nu am raspândit idei nationalist-extremiste, subsemnatul nefiind extremist, dovada fiind definitia termenilor. Astfel, prin extremism se întelege „Atitudine, doctrina a unor curente politice care, pe baza unor opinii, idei, pareri exagerate, unilaterale, extreme, urmaresc prin masuri violente sau radicale sa impuna programul lor” (Dictionarul explicativ al limbii române, editia 1998, Dictionarul enciclopedic Cartier, editia 2001).
Instanta de fond foloseste în motivarea hotarârii expresia de mijloace de persuasiune, cu sensul de publicitate obsesiva si subliminala, care sa apeleze la subconstientul persoanelor vizate de asa zisa propaganda. Nu consider ca exprimarea ideilor politice prin afise, înscrisuri etc. este mijloc de persuasiune, devreme ce este practicata de autoritatile române. Consider abuziva o astfel de calificare a dreptului meu de libera exprimare.
Instanta de fond, aflându-se în dificultate de a califica în mod concret faptele, a asimilat ideea de fascism sau nazism, cu manifestarile subsemnatului, afirmând ca acestea sunt de natura a aduce prejudicii intereselor de stat, intereselor persoanelor apartinând minoritatilor nationale etc. În baza celor retinute de catre Parchet si în lipsa unor reglementari juridice prin care sa se cântareasca “extremismul” gândirii politice, instanta a apelat la modelul „procustian” de cântarire, într-un asemenea mod, în care volens nolens, faptele retinute sunt neaparat de competenta legii penale. Astfel, totalitatea manifestarilor subsemnatului s-au încadrat, sintetizat, catalizat în sintagma nationalism-sovinism. Interpretarea legii s-a facut de catre instanta fortat, aceasta fiind într-o dificultate majora de a califica faptele si de a le sanctiona. Gresita solutie a instantei, reiese din modelul procustian al acesteia de delimitare a cadrului legal, astfel cum s-a exprimat doctrina dreptului: „aici avem de-a face în primul rând cu ambiguitatea unui cuvânt sau a unei sintagme în care îsi gaseste expresie norma: sensul verbal al normei nu este lipsit de ambiguitate; organul care trebuie sa aplice norma se afla în fata mai multor întelesuri posibile... Faptul ca asa-numita vointa a legiuitorului sau intentia sau intentia uneia dintre partile care încheie o afacere juridica nu corespunde cuvintelor exprimate în lege sau în afacerea juridica, este o posibilitatea recunoscuta în general de jurisprudenta traditionala” (Hans Kelsen - Doctrina pura a dreptului, pag 406, Ed. Humanitas).
Stângacia explicarii termen de propaganda nationalist-sovina de catre instanta si de catre Ministerul Public este datorata si laconismul literei legii . Astfel, în vorbirea curenta, termenul de sovinism are urmatoarele întelesuri:
1. iredentist, adica acel tip de patriotism care tinde la întregirea tarii natale, considerata ca sfâsiata, termen provenind din it. Irridere- expansiune, explozie, iesire din matca (dupa organizatia garibaldiana Italia Irridenta);
2. revansard, fata de o stare de fapt si drept, expresie folosita dupa Primul Razboi Mondial, expresie prin care erau desemnati aceia care doreau revizuirea Tratatelor de Pace semnate la Versailles. Ulterior, termenul de iredentist l-a înglobat pe cel de revansard.
Denumirile de idei fasciste sau naziste sunt prea vagi si nedefinit explicate în rechizitoriu, denumiri cu care sunt etichetate o gama larga de idei, conceptii si curente nationaliste de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial.
Afirmatia ca, dupa întoarcerea din Germania si dupa contacte cu legionarii din diaspora, am scris articole „critice la situatia din România” prin care exprimam sentimente xenofobe, este neadevarata si este facuta prin scoatere din context. Arat ca în Germania, nu m-am întâlnit cu „legionari”, ci am avut întâlniri cu o singura persoana, care nu avea „angajament” politic de aceasta factura. Este neadevarat faptul ca în Germania am lucrat la aceeasi societate comerciala la care lucra domnul Traian Lupascu. De asemenea, afirmatia instantei potrivit careia am purtat corespondenta cu domnul Traian Golea, adica cu un legionar notoriu, si de aici ca sunt vinovat de savârsirea infractiunea de propaganda nationalist-sovina, este nelegala, devreme ce beneficiez de dreptul la corespondenta, iar domnul Traian Golea este un membru de frunte al diasporei românesti din SUA.
Afirmatiile privitoare la xeonofobie care mi se imputa se refera la Germania exclusiv si la persoana mea, asa cum rezulta din textul întreg al articolului: „Tot umblând dupa „drepturi” în Germania în 1990, începeam sa ma îndoiesc ca ar fi cinstit ca orice venetic sa guste din beneficiile unei civilizatii construite prin munca localnicilor” (Grigore Oprita - Cum am devenit „extremist de dreapta”). De altfel, afirmatia ca sunt adept al xenofobiei, asa cum rezulta din rechizitoriu si respectiv din sentinta penala atacata, este inexacta si falsa, deoarece nu am emis niciodata idei si nu am facut afirmatii care sa priveasca pe imigrantii din România. De asemenea, precizez ca termenul xenofobie defineste ura viscerala fata de straini (imigranti) si nu se refera la cetateni de nationalitate diversa, la minoritatile conlocuitoare, minoritatea rromales (rroma) etc, asa cum s-a insinuat în motivarea sentintei penale atacate. Devreme ce nu am exprimat idei împotriva imigrantilor straini în România, nu poate fi retinuta xenofobia mea fata de acestia. Totodata, mentionez ca problematica minoritatii rromales este larg dezbatuta în România, iar articolele mele privesc în mod general viata acestei comunitati. Faptul ca aceasta minoritate se confrunta cu o rata a infractionalitatii mai mare ca si la alte etnii, este un fapt cunoscut si notoriu, iar prezentarea în mass-media face ca apelativul „tigan” sa fie o obisnuinta în vorbirea curenta.
Arat ca, nu am emis idei sau sustinut idei care sa promoveze idei xenofobe, ura fata de nationalitatile conlocuitoare (care sunt idei de ura nationala, nu xenofobe, deoarece minoritatile nu au statutul de “straini”), ura sau dispretul fata de straini, fata de apatrizi sau persoane cu cetatenie dubla etc. Termenul de „strain” are sensul de „ne-cetatean român”. Sensul termenului de xenofobie este etimologic „frica de straini” de la ,”fobie” - frica si „xenos” - strain necunoscut, amândoua cuvintele fiind de origine greceasca. În sens larg, sens retinut de catre parchet si instanta de fond, termenul de „xenofobie” înseamna ura fata de imigratia straina, imigranti, turisti straini, oameni de afaceri straini.
În acest context, precizez ca nu am discutat niciodata subiectul imigratiei, nu am emis idei sau propus „solutii” pentru rezolvarea acestei „probleme”. Nu am ridicat niciodata la rangul de „problema” imigratia în România si nu am considerat emigratia unor persoane din alte parti ale globului în România ca fiind „o problema”, un impediment în dezvoltarea tarii, la integrarea europeana. Nu am considerat niciodata imigratia ca având sau reprezentând un „factor criminogen” sau un “import de infractionalitate”.
Legat de colaborarea mea între anii 1994-1998 ca publicist la revista Gazeta de Vest, sunt facute cele mai multe afirmatii neadevarate. Se asociaza imaginea mea cu imaginea Gazetei de Vest, socotita de catre parchet si instanta de fond ca având „un evident cuprins nationalist extremist, xenofob, rasist si legionar”, etichetarea mea cu aceste „epitete” fiind evident rauvoitoare. Aceste calificative, preluate de catre instanta de fond, se regasesc în “Raportul S.R.I., referitor la îndeplinirea atributiilor ce revin, potrivit legii, pentru realizarea sigurantei nationale, în perioada Octombrie 1993- Septembrie 1994”. Ca urmare a acestor epitete si “constatari” directorii si colaboratorii Editurii Gordian si ai Gazetei de Vest, au fost cercetati din data de 17 martie 1992 pâna în noiembrie 1993 de catre Parchetul General la sesizarea Presedintiei României, însa Ministerul Public a dat rezolutie de neîncepere a urmaririi penale. Etichetarea data subsemnatului prin raportul S.R.I. mai sus mentionat, este definita de stiinta sociologiei astfel: „o persoana sau un act devine deviant numai când eticheta de devianta a fost aplicata cu succes de catre alti oameni.... Cel care a încalcat norma, este confruntat cu proba, deseori într-o situatie pe care.... a numit-o ceremonie de degradare. În aceasta ceremonie, persoana este acuzata de actul deviant, mustrata si poate fi pedepsita si fortata sa recunoasca superioritatea morala a acuzatorilor.... Deviantii traiesc sub incidenta etichetei în mod frecvent, deoarece ei nu au o alta posibilitate de alegere si sunt angrenati într-o cariera de deviant.” (prof. univ. dr Achim Mihu - Sociologia dreptului, pag. 132-134). Este notorie si constatata folosirea acestor etichete, de catre parchet în rechizitoriu si de catre instanta de fond în sentinta penala atacata, în varianta conceputa de S.R.I. În raportul S.R.I. pe anul 1995, numele subsemnatului apare din nou mentionat, astfel: “Lucrarile Pentru Legionari de C.Z. Codreanu, Studii legionare de Faust Bradescu, Garda de Fier de Grigore Oprita, Era Libertatii - Statul national legionar si Istoria Miscarii legionare de Horia Sima si altele, editate într-o adevarata escala, contin si aspecte ce se constituie în incitari la actiuni extremiste... În plan propagandistic, este caracteristica intensificarea continua a actiunilor si diversificarea mijloacelor folosite, cu accent pe redactarea, tiparirea si difuzarea de articole si lucrari cu caracter memorialistic, reeditarea de brosuri si volume cu continut legionar, multiplicarea, audierea si vizionarea unor casete având înregistrate cântece si cuvântari ale unor conducatori istorici, organizarea de colocvii si dezbateri. Aceste activitati sunt destinate schimbarii imaginii Miscarii în rândul opiniei publice, dar mai ales transmiterii ideilor legionare catre noile generatii.”
În aceeasi ordine de idei, nu consider ca fiind competenta S.R.I. sau a instantei de judecata judecarea filosofica a doctrinei politice a Miscarii Legionare, deoarece, acestea nu au atributii conferite prin lege sau asumate prin vointa proprie, prin care sa contracareze elogiile, aprecierile si adeziunile oamenilor de cultura români, cum au fost Petre Tutea, Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Daicoviciu, Haig Acterian, Nicolae Steinhardt, Nae Ionescu etc., lista putând continua. Nu consider ca agentii S.R.I. , unii dintre ei membrii în fosta Securitate, ar avea vreo competenta morala sau politica sa califice într-un fel sau altul doctrina Miscarii Legionare, deoarece nu intra în competenta acestora, competenta stabilita prin legea de organizare si functionare a S.R.I. exprimarea de critici ideologico-filozofice etc. Este notoriu faptul ca manifestarile care intra sub incidenta art. 166 Cod penal impun urmarirea acestora de catre S.R.I., asa cum s-a procedat, atât în cazul meu, cât si în cazul inculpatilor Molnar Vasile Andrei si Borlea Flaviu, judecati de catre Curtea de Apel Sibiu în dosarul penal nr. 533/P/ 2002. Referindu-ma la periculozitatea doctrinei legionare, doctrina conceputa de catre avocatul Corneliu Zelea Codreanu, avocatii Vasile Marin, Ionel Mota si altii, precizez ca memoria domnului Corneliu Zelea Codreanu a fost reabilitata înca din anul 1940, prin decizia a Înaltei Curti de Casatie, astfel: “Comisia, potrivit deciziei nr. 1/1940 data de Comisia pentru revizuirea proceselor politice si a decretului-lege Nr. 3226/ 1949 art. 4 si art. 506 din procedura penala, decide: declara fara valoare sentinta tribunalului militar, sectia l-a a Corpului II Armata Bucuresti, privitoare la Corneliu Zelea Codreanu si îl reabiliteaza.”
În urma perchezitiei mi-au fost retinute si apoi prin sentinta penala atacata s-a dispus asa cum am aratat masura confiscarii în folosul statului a zeci de carti de factura legionara, unele tiparite la editura Gordian. Insist sa arat ca aceasta masura este nelegala. În acest fel, Statul Român s-a împosedat de cartile mele în mod similar cum a procedat Statul Vatican privitor la cartile interzise de Inchizitia Bisericii Catolice. Prin aceasta dispozitie, instanta de fond a nesocotit flagrant legea privitoare la drepturile de autor din moment ce a considerat ca proprietarul unei carti raspunde pentru citirea si detinerea acelei carti, în conditiile în care pentru continutul cartii nu raspunde autorul, traducatorul si editorul acesteia.
Instanta, din dorinta de a sublinia gravitatea faptelor, foloseste în motivarea sentintei penale atacate cuvântul “legionar” în diferite formulari, de 93 de ori, într-un asemenea mod, încât rezulta neîndoielnic faptul ca adeziunea la doctrina legionara este „gresita” si sanctionata de catre Statul Român, desi nu exista o norma expresa care sa interzica legionarismul. Si din acest punct de vedere, hotarârea pronuntata este nelegala.
Se afirma în rechizitoriu, iar instanta de fond a retinut în consecinta ca Miscarea Legionara nu a fost achitata la Tribunalul International Penal de la Nürnberg, ci s-a considerat ca Statul Român va lua masurile pe care le crede de cuviinta pentru pedepsirea membrilor sai. Prin aceasta afirmatie, mi se imputa asa zisa propaganda legionara, de care se vorbeste în continuare. Parchetul si instanta de judecata fac dovada necunoasterii tratatelor internationale semnate si a istoriei, astfel:
- Aceasta explicatie din rechizitoriu si motivarea sentintei penale atacate contravine realitatii faptice si încalca Statutul Tribunalului Penal International de la Nürnberg, stabilit prin “Acordul de la Londra privind judecarea marilor criminali de razboi” din 8 august 1945, deoarece:
I. Tribunalul Militar International este competent sa judece criminalii de razboi a caror crime sunt fara localizare geografica precisa (art. 1), dar a caror efecte distrugatoare s-au extins pe teritoriul mai multor state.
II. Partile semnatare sunt obligate sa predea tribunalului pe principalii criminali de razboi(art. 3)
III. Sclavia si munca fortata sunt crime împotriva umanitatii( art. 6, pct. c)
IV. Sunt crime de razboi: asasinatul, rele tratamente... (art. 6, lit. b)
V. Crimele internationale sunt comise de catre oameni, nu de catre entitatile abstracte.
Maresalul Ion Antonescu, conducatorul statului român din 6 septembrie 1940 pâna la 23 august 1944 si Seful Regimului Legionar (septembrie 1940 - ianuarie 1941), a fost judecat si condamnat la moarte de catre autoritatile române, si a fost executat prin împuscare la 1 iunie 1946. Maresalul Ion Antonescu a fost considerat “criminal de razboi” de catre Statul Român, dar nu a fost predat Tribunalului, ci a fost judecat si condamnat în România. Marturia acestuia, luata sub îndrumarea comisarului sovietic Rodin, a fost prezentata Tribunalului Penal International de la Nürenberg, si privea conditiile participarii României la razboiul contra Uniunii Sovietice, alaturi de puterile Axei, precum si cooperarea economica cu Germania Nazista. Marturia maresalului Ion Antonescu nu a privit colaborarea acestuia cu Miscarea Legionara, ai carei membrii au fost masacrati si încarcerati din ordinul acestuia dupa evenimentele din 21-23 ianuarie 1941, evenimente denumite de catre istorici “Rebeliune legionara”. Prin aceste sumare explicatii, întregite cu fapte istorice se deduce urmatorul fapt: conducatorii Miscarii Legionare nu au fost declarati criminali de razboi. Acestia, în frunte cu Horia Sima, vicepresedinte al Consiliului de Ministrii în perioada septembrie 1940 - ianuarie 1941, au fost condamnati de catre Statul Român la moarte în contumacie pentru apartenenta la o formatiune politica care se opunea comunismului. Ulterior anului 1940, membrii Miscarii Legionare au fost condamnati de catre noua putere comunista, la o perioada însumând 1.000.000 ani de închisoare. Apartenenta la ideile legionare nu poate fi pedepsita având ca baza motivul ca acestea sunt “fasciste”, asa cum a retinut instanta de judecata în privinta unei octogenare, membra a Garzii de Fier în anii ’40. Astfel, mentionam decizia nr. 745/ 12.07.1995 a Curtii de Apel Suceava, prin care instanta de la Suceava, pe baza documentelor cercetate, retinea ca Miscarea Legionara nu are si nu a avut caracter “fascist”. Este de asemenea curioasa motivarea instantei de fond care retine faptul ca Miscarea Legionara nu a fost absolvita de vina de a fi “fascista”, devreme ce instanta nu a verificat actele si probele care privesc Miscarea Legionara, documentele care privesc desfasurarea procesului de la Nürnberg. O asemenea procedura ar fi de altfel imposibila, deoarece documentele sunt “strict secrete”, vizionarea lor partiala având nevoie de girul autoritatilor germane de land si federale.
Prin asa-zisa “propaganda legionara” nu am facut decât sa scriu articole prezentând punctul de vedere al Miscarii Legionare, sa detin carti care au fost editate legal, care nu contravin legislatiei române. Astfel:
- În ceea ce priveste „propaganda” prin compilatia stocata pe CD si denumita “Totul despre Garda de Fier”
Este neadevarata afirmatia ca CD a avut pretul de 300.000 lei, când acesta avea publicat pretul de 120.000 lei.
Compilatia nu cuprinde “istorie” cum se afirma în rechizitoriu, ci carti de filosofie si doctrina politica scrise de catre legionari.
Folderul Legiunea în imagini cuprinde fotografii din istoria acestui partid politic. Nu exista fotografii care sa incite la ura rasiala, xenofobie etc. “Legiunea în imagini” este dealtfel o carte publicata în Spania, care era comercializata în Europa la pretul de 300 DM. Asa-zisul steag verde indica într-adevar convingeri legionare, asa cum au fost ele exprimate prin adeziunea oamenilor de cultura români la fenomenul legionar. Cum Miscarea Legionara nu a fost declarata miscare “de tip fascist” la Procesul de la Nürnberg, astfel am înteles sa-mi exprim liber optiunile mele politice.
Imnurile prezente pe compilatie sunt în majoritatea lor pe textul marelui poet si filozof Radu Gyr, prezent în cartile de literatura scolare. Sunt prezente 7 imnuri, dintre care 5 au versurile semnate de Radu Gyr, celelalte doua fiind semnate de alti poeti. Poetul Radu Gyr a fost condamnat de catre regimul comunist la închisoare, pentru ca a facut parte din Garda de Fier, acesta detinând directoratul Teatrului Evreiesc de Stat “Baraseum" din Bucuresti, a carui înfiintare i se datoreaza.
În ceea ce priveste „propaganda” prin cartile Garda de Fier si Cum am devenit <> publicate în anul 1995 si 1998, precizez ca aceste doua carti s-au publicat prin mijloace legale, una dintre ele fiind reproducerea articolelor publicate în Gazeta de Vest. Cartea Garda de Fier reprezinta o succinta prezentare a evenimentelor istorice de la aparitia fenomenului denumit legionarism pâna în prezent, folosind memorii, autobiografii si alte surse istorice. Aceste carti au fost editate în scopul relevarii adevarului, a faptului istoric, a prezentarii unui punct de vedere al istoriei României. Este exagerata motivatia instantei potrivit careia lucrarile au fost prezentate având ca scop “ tendinta de a atrage, rational si emotional, atentia asupra lor, punctul de vedere nefiind echilibrat si obiectiv”. Astfel, nu era cu putinta sa alterez continutul acestor lucrari, sa grupez sau sa trunchiez fotografiile, de vreme ce nu sunt autorul lor, iar cartea în genere, ca si specie literara, are tocmai scopul de a atrage rational si emotional. Motivarea instantei de fond este facuta cu scopul de a “justifica" condamnarea si asprimea pedepsei.
De asemenea, motivarea instantei privitoare la “ apologia” Garzii de Fier si a ideilor national-socialismului este gresita. Folosirea termenului de “apologie” este gresita, acesta însemnând apararea unei idei în fata atacurilor diverse, neînsemnând propaganda, raspândire. Termenul apologie însemna “apararea credintei”, iar folosirea gresita a sensului actual se datoreaza dictaturii comuniste, care folosea sintagma pentru a desemna apartenenta la Miscarea Legionara.
În urma perchezitiei efectuate mi-a fost retinuta o cantitate mare de doctrina legionara, din punct de vedere al volumului de carte si materiale, tocmai pentru ca instanta de fond sa poata motiva si accentua asa-zisa propaganda, insistând asupra volumul mare de carte si citând de nenumarate ori din aceste carti. Volumul mare de carte depozitat la mine, asa cum am declarat, provine de la Ovidiu Gules, directorul Gazetei de Vest si al Editurii Gordian. Nu consider ca detinerea unei carti poate constitui o proba cu privire la ideile pe care le împartaseste proprietarul cartii respective, cartea prezentând punctul de vedere al autorului. De asemenea, un numar mai mare de carti detinute de o persoana nu poate constitui o proba privind ideile sale politice si filozofice, de vreme ce oamenii au capacitate diferita de întelegere, fiecare întelegând altceva din acele carti, ca si învatatura si morala. Proprietarul acelei carti o poate vinde, dona, darui, în consideratia sentimentelor pe care le are fata de acea persoana. Nu consider ca este propaganda, vinderea unei carti, cu un anumit continut, sau a unui numar mai mare de carti. Învederam Onoratei Instante ca exista un precedent de achitare din partea Curtii Supreme de Justitie, privind activitati legionare de detinere de carte si “propaganda a ideilor” si alte “asa zise manifestari legionare si fasciste", în cazul Fratila Radu si Bogdan Baicu, cu nr. de dosar 1296/1997.
În ceea ce priveste “propaganda prin constituirea firmei Arbeit MF”, consider ca alegerea denumirii s-a facut de comun acord între asociati si insist sa arat ca alegerea denumirii firmei s-a facut în mod liber, legal, aceasta firma fiind înregistrata la Registrul Comertului (la 28 ianuarie 1999), de unde am primit dovada unicitatii firmei, disponibilitatii denumirii firmei. Denumirea Arbeit desemneaza munca, iar alegerea acestui cuvânt s-a facut din consideratie pentru o idee cu caracter general-valabil, larg raspândita printre oameni, aceea de a munci pentru asigurarea prin forte proprii a mijloacelor de existenta. Literele MF alaturate acestei denumiri au o semnificatie tehnica, si nu cea atribuita de procuror. De asemenea, nimeni nu poate pretinde paternitatea asupra ideilor, iar parchetul si instanta de fond nu poate sa “expliciteze” semnificatia denumirii firmei Arbeit MF, prin simple prezumtii si asociatii de idei si fapte istorice. De asemenea, nu mi se poate imputa cunoasterea limbii germane, de vreme ce denumirea firmei nu putea sa însemne nimic pentru un nevorbitor de limba germana sau necunoscator al istoriei interbelice, în conditiile în care în România exista aprox. 5% cetateni români care vorbesc limba germana. Este netemeinica retinerea instantei, de vreme ce nimeni nu poate pretinde paternitatea cuvintelor, sau ideilor, decât daca beneficiaza de normele legale privind drepturile de autor.
Învederez ca firma Arbeit MF S.R.L. a fost constituita pentru activitati de natura economica, aceea de a ne asigura un venit suplimentar, si nu a fost constituita pentru activitati infractionale, cum se insinueaza în rechizitoriu si în sentinta atacata. Instanta de fond a retinut în mod gresit faptul ca am folosit site-ul firmei, pentru activitatile de propaganda. De vreme ce pe pagina web nu a fost inclusa informatie politica, afirmatia este nerealista.
Ideile prezentate în materialele organizatiei Noua Dreapta le consider infantile politic si ideologic. Asa-zisa colaborare cu Molnar Vasile Andrei a fost pur întâmplatoare, neavînd intentia de a “cultiva sentimente de orgoliu” rezultate din apartenenta la o nationalitate, de vreme ce aceste sentimente de orgoliu sunt omniprezente în Statul Român, sentimente pe care statul le cultiva sistematic si le încurajeaza. Discutiile purtate între noi pe calculator, nu reflecta o realitate faptica, inculpatul si numitul Molnar Andrei având discutii private, care nu au semnificatia decât aceea a unor discutii, si nicidecum aceea de propaganda, discutii care ne privesc în mod exclusiv.
Este falsa afirmatia ca am conceput lucrarea Ghidul activistului politic, deoarece se cunoaste în mediile nationaliste ca un atare “ghid” a fost prezentat acum câtiva ani de catre revista engleza Final Conflict si organizatia politica legal înregistrata, ITP-Anglia, aceasta organizatie preluând expresia de “soldat politic” din ideologia interbelica legionara. Nu cunosc ce contine Ghidul Activistului Politic.
Materialul Suprema Ordine-Ghidul Suprematistului îmi apartine, singurul sau efect fiind câteva discutii pe marginea lui.
De asemenea, declar ca în ceea ce priveste scopurile organizatiei Noua Dreapta, personal am echivalat-o cu o doctrina politico-economico-sociala din Marea Britanie, numita thacher-ism, astfel, dupa cum rezulta din Dictionarul de sociologie Oxford, “Noua Dreapta” semnifica: „filosofie politica, împreuna cu sustinatorii ei, asociata în special cu administratiile Thatcher si Reagan în Marea Britanie si respectiv Statele Unite în anii ’80, care a reprezentat o despartire radicala de valorile social-democrate – foarte vizibila atât în retorica cât si în practica. Ideile enuntate frecvent includ angajamentul fata de piata libera, fata de libertatea individuala, fata de bunastare si fata de reducerea interventiei statului, moralitatea populista si autoritarianismul”. Instanta de fond a retinut gresit, pe baza unei simple mentiuni dintr-un articol, faptul ca eu coordonam activitatea de propaganda a Noii Drepte.
Sub rezerva celor declarate si explicate mai sus, declar ca este perfect adevarat faptul ca am tiparit afise, care anuntau nr. 4 din revista Noua Dreapta, revista legal editata. Aceste afise urmau a fi distribuite în Galati, Braila, Iasi, Tulcea, Brasov, Giurgiu, Teleorman si Ploiesti. Coperta revistei continea o figura umana modelata grafic si mesajul „Globalizarea: integrare sau anihilare?”
Colaborarea mea cu aceasta asociatie a avut loc din postura de simpatizant. “Rodul colaborarii” cu Molnar Vasile Andrei, adica “ghidul” - cum este el prezentat - denumit “Soldatul Politic” se refera probabil la revista engleza Politic Soldier, editata de ITP-Anglia, iar coperta este probabil solicitata de nationalistii englezi pentru distribuire de catre acestia în România a editiei române.
Afirmatia din rechizitoriu, subliniata, si din sentinta atacata, potrivit careia “nu au ce cauta printre noi oameni cu atasament la valorile democratice...” nu-mi apartine, fiind o parafrazare a unor afirmatii reprezentând o conceptie doctrinara interbelica privitoare la viata politica corupta, care era reprezentata pe atunci de clasa politica, formata din asa-zisele “partide istorice”, clasa politica zguduita de scandaluri de coruptie.
Probele privitoare la mesaje trimise de persoane necunoscute mie, prin care mi se cere sa nu mai raspândesc materiale de o anumita factura sunt nerealiste, retinute de catre instanta fara a cunoaste realitatea faptica. Astfel, mesajul primit de la B&H România îl consider o gluma stupida, care nu însemna nimic din punctul de vedere al informatiei nationaliste, devreme ce nu se poate dovedi ca am trimis un asemenea mesaj.
În privinta propagandei prin revista Asalt, este falsa afirmatia potrivit careia am publicat revista Asalt pentru a obtine sursele de venit pentru activitati de propaganda, deoarece nu s-a probat ca asa zisele activitati de propaganda foloseau sursele de venit obtinute din vânzarea CD-ului si a revistei Asalt. De asemenea, e falsa afirmatia ca abonamentul la revista avea pretul de 120.000, când aceasta avea pretul tiparit pe coperta 3 si era de 24.000 lei. Se retine ca revista Asalt si CD-ul Totul despre Garda de Fier au fost difuzate „sub egida firmei”. Afirmatia din rechizitoriu si sentinta atacata, enuntata printr-un maiestru joc de cuvinte, vrea sa creeze impresia ca firma a servit drept “paravan”, sau “protectie” activitatilor “de propaganda”. Afirmatia acesta si alaturarea cuvintelor nu este deloc întâmplatoare, “aegidos” sau egida - reprezentând în limba greaca scut, pavaza, sau protectie, pe cale de consecinta urmarindu-se în cauza anihilarea aplicarii prevederilor art. 8 din O.U.G. 31/2002, asa cum am aratat la începutul prezentelor motive.
Faptul ca un oarecare profesor de istorie de liceu din Medias califica revista ca fiind “nazista” nu are nici o relevanta, acesta fiind unicul care a catalogat-o în acest fel.
Nu are relevanta fata de infractiunea retinuta faptul ca o negare a Holocaustului nu a putut fi stabilit daca s-a facut în public, deoarece exprimarea de rezerve cu privire la numarul evreilor ucisi în România, coincide cu opinia publica si cu opinia Guvernului României din acea perioada. Nu se poate stabili ca s-a facut o propaganda nazismului, de vreme ce exprimarea de rezerve fata de statisticile aproximative a numarului victimelor nazismului si adevarul istoric nu poate fi imputata nimanui. De asemenea, exprimarea de dubii cu privire la exactitatea numarului de evrei ucisi la nivel global în perioada celui de-al doilea razboi mondial nu-mi poate fi imputata, de vreme ce numarul real al acestora nu a putut fi nici pâna astazi stabilit. În privinta compensatiilor banesti, mentionez faptul cunoscut, potrivit caruia sumele cuvenite urmasilor si supravietuitorilor Holocaustului au fost negociate, existând o mare discrepanta între sumele solicitate si cele acordate.
Precizez faptul ca termenul nazist desemneaza în prezent orice persoana care simpatizeaza ideile vehiculate si faptele petrecute în Germania si se identifica prin termenii de: extrema dreapta, neonazism, neofascism, skinhead, hammerskin, punk, antisemit, rasist, segregationist, negationist, etc. Or, nu s-a dovedit în sarcina mea una dintre aceste manifestari, iar acestea nu sunt incriminate în legislatia penala româna. Nu am emis idei apartinând ideologiei naziste germane, în sensul doctrinei si manifestarilor adeptilor acestei doctrine, pâna în anul 1945. Aceste idei ar fi trebuit sa aiba unul din urmatoarele continuturi: ideea de arianism, ideea de superioritate a rasei ariene, ideea de “solutie finala” etc. În acest sens, nu am emis nici idei care sa apartina neo-nazismului, în legatura cu unul din urmatoarele sensuri: negarea mortii lui Adolf Hitler, negarea totala sau partiala a Holocaustului, aparitia unui nou “führer”, ideea de arianism, aparitia celui de-al IV-lea Reich etc.
Asa-zisul rasism “disimulat” în continutul articolului “Sclavii albi” este nerelevant si neadevarat, deoarece nu se percepe la o citire obisnuita sau la una atenta, fiind numai în opinia parchetului si a instantei de fond un mesaj “implicit”. Articolul se referea la prezentarea unor cazuri si a fenomenului exploatarii minorilor în perioada începutului de capitalism din Anglia, copii care având pielea alba, apartinând tipului de trasaturi europene, au avut soarta pe care au avut-o negrii sclavi din America, precum si alte cazuri. Cazurile sunt prezentate si în cartile de economie, mesajul transmis fiind unul care îndeamna la întarirea legislatiei împotriva exploatarii prin munca a copiilor, cum o arata realitatea crunta a României contemporane. Titlul “Sclavii albi” are o semnificatie aparte, deoarece culoarea alba reprezinta inocenta copiilor abuzati prin munci istovitoare. Nu am emis idei sau sustinut idei apartinând rasismului, segregationismului. În acest sens, nu am emis idei privitoare la una din urmatoarele conceptii: teoria “rasismului” potrivit careia sunt rase de oameni, cu caractere bine definite, explicite, irepetabile; ideea suprematismului rasial, care priveste superioritatea unor rase si inferioritatea altora; idei care privesc colonialismul, neocolonialismul, cuceririle rasiale, cucerirea popoarelor “slabe”; idei care privesc segregationismul, separarea dupa rasa, culoare a pielii, nivel de educatie, nivel cultural, sex, apartenenta sexuala; idei care sa priveasca instituirea unui regim dictatorial; idei care sa priveasca încarcerarea, torturarea, maltratarea, uciderea, altor rase sau alte populatii; discriminare rasiala, idei care sa priveasca ideologia organizatiei extremiste nord-americane Ku Klux Klan. În ceea ce priveste problema discriminarii homosexualilor, pentru care am fost condamnat, retinerea instantei de fond este total gresita. Medicina socoteste homosexualitatea masculina si cea feminina ca fiind o deviatie sexuala, care are cauze necunoscute cromozomial, care nu permite capacitatea de a procrea biologic, pe cale normala, fireasca biologic, prin unirea partii femeiesti cu partea masculina. Toate comentariile exprimate de mine referitor la homosexuali au vizat explicatia stiintifica a fenomenului homosexualitatii sau pederastiei si au reprezentat un punct de vedere opus tendintelor de propaganda pentru aceasta orientare.
Motivatia instantei de fond privind manifestarile mele extremiste la adresa unor “rase” este gresita. Onorata instanta a confundat grupurile minoritare etnice ale rromilor si evreilor cu rasele omenesti. Rasele omenesti sunt acelea care se deosebesc prin culoare a pielii, trasaturi ale înfatisarii exterioare si caracteristicile cromozomiale. Rasele omenesti sunt rasa alba, rasa galbena, rasa neagra, rasa rosie, rasa eschimosa. Grupurile minoritare au ca si caracteristici proprii limba vorbita si obiceiurile proprii. Instanta de fond a retinut în mod gresit faptul ca este interzis sa faci critica “tolerantei rasiale sau religioase”, pentru ca termenul de toleranta nu are aceeasi încarcatura semantica ca si cel de umanitate sau umanism si ecumenism, pentru mine toleranta însemnând, ca si pentru majoritatea cetatenilor români ideea de promiscuitate, fiind folosit mai ales în sintagma case de toleranta.
Datele referitoare la IQ-ul (Intelligence Quotient - Cota de inteligenta) africanilor, le-am accesat dintr-un ziar american, care a reprodus statistici sociale F.B.I. De altfel, cunosc faptul ca veridicitatea testelelor IQ, în privinta diferentierii rasiale pe baza însusirilor genetice, este pusa la îndoiala, din lipsa mijloacelor stiintifice alternative de investigatie. Dictionarul de sociologie Oxford subliniaza acest fapt, astfel: “...ar fi imprudent sa privim rezultatele globale ale testelor de inteligenta drept un indicator demn de încredere al nivelului înnascut sau fixat al inteligentei generale”.
De asemenea, în Note românesti si straine informatiile prezentate sunt de interes general, preluate prin intermediul agentiilor de presa, neputând fi vorba de antisemitism, în privinta declaratiilor oficialilor irakieni cu privire la Israel, de vreme ce arabii sunt populatie de origine semita. Acuzatia de antisemitism este nefondata si nereala, deoarece crestinismul în general si doctrina Miscarii Legionare nu presupune manifestarea antisemitismului sau antievreismului, pentru ca Iisus Cristos si personajele biblice în general sunt de origine evreiasca. În privinta sentimentului religios, mi se imputa faptul ca am criticat decizia Germaniei de a înlatura din salile de clasa crucifixul. Reamintesc Onoratei Instante faptul ca în foarte multe sali de judecata din România exista crucifixul. În privinta antisemitismului, cunosc faptul ca doctrina Miscarii Legionare a manifestat în perioada interbelica o tendinta antievreiasca, având ca temei realitatea economica. Asa cum se stie, Miscarea Legionara s-a manifestat împotriva concentrarii resurselor economice în favoarea unor elemente de origine evreiasca si instigarilor comuniste la împartirea proprietatii, mai ales în Moldova, parte a României care se confrunta cu saracia si în prezent, unde în secolul al XIX-lea s-a refugiat un important numar de evrei. Istoricii români sustin ca Miscarea Legionara a fost finantata în perioada interbelica de marele proprietar evreu Max Auschnit si de catre alti cetateni români de origine evreiasca, astfel ca acuzatia privind antisemitismul Miscarii Legionare este nefondata.
Mi se imputa faptul ca informatiile publicate în revista Asalt nu provin din surse “autorizate”, adica oficiale sau semioficiale, în pofida faptului ca ziaristul este protejat de catre rezolutiile Consiliului Europei în ceea ce priveste confidentialitatea informatiilor si sursa acestora. Instanta de fond mi-a negat în motivarea sentintei calitatea de ziarist si scutirea publicarii sursei informatiilor, desi nici o lege nu poate obliga o persoana sa foloseasca informatii din anumite surse “sigure” si verificate, indiferent de ce autoritate. În acest fel, se încalca principiul liberului acces la informatie, astfel: „Statul trebuie sa se opuna concentrarii excesive a presei si sa asigure diversitatea mijloacelor de comunicare a informatiilor si ideilor.” (Doina Micu - Garantarea drepturilor omului, pag 95). În privinta controlului statului asupra calitatii informatiilor, a veridicitatii si pertinentei acestora, doctrina juridica s-a exprimat astfel: „exprimarea libera a ideilor în presa presupune absenta controlului a priori, a oricarui fel de cenzura. Circulatia informatiilor si ideilor trebuie sa se faca fara nici un fel de cenzura si transfrontalier.” (Doina Micu - Garantarea drepturilor omului, pag. 95).
Parchetul prin rechizitoriu si instanta de fond prin sentinta atacata mi-a imputat faptul ca am stocat în memoria calculatorului materialul numit “Brosura anti-procurori”. Acest material nu-mi apartine, nu a fost conceput de catre mine, si consider ca reprezinta o aparare “naiva” împotriva actiunii agresive a S.R.I., care, asa cum s-a aratat, a urmarit persoanele care au colaborat cu publicatia Gazeta de Vest, cazul meu fiind exemplificativ. Nu cunosc nici un caz în care cineva sa fi raspândit materialul “Brosura anti-procurori”.
Afirmatia potrivit careia as fi conceput materialul intitulat “Brosura de prezentare” este neadevarata. De asemenea, nu am raspândit acest material, si nu am cunostinta sa fi fost distribuit de altcineva.
În rechizitoriu si sentinta atacata mi s-a retinut faptul ca am avut ideea organizatiei “Tânara Fratie Ortodoxa”. Asa cum am afirmat, acest proiect idealist, niciodata concretizat, este o “literatura de birou” , care nu avea nici un caracter militar, sau cazon, ci era imaginata o fratie sublima religioasa, în care tinerii sa se roage, sa-si cultive sentimente idealiste de patriotism etc.
De asemenea, în perioada 1992-1994, am fost profesor de fizica la Liceul Teoretic Codlea jud. Brasov, iar în 1998, am fost profesor suplinitor o perioada de trei saptamâni, la un alt liceu. Prin sentinta atacata, sunt acuzat ca am organizat si imaginat o metoda de recrutare, profitând de pozitia mea ca profesor la acea scoala. În mod fals, instanta a retinut faptul ca în prezent am calitatea de student al Facultatii de Matematica, inoculând ideea ca, în continuare, în ciuda celor întâmplate, frecventez cursuri universitare, cu un scop perfid.
În realitate, nici acuzarea, nici instanta de fond, nu au revelat alte probe cu privire la aceasta fapta, în afara de aceasta lucrare Tânara Fratie Ortodoxa, o “literatura de sertar”, care nu a avut repercursiuni în ceea ce priveste “recrutarea unor tineri elevi”.
Potrivit rechizitoriului si sentintei atacate lucrarea privita “general apare ca un gest de aparare a credintei în Dumnezeu, si a dragostei fata de patrie”, dar “regulamentul nu este altceva decât o modalitate de recrutare si îndoctrinare a unor tineri cu vârsta frageda ce pot fi coordonati cu usurinta catre convingeri...”. Afirmatia este doar parerea parchetului preluata de catre instanta, o concluzie pripita, nefundamentata pe fapte concrete de “recrutare” sau “îndoctrinare”, fapt confirmat si de deplasarea organelor de urmarire penala la acest liceu. Mentionez ca acest gen de “fratie” a mai fost sanctionat în tara noastra, dupa cum rezulta din urmatoarele: “Fratia de cruce este varianta medievala a stravechilor practici de înfratire bazate pe legamintele sacre si însotite de comunicarea reciproca a sângelui. A fost o forma a legamintelor de aparare si de lupta sociala... Pe teritoriul tarii noastre, fratia de cruce au practicat-o mai ales oamenii asupriti, razvratiti împotriva nedreptatilor sociale... Fratia de cruce contine elemente din vechile practici de înfratire, asemanatoare celor cunoscute de triburile scitilor si crea obligatii reciproce, implicând chiar si sacrificiul vietii... Interzicerea fratiei de cruce în Tarile Române prin dispozitiile Dreptului scris a urmarit de fapt apararea ordinii sociale medievale împotriva tuturor actelor de protest social si se baza pe dispozitiile Dreptului bizantin... Dispozitiile prohibitive... au fost traduse din greceste si au fost incluse în pravila româneasca “Îndreptarea Legii” din 1652 (Dr. Adrian Pricopi - Rudenia în dreptul român, pag. 59, Ed. Lumina Lex 2000). Prin retinerea ca “extremista” a ideilor privind Tânara Fratie Ortodoxa, instanta de fond se plaseaza pe pozitia despotica a legilor Evului Mediu românesc si pe aceea a regimului dictatorial al regelui României Carol al II-lea. De asemenea, instanta de fond a retinut eronat ca aceasta literatura de sertar avea un “caracter militar”, calificând în mod netemeinic ca fiind “subtila modalitatea de inducere a ideilor nationalist extremiste” prin recomandarea subsemnatului ca tinerii sa lectureze pe Eminescu, Blaga, Vulcanescu, Noica, Tutea cu scopul “de a da credibilitate si a întari convingerea ca nu asimileaza informatii interzise”. Reamintesc faptul ca unele din aceste lucrari au fost interzise de Statul Român înainte de 1989.
În privinta asa ziselor activitati de “coagulare a tuturor miscarilor nationalist-extremiste cu aceleasi convingeri ca ale sale, într-o unica organizatie...” declar ca afirmatia este falsa, si încalca însusi dreptul de libera asociere si libera întrunire consacrat în Legea Fundamentala. Nu am apartinut prin aderare, organizatiei Noua Dreapta, aceasta organizatie având formulare de înscriere în organizatie, statut de functionare etc.
Acuzarea si instanta de fond nu au probat ca am facut parte din aceasta organizatie, faptul ca am primit “drept recompensa” a asa-ziselor “merite ale mele" functia (mai degraba titulatura) de secretar general, nu constituie proba, de vreme ce nu am acceptat expres functia sau nu m-am comportat ca atare. De remarcat ca organizatia Noua Dreapta se declara, dupa cunostintele mele, nu organizatie de tip legionar, ci nationalista, în general.
Instanta de fond a retinut faptul ca am practicat diferite forme de salut, fascist sau legionar sau nazist. Asa cum am aratat în apararea formulata, salutul roman este un vechi obicei care semnifica acordarea de atentie oaspetelui. Salutul lui Iulius Caesar cu mâna desfacuta este un vechi obicei al latinilor de a arata pacea si faptul ca n-au nimic de ascuns, în timp ce pumnul strâns însemna forta. Salutul roman se practica astfel: mâna dreapta cu pumnul strâns se ducea la piept, orizontal, apoi, cu forta se întindea la 45gr. în fata. Salutul legionar se practica cu palma deschisa la piept, apoi cu mâna întinsa orizontal, ca în cazul salutului roman. Astfel, este netemeinica motivarea instantei ca fotografiile exemplifica un semn fascist, deoarece nu se poate distinge din acestea felul salutului. Este notoriu faptul ca Italia a adoptat în secolul trecut ca însemne de stat simboluri romane cum ar fi: salutul roman, fascio litorio, steagul de lupta cu însemnele SPQR, acvila romana etc. Acest salut roman a fost practicat de catre regele Carol al II-lea, Nicolae Iorga, patriarhul Miron Cristea etc. Nu consider ca este temeinica acuzatia adusa subsemnatului, având în vedere originea latina a românilor si a sistemului nostru de drept. Regatul Spaniei foloseste si în prezent simboluri care sunt identice cu cele prezentate mai sus.
Crucea celtica este în acceptiunea parchetului si a instantei de fond un simbol interzis prin O.U.G. nr. 31/2002, desi nicaieri nu este identificat acest simbol cu unul extremist, fascist, rasist etc. De vreme ce rechizitoriul nu specifica folosirea carui simbol de catre mine intra sub incidenta legii penale, am presupus ca este vorba despre crucea celtica. Simbolistica crucii celtice este aceea de coeziune sociala în jurul religiei crestine si a folosit organizatiilor nationaliste, organizatiilor neguvernamentale, persoanelor fizice care si-au exprimat sentimente religioase sau politice dupa anul 1989. Ca simbol politic, crucea celtica semnifica înlaturarea regimului totalitar comunist prin credinta si adevar. Crucea celtica, asa cum a retinut instanta de fond, este un simbol crestin larg raspândit pe teritoriul României, folosit de B.O.R. si de B.R.U. în arhitectura bisericilor construite înainte de anul 1989 cât si dupa acest an. În probatiune, am administrat destule fotografii si planse care sa înlature aceasta prezumtie fara fundament.
Este netemeinica si afirmatia instantei de fond potrivit careia “dupa savârsirea infractiunilor acesta nu a dovedit întelegere a rezultatelor activitatii sale, solicitând achitarea, fiind nevinovat, ceea ce denota ca recuperarea sa sociala este un proces de lunga durata”. Afirmatia este rauvoitoare deoarece consider ca beneficiez de prezumtia de nevinovatie pana la sentinta definitiva si irevocabila. Pe de alta parte, formularea recuperarea sociala o consider jignitoare si înjositoare, de vreme ce sunt în deplinatatea facultatilor mintale si nu am manifestat un comportament anti-social, având o buna reputatie în comunitate. O atare recuperare nu poate sa presupuna decât “spalarea creierului”, a ideilor politice, a propriilor opinii, al constiintei. Consider periculoasa pentru statul de drept atitudinea instantei deoarece vizeaza libertatea de gândire.
În drept:
Îmi întemeiez prezentul apel pe urmatoarele prevederi legale si constitutionale, si pe legislatia internationala:
- art. 361-385 C. pr. pen., art. 317 C. pen., art. 4, art. 8 din O.U.G. 31/2002;
- Constitutia României, art. 1 alin. 1, alin. 3; art. 4; art. 8; art. 11; art. 16; art. 20; art. 26; art. 28; art. 29; art. 30; art. 31; art. 36; art. 37; art. 50;
- Acordul de la Londra privind urmarirea si pedepsirea principalilor criminali de razboi” din 8 august 1945;
- Rezolutia nr. 95(I) din 11 noiembrie 1946 a Adunarii Generale a O.N.U. (Principiile de drept international consacrate de Statutul Tribunalului Militar International de la Nürnberg si în sentinta sa;
- Rezolutia nr. 36/35 a Adunarii Generale a O.N.U. din 25 noiembrie 1981 (Declaratia asupra eliminarii tuturor formelor de intoleranta si discriminare bazate pe religie sau convingere);
- Conventia Europeana a Drepturilor Omului, art. 10;
- Rezolutia 1003 a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei (referitoare la etica jurnalistica);
- Rezolutia 1215 a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei (referitoare la etica jurnalistica);
- Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, art. 9 pct. 1, art. 14, art. 15, art. 17 pct. 1, pct. 2; art. 18 pct. 1, pct. 2, art. 19, pct. 1; art. 21, art. 22;
- Declaratia Universala a Drepturilor Omului, art. 3, art. 10, art. 12, art. 13, art. 14, art. 18, art. 19, art. 20;
- Recomandarea 1037 a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei (referitoare la protectia datelor si libertatea de informare);
- Recomandarea nr.R (2000) 7 a Comitetului de Ministrii catre statele membre (cu privire la dreptul ziaristilor de a nu-si divulga sursele de informatii);
- Legea nr. 92/ 1992 privind organizarea judecatoreasca, art .1, alin 2; art. 3; art. 110; art. 111.
În probatiune:
Scriptele invocate prin motivele de apel;
Solicit încuviintarea audierii unui numar de trei martori.
Pentru toate aceste considerente va solicit respectuos admiterea apelului asa cum este formulat. | |
|
BluePink 
){kind=link}
){kind=link}
){kind=link}
){kind=link}
){kind=link}